Revista >> Septembrie 2023 [Nr. 257] >> Cercetare & Invatamant superior

Despre Shanghai Ranking 2023

Dr. Lucian Pintilie, presedintele Patronatului Român din Cercetare si Proiectare

21 Septembrie 2023

Recent a fost dat publicităţii clasamentul primelor 1000 de universităţi din lume, cunoscut sub numele de Shaghai Ranking. România nu are nicio universitate în acest ultim clasament. Pentru unii este o supriză, pentu alţii nu. Normal că au apărut şi ieşiri în presă care încearcă să explice acest rezultat, vezi luarea de poziţie a Universităţii Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj (articol https://www.edupedu.ro/universitatea-babes-bolyai-reactioneaza-dupa-ce-romania-a-ramas-nereprezentata-in-reputatul-clasament-global-al-universitatilor-shanghai-arwu-in-2023-erori-si-indecizii-majore-in-politicile-acad/). Se menţionează cauze structurale, cum ar fi arhitectura învechită a sistemului academic, spre exemplu faptul că se menţine separarea medicinii şi a ştiinţelor inginereşti de universităţile comprehensive, separare impusă de comunişti în 1948 (se înţelege de aici că se propune comasarea universităţilor tehnice şi de medicină, eventual şi cele de ştiinţe agricole şi medicină veterinară, cu universităţile comprehensive, astfel încât în marile centre universitare să existe o singură universitate, cu de toate, în loc de cel puţin 4 câte există acum, una generalistă, una tehnică, una de medicină şi farmacie şi un USAMV). O altă cauză structurală ar fi că se evită concentrările academice prin comasare de universităţi sau de universităţi şi institute de cercetare, probabil ţintindu-se un fel de universităţi regionale, care să aibă în subordine sau coordonare filiale şi institute de cercetare din regiune. Se mai enumeră şi nişte cauze specifice, cum ar fi faptul că UBB nu a fost susţinută să îşi menţină locul de anul trecut (901-1000).

Se confirmă prin aceasta luare de poziţie efortul unei părţi a mediului academic de a „simplifica” sistemul naţional de cercetare prin uniuni, comasări, eventual desfiinţări de instituţii de cercetare considerate „nerelevante” (a se vedea şi legea 25/2023, cât şi proiectul de OUG pentru reducerea cheltuielilor bugetare, https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26435204-guvernul-ciolacu-vrea-desfiintarea-institutelor-cercetare-nerelevante-cate-asemenea-institute-sunt-romania-unde-greseste-premierul.htm). Se mai dă şi exemplul Franţei, care ar fi reuşit să promoveze în ultimii ani 27 de universităţi în top 1000, printr-o politică de asocieri între instituţii academice şi de intergrare a unor institute de cercetare, politică promovată şi susţinută de stat, inclusiv prin stimulente financiare (vezi https://www.edupedu.ro/modelul-francez-de-ascensiune-in-clasamentul-shanghai-al-universitatilor-in-care-romania-nu-mai-apare-anul-acesta-in-top-sunt-universitati-noi-formate-prin-asocierea-unora-vechi-si-prin-integrarea/).

Înainte de a comenta aceste demersuri şi şansele lor de succes pentru a avea mai multe universităţi în topul mondial 1000, să vedem care este metodologia prin care se obţine clasamentul (vezi la https://www.shanghairanking.com/methodology/arwu/2023). Iată care sunt indicatorii şi ponderea lor în stabilirea ierarhiei (figura 1, extras din https://www.shanghairanking.com/methodology/arwu/2023);

Primul indicator se referă la numărul celor care au absolvit universitatea respectivă sau au lucrat acolo pentru o perioadă de timp, şi care au obţinut premiul Nobel sau medalia Fields. Al doilea indicator se referă la angajaţi ai universităţii care au obţinut una din cele două distincţii sau care sunt foarte citaţi (informaţii despre cei mai citaţi cercetători într-un anumit an se pot găsi la https://clarivate.com/highly-cited-researchers/analysis/, cu puţină răbdare se pot găsi informaţii pentru o ţară, o universitate, etc.). Al treilea indicator se referă la calitatea rezultatelor cercetării, materializată prin lucrări publicate în revistele Science şi Nature, sau în alte reviste indexate în Science Citation Index-Expanded sau în Social Science Citation Index (astfel de informaţii se pot obţine de pe Web of Science). Iată deci că încă contează calitatea publicaţiilor, contrar unei opinii formulate într-un articol de pe platforma Contributors, care minimizează importanța publicaţiilor în jurnale indexate (vezi https://www.contributors.ro/sufletul-golem-geopolitica-clasamentului-shanghai/).

Mai multe detalii despre cum se acordă punctajele pentru indicatorii de mai sus se pot găsi la https://www.shanghairanking.com/methodology/arwu/2023. De remarcat că există şi nişte limite de timp în care au fost produse lucrările, precum şi nişte ponderi în acordarea punctajelor pentru premii Nobel sau medalii Fields în funcţie de anul în care a fost obţinut premiul respectiv.

Ultimul indicator este unul ponderat, se obţine împărţind punctajele obţinute la indicatorii descrişi succint mai sus la numărul de personal academic echivalent normă întreagă al universităţii respective. Totuşi, nu se specifică dacă personalul academic este numai cel care are şi obligaţii educaţionale, sau include şi personalul de cercetare atestat, fără obligaţii educaţionale.

Universităţii care obţine, cumulat, cel mai mare punctaj la toţii indicatorii de mai sus i se atribuie 100 puncte, pentru celelalte punctajul final se obţine proporțional prin regula de trei simplă. Se ajunge astfel la faimosul top 1000 Shanghai.

Acum să vedem de ce universităţile româneşti nu mai au loc în acest clasament. La primul indicator nu prea au cum să puncteze, nu avem, cel puţin în ultimii ani, absolvenţi au unei universităţi româneşti care să fi obţinut premiul Nobel sau medalia Fields. Dintre cei 4 laureaţi ai premiului Nobel născuţi în România, doar 2 au avut studii în ţară, George Emil Palade a fost student la Facultatea de Medicină a Universităţii Bucureşti între 1930 şi 1940, de unde a obţinut şi diploma de doctor (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Emil_Palade), iar Herta Muller şi-a terminat studiile la Universitatea din Timişoara în perioada 1973-1976 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Herta_M%C3%BCller). Conform metodologiei Shanghai la criteriul Alumni, ponderea ar fi trebuit să fie de 20 % pentru Universitatea Bucureşti, în cazul lui George Emil Palade, şi 60 % pentru Universitatea din Timişoara, în cazul Hertei Muller. Cu toate acestea, cele două universităţi nu apar în clasamentul Shanghai. O posibilă explicaţie ar fi că Universitatea din Bucureşti nu mai are Facultate de Medicină, iar Universitatea din Timişoara a devenit Universitatea de Vest din Timişoara. Cum clasamentul Shanghai a apărut în 2003, este posibil ca el să nu ia în considerare decât universităţi existente la data apariţiei (cu forma de organizare de la momentul respectiv) sau înfiinţate ulterior. Este o explicaţie care ar justifica poziţia UBB privitoare la faptul că studiile medicale ar trebui să revină la universităţile comprehensive, după modelul de dinainte de comunism, model care este utilizat în alte ţări şi în prezent.

La al doilea indicator, Quality of Faculty, nu se pot obţine puncte la prima parte, pentru că nu avem personal academic activ care să fi obţinut premii Nobel sau medalii Fields. S-ar putea puncta la a doua parte, referitoare la cercetători foarte citaţi, dar în 2022 România nu are pe nimeni în această categorie (vezi https://clarivate.com/highly-cited-researchers/). Din păcate listele pentru alţi ani nu sunt accesibile pe acest site, probabil se pot obţine contra cost.