Trasabilitatea alimentară, de la deziderat european la realități și nevoi locale
Un studiu realizat la nivelul UE, arată că 40% dintre cetățenii Uniunii Europene consideră siguranța alimentară drept principal factor de decizie în selectarea produselor. În România, problema trasabilității alimentare nu reprezintă o noutate în sine, dar soluțiile reale de rezolvare a acestei nevoi – da. Există însă speranțe: FoodQualiTrace, soluția dezvoltată în cadrul proiectului: „Sprijinirea comunităților și rețelelor agroalimentare din SEE prin dezvoltarea de servicii digitale privind calitatea și trasabilitatea alimentelor folosind tehnologia blockchain” de către Green Digital Innovation HUB împreună cu patenerii de consorțiu, răspunde exigențelor strategiei europene „From Farm to Fork“ („De la fermă la consumator“) și generează așteptări mari în rândul autorităților locale și nu numai.
În ultimii ani, rezistența agriculturii românești la inițiativele de transformare digitală a început să se erodeze. O dată cu accelerarea schimbului de generații și apariția marilor exploatații agricole și ferme zootehnice, tehnologiile și soluțiile informatice utilizate în acest domeniu „tradițional“ devin tot mai complexe.
Deși suntem încă departe de media europeană, evoluția tehnologică apare ca fiind inevitabilă. O confirmare de dată recentă a acestui fenomen o reprezintă evenimentul organizat de către Green Digital Innovation HUB (Green eDIH), alături de partenerii săi din Croația, Israel, Bosnia și Herțegovina, care a abordat subiectul calității și trasabilității produselor alimentare din perspectiva utilizării tehnologiei blockchain.
O abordare inovatoare, care nu s-a oprit însă doar la nivel teoretic, ci a oferit și o soluție practică la problema siguranței alimentare, care începe să devină stringentă la nivelul Comisiei Europene, dar și local.
Pentru a-și valida însă abordarea propusă, evenimentul organizat de Green eDIH a găzduit nu doar prezentările și studiile de caz ale partenerilor de proiect, ci și două sesiuni de dezbateri interactive, la care au participat experți din domeniul digitalizării și agroalimentar, reprezentanți ai mediului universitar, ai centrelor de cercetare și organizațiilor profesionale, precum și ai autorităților centrale relevante în acest domeniu. Aceștia au abordat fără menajamente principalele provocări cu care se confruntă la nivel local implementarea strategiei UE „From Farm to Fork“.
Înainte însă de a trece în revistă argumentele „combatanților“, se impun câteva precizări despre protagonistul acestui articol – Green eDIH. Să începem deci cu:
Cine este…
Green eDIH este un hub de inovare digitală care susține și sprijină digitalizarea și are ca focus tehnologiile „verzi“, abordând întreaga paletă de inițiative europene care susțin dezvoltarea durabilă. Soluția FoodQualiTrace a fost dezvoltată în cadrul SmartAgriHubs, care este un proiect european ce beneficiază de o finanțare de peste 50 de milioane de euro prin intermediul instrumentului de finanțare Horizon 2020 și acționează ca un meta-ecosistem digital de inovare care reunește clustere, institute de cercetare-dezvoltare, companii private și autorități diverse din sectorul agroalimentar european.
„În cadrul acestui meta-ecosistem, Green eDIH funcționează ca un liant între mai mulți actori din economie, în scopul de a ajuta companiile, instituțiile publice și toți participanții implicați să folosească tehnologii care în viitor vor duce către dezvoltarea sustenabilă și oferirea unui viitor mai bun, mai curat și mai verde“, a explicat Gabriel Munteanu, președintele Green eDIH.
… ce face…
Una din direcțiile de inovare căreia CE îi acordă o atenție tot mai mare este strategia „From Farm to Fork“, care, în opinia lui Gabriel Munteanu, va deveni foarte probabil în scurt timp o nouă normă legislativă obligatorie și un standard la nivel european și nu numai.
„Noi am abordat diferit strategia «From Farm to Fork» a Uniunii Europene, care urmărește asigurarea trasabilității alimentelor de la producător până la consumatorul final. Mai precis, am inversat sensul - de la consumator la producător - pentru că, din punctul nostru de vedere, consumatorul este pe primul loc“, a precizat președintele Green eDIH.
Utilizarea tehnologiei blockchain în asigurărea trasabilității alimentelor poate genera beneficii solide, asigurând:
• garanția respectării standardelor de siguranță, calitate și etichetare a produselor;
• combaterea fraudei alimentare;
• susținerea producției ecologice a alimentelor;
• îmbunătățirea capacității de a identifica loturile de alimente cu potențial de risc și crește viteza de răspuns și capacitatea de prevenție în cazul apariției unei probleme de siguranță alimentară;
• eficientizarea operațiunilor lanțurilor alimentare și reducerea risipei alimentare;
• respectarea cerințelor consumatorilor pentru transparența producției alimentare;
• construirea încrederii în produsele de pe piață.
… și pe ce avantaje competitive mizează Green eDIH
Soluția FoodQualiTrace, dezvoltată de Green eDIH împreună cu partenerii săi, este un sistem agroalimentar de calitate și trasabilitate a produselor alimentare care utilizează într-un mod inovator tehnologia blockchain pentru a răspunde nevoilor de securitate, siguranță și transparență specifice acestui domeniu.
„Din punct de vedere al performanței soluției, tehnologia blockchain ne permite să livrăm eficiență maximă cu costuri minime, să asigurăm viteze mari de tranzacționare a datelor și opțiuni nelimitate de automatizare și de integrare cu orice tip de echipament IoT“, a explicat Gabriel Munteanu.
O dovadă a potențialului real al soluției FoodQualiTrace o reprezintă recenta invitație de participare a Green eDIH alături de elita inovării europene, reunită în cadrul evenimentului final al SmartAgriHubs, organizat la Lisabona, la finalul lunii septembrie.
Nevoia de trasabilitate la nivel local
O primă ancorare a proiectului Green eDIH în realitatea locală a fost făcută de Viorel Marin, reprezentant în Europa de Sud-Est al SmartAgriHubs și președinte ANAMOB DIH, care a precizat că, deși România este a șaptea putere agricolă a UE, ocupă ultimul loc în Uniune în ceea ce privește productivitatea muncii în agricultură în 2020, înregistrând o productivitate de aproape patru ori mai mică decât media europeană. Și în ceea ce privește economia digitală, conform indicelui DESI 2022, suntem tot pe ultimul loc. Tot pe aceeași poziție, în rândul țărilor UE, ne aflăm și în ceea ce privește ponderea resursei umane angajate în știință și tehnologie.
Concluzia reprezentantului SmartAgriHubs nu a fost însă una pesimistă: „Proiectul Green eDIH este unul de referință pentru agricultura românească, de la care avem mari așteptări în contextul în care avem nevoie de transformarea digitală pentru a rezista în viitor și a rămâne viabili.“
Un mesaj complementar a fost transmis de Aurel Simion, secretar de stat în Minsterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: „Într-adevăr, suntem pe ultimul loc în ceea ce privește digitalizarea și ne confruntăm cu o forță de muncă necalificată sau mai puțin responsabilă, și tocmai de aceea Ministerul Agriculturii are nevoie de asemenea proiecte. Suntem interesați de trasabilitatea produselor alimentare și de soluții inovatoare în agricultura primară, avem nevoie de informații rapide și sigure, de rezultate obținute prin analiză și interconectarea tuturor datelor. Dacă vrei să ai productivitate în agricultură ai nevoie de informații și de automatizare, de aceea suntem deschiși la orice soluție, iar dacă tehnologia blockchain va răspunde nevoilor noastre vom încerca să o aplicăm.“
La rândul său, Bogdan Dumea, secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a pledat în favoarea utilizării tehnologiei blockchain: „Deși transformarea digitală a devenit imperativă în strategiile de dezvoltare ale organizațiilor la nivel global, România, din punct de vedere al maturității digitale, este la început de drum. Ceea ce face cu atât mai necesară și inovatoare intenția celor de la Green eDIH. Conexarea tehnologiei blockchain cu trasabilitatea alimentelor crește nivelul de încredere al produselor premium și oferă toate elementele necesare foii de parcurs, demonstrând fezabilitatea și calitatea produsului în sine.“
Contra-argumentele taberei scepticilor...
...nu au întârziat să apară. De exemplu, Costin Lianu, președintele asociației INTER-BIO și directorul general al USH Pro Business, a subliniat că fermierii nu recunosc tehnologia blockchain ca o necesitate în prezent, problemele lor prioritare fiind legate de secetă, asigurarea materiilor prime și creșterea costurilor la energie.
La rândul său, Sorin Chiriță, președintele Asociației pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene, a adus în discuție o serie de probleme curente, prezente la ambele capete ale lanțului alimentar: retailerii care nu dețin capacitatea de depozitare la rece necesară, și, la polul opus, fermierii care fac agricultură de subzistență și care trebuie educați pentru a înțelege avantajele pe care le aduce adoptarea soluțiilor de trasabilitate.
Alexandra Cernian, lector universitar la Facultatea de Automatică și Calculatoare în cadrul Universității Politehnice București, a evidențiat faptul că utilizarea tehnologiei blockchain poate reduce pierderile din lanțul valoric care depășesc 100 de miliarde de euro. Însă a ridicat și o întrebare pertinentă despre cât de dornice sunt autoritățile din România să beneficieze de siguranța și transparența asigurate de blockchain, în condițiile în care această tehnologie nu mai permite modificarea sau ștergerea datelor odată introduse în sistem.
Speranța este la Comisia Europeană
„Cea mai bună soluție în ceea ce privește adoptarea trasabilității alimentare – așa cum a rezultat în urma dezbaterilor avute în cadrul evenimentului nostru – ar consta în implementarea ei la nivel național. Este o abordare care ar putea funcționa dacă toți actorii implicați în lanțul alimentar – de la autorități, la producători, procesatori și retaileri, și până la consumatori – s-ar ralia la ea. Însă cel mai probabil că acest lucru se va întâmpla abia atunci când CE va emite un act normativ pe care îl va impune tuturor statelor membre ale Uniunii, așa cum s-a întâmplat și în cazul Regulamentului general privind protecţia datelor, GDPR“, a conschis Gabriel Munteanu, președintele Green eDIH.
Un mesaj parțial optimist, dar care lasă loc de… va urma!
Tags: tendinte in tehnologie, Agricultura inteligenta, blockchain, Green eDIH, trasabilitate alimente
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)