Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Alexandru Proca, un savant prea puțin cunoscut

13 Decembrie 2022



Despre impactul științific al cercetărilor savanților români s-a scris în nenumărate rânduri, atât din perspectivă istorică, cât și cu accent pe contemporaneitatea imediată. Și în paginile acestei revistei seria de articole dedicate lui Horia Hulubei a prezentat, în subsidiar, contribuțiile remarcabile ale unei întregi pleiade de cercetători de maximă anvergură internațională, cum au fost Ioan I. Agârbiceanu (1907-1971), Șerban Țițeica (1908-1985), Eugen Bădărău (1887-1975), etc. În această pleiadă de creatori de geniu, Alexadru Proca (născut la 16 octombrie 1897, București – decedat la 13 decembrie 1955, Paris) ocupă o poziție singulară, atât din perspectiva impactului științific al lucrărilor sale, cât și din cauza prea puținelor studii care-i sunt dedicate. Deoarece luna aceasta se împlinesc 67 de ani de la trecerea în eternitate a lui Alexandru Proca, rememorăm mai jos câteva episoade biografice semnificative, extrase din sinteza publicată în 2018 alături de dr. Dumitru Mihalache, Fizica din România la Centenarul Marii Uniri – Părinții Fizicii Moderne, Curierul de Fizică 83, 3-28 (2018).

Considerat pe bună dreptate cel mai important fizician teoretician român din toate timpurile, Alexandru Proca, naturalizat cetățean francez în ianuarie 1931 sub numele Alexandre Proca, a avut contribuții substanțiale la dezvoltarea fizicii teoretice din prima jumătate a secolului XX, numele său fiind menționat în mai toate monografiile moderne de fizică, iar articolele sale științifice fiind încă citate. Alexandru Proca a fost elev al liceului Gheorghe Lazăr din București, pe care l-a absolvit în anul 1916, pentru ca în anul 1917, în perioada Primului Război Mondial, să fie mobilizat pe front în cadrul Trupelor de Geniu. Alexandru Proca a luptat pe front până în iunie 1918, fiind lăsat la vatră cu gradul de sublocotenent (episodul fiind descris în detaliu de fiul său, Georges A. Proca, într-un volum omagial din 1988). În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial nu va mai lua parte activă la ostilități, dar va lucra ca Inginer Șef la Societatea Franceză de Radiodifuziune (Ingénieur en Chef à la Radiodiffusion Française) în Franța ocupată, continuându-și, în paralel, activitatea de cercetare. Activitatea din cadrul radiodifuziunii franceze se termină în iulie 1943 când e invitat în Portugalia, alături de soție și copil, pentru a coordona Seminarul de Fizică Teoretică din Porto.

Asemeni multor altor colegi de generație, Alexandru Proca începe studiile universitare imediat după finalizarea Primului Război Mondial, studiile fiind terminate în cazul său fără întârziere, în 1922, când a absolvit ca șef de promoție Secția Electromecanică a Școlii Politehnice din București. În ciuda numirii imediate ca asistent universitar și angajării ca inginer al Societății Electrica din Câmpina, Alexandru Proca se decidă să urmeze o altă pasiune: fizica teoretică. Pleacă astfel în 1923 la Paris, unde a absolvit câțiva ani mai târziu Facultatea de Științe, Sorbonne. Remarcat de Marie Curie (dublă laureată a Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1903 și pentru Chimie în anul 1911) îi este oferit în anul 1925 postul de cercetător la l’Institut du Radium. O poză de arhivă din grădina institutului, reprodusă în Fig. 1, făcută publică de A.J. dos Santos Fitas și A.A. Passos Videira în articolul Guido Beck, Alexandre Proca, and the Oporto Theoretical Physics Seminar, Physics in Perspective 9, 4-25 (2007), ni-l înfățișează pe Alexandru Proca, stânga, alături de Salomon Rosenblum (1896 – 1959), centru, un fizician nuclearist de origine poloneză, și Mário A. da Silva (1901-1977), dreapta, fizician portughez.



La recomandarea editorială a lui Louis de Broglie, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1929, publică în perioada 1930–1933 o serie de lucrări despre ecuația Dirac în revista Comptes rendus de l’Académie des Sciences, în anul 1933 susținându-și lucrarea de doctorat. Președintele comisiei de doctorat a fost Jean Perrin (laureat în anul 1926 al premiului Nobel pentru Fizică), iar cei doi membri examinatori ai comisiei au fost Louis de Broglie și Léon Brillouin. Deloc surprinzător și în semn de recunoaștere a rezultatelor sale științifice, Alexandru Proca a fost ales în anul 1937 Membru Corespondent al Academiei de Științe din România.

În perioada 1936–1941 a publicat o serie de lucrări teoretice în revistele Journal de Physique et Le Radium și Comptes rendus de l’Académie des Sciences ce privesc ecuațiile fundamentale care descriu particulele elementare cunoscute la acea dată, precum și ecuația fundamentală care descrie câmpurile bosonice vectoriale (cu spin 1) masive, cunoscută în literatura de specialitate drept ecuația Proca. Câmpurile bosonice vectoriale masive guvernează interacția slabă (electroslabă) și descriu mezonii cu spin 1. Fizicianul Wolfgang Pauli, laureat al premiului Nobel pentru Fizică în anul 1945, a elogiat contribuția fundamentală a lui Proca la teoria câmpurilor bosonice vectoriale masive în prelegerea Nobel din decembrie 1946.



Menționarea rezultatelor lui Alexandru Proca într-o prelegere Nobel este, în sine, un rezultat absolut remarcabil, egalat de foarte puțin fizicieni români (cea mai recentă asemenea mențiune fiind, după știința noastră, cea a lui Radu Grigorovici în prelegerea Nobel din decembrie 1977 a lui Sir Nevill F. Mott). Mai importantă însă decât prelegerea Nobel din 1946 a lui Wolfgang Pauli este, credem noi, posteritatea științifică asigurată de marile cursuri de fizică teoretică. Ne referim, în mod deosebit, la cele două cursuri de referință ale fizicii moderne, anume cel inițiat de L.D. Landau și E. M. Lifshitz și acela coordonat de W. Greiner. Astfel, în tratatul Quantum Electrodynamics, care constituie Vol. 4 din Course of Theoretical Physics (autori L.D. Landau, E.M. Lifshitz), volum publicat în limba engleză în anul 1982 sub îngrijirea fizicienilor V.B. Berestetskii, E.M. Lifshitz, și L.P. Pitaevskii, care aparțin școlii de fizică teoretică a lui L.D. Landau, este menționată contribuția lui A. Proca la introducerea ecuației de undă pentru particulele cu spin 1. Similar, în cursul de fizică coordonat de Walter Greiner se remarcă volumul Relativistic Quantum Mechanics, autor Walter Greiner, unde ecuațiile Proca sunt menționate în capitolul 15 Wave equations for particles with arbitrary spins, subcapitolul 15.3 purtând titlul Spin–1 fields for particles with finite mass: Proca equations. Tot în seria coordonată de Walter Greiner a apărut și volumul Field Quantization, ce-i are ca autori pe Walter Greiner și Joachim Reinhardt, în acest volum ecuațiile Proca fiind menționate în capitolul 6 Spin–1 fields: The Maxwell and Proca equations.

Adevărata clasicizare a lui Alexandru Proca este dată, credem noi, de numeroasele lucrări de specialitate care includ numele lui Proca în titlu. Cititorul interesat poate căuta imediat în baza de date Web of Science Clarivate Analytics după articolele care includ numele lui Proca în titlul, obținând imediat sute de articole, publicate în cele mai prestigioase reviste (de ex., Physical Review Letters, Physics Letters B, Physical Review D, Classical and Quantum Gravity, Journal of Cosmology and Astroparticle Physics, și Journal of High Energy Physics). Toate aceste articole derivate din articolele publicate de Alexandru Proca demonstrează că moștenirea sa științifică este una vie, speranța autorului acestor rânduri fiind ca acest inegalabil savant să beneficieze în anii următori de o monografie științifică pe măsura operei sale.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite