Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Nobel la UVT - Cinci laureați ai faimosului premiu, oaspeții noștri în anul în care Timișoara e Capitala Europeană a Culturii”

19 Octombrie 2023



Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a marcat anul în care orașul de pe Bega este Capitală Europeană a Culturii, reușind să se ridice la înălțimea momentului prin organizarea unei suite de evenimente sui-generis, care au prilejuit întâlnirea studenților cu laureați ai premiului Nobel și personalități de talie mondială în știința și arta contemporană. În interviul cu rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, evidențiem aceste direcții de afirmare a universității drept un ambasador veritabil al Timișoarei și României în Europa și pretutindeni în lume.

Domnule rector, acest an este anul premierelor cu laureați Nobel la UVT, înTimișoara 2023 – Capitală Europeană aCulturii. Vă invităm să aduceți în prim-plan cele mai relevante evenimente ale acestei serii.

A fost opțiunea fundamentală spre care s-a îndreptat comunitatea academică din Universitatea de Vest din Timișoara, aceea de a invita în 2023 la Timișoara, în mijlocul studenților și cercetătorilor, câteva dintre cele mai strălucite minți ale lumii de azi. Am pornit cu toții, întreaga comunitate locală, de la sloganul cu care Timișoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii, acel binecunoscut „Shine your light – Light up your city!” pe care UVT l-a adaptat prin invitarea acestor personalități laureate cu premiile Nobel. Anul 2023 a devenit la UVT anul minților strălucite, dacă încercăm o referire la expresia „Brilliant Minds”, prin seria Nobel@UVT.

Orhan Pamuk a încântat publicul timișorean, care l-a întâmpinat pe cel mai faimos scriitor turc cu fluvii de aplauze. Scriitorul a vorbit într-un mod inegalabil despre compasiune, un sentiment care definește civilizația umană, dar și despre sufletul melancolic pe care îl regăsește în orașul cu care se identifică, Istanbul, orașul în care se împletesc magic culturile Orientului și Occidentului.
Universitatea de Vest din Timișoara a propus comunității timișorene un prim eveniment de mare impact din seria Nobel@UVT, în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”. Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (2006), a fost invitat și onorat în cadrul a două întâlniri culturale organizate de UVT în aprilie 2023. Prima dintre acestea a avut loc în 3 aprilie 2023, în Aula Magna a UVT, când prestigiosul scriitor a oferit o viziune asupra culturii și literaturii spațiului de frontieră situat între Orient și Occident, participând la o dezbatere publică moderată de scriitorul Radu Paraschivescu. Cu ocazia aceasta, comunitatea academică a UVT i-a acordat renumitului scriitor titlul de Doctor Honoris Causa, într-o festivitate specială pentru spațiul cultural și intelectual românesc și european.



Laureat al premiului Nobel pentru literatură în 2006, Orhan Pamuk este primul turc laureat al acestui prestigios premiu. Acesta se află în galeria celor mai renumiți scriitori turci contemporani, operele sale fiind traduse în peste 40 de limbi și publicate în peste 100 de țări. Între cele mai importante teme care dețin un rol central în operele sale, scriitorul turc Orhan Pamuk evocă relația dintre cultura orientală și cea occidentală, dar și puternicul specific al mentalității turce, în care plutește multipla melancolie ce se simte și în aerul Istanbulului, explicată de Orhan Pamuk prin termenul de hüzün, un sinonim specific turcesc al melancoliei, așa cum o înțeleg europenii occidentali.



Jean-Marie Lehn, unul dintre cei mai prestigioși cercetători în chimie ai lumii moderne, scrie istorie în lumea descoperirilor moleculare de peste 40 de ani. Când academicianul francez a intrat în Aula Magna UVT, publicul a avut senzația puternică a unei întâlniri reale cu una dintre figurile iconice ale lumii descoperirilor științifice contemporane.

Cercetătorul Jean-Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1987, membru de onoare al Academiei Române, a fost prezent la Universitatea de Vest din Timișoara tot în aprilie 2023, pentru o întâlnire de mare strălucire intelectuală, pusă sub semnul pasiunii pentru știință. Participanții la acest eveniment unic au avut ocazia de a descoperi detalii despre contribuțiile reputatului teoretician la știința chimiei și de a se lăsa inspirați de pasiunea și dedicarea pentru cercetare.
Prezența la Timișoara, la Universitatea de Vest din Timișoara, a domnului Jean‑Marie Lehn, a avut loc în cadrul unui eveniment internațional de cea mai mare amploare, Conferința „Smart Diaspora 2023 - diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat”, organizată de Alianța Timișoara Universitară, la care UVT este universitate fondatoare, alături de celelalte trei universități publice timișorene. Evenimentul a avut un obiectiv cu o relevanță deosebită pentru societatea românească, respectiv să creeze mediul propice schimburilor de experiență ce facilitează transferul de competenţe între cercetători români și cei din diasporă. Ediția 2023 a conferinței a fost organizată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și egida Guvernului României, Ministerului Educației și Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, de Alianța Timișoara Universitară (ATU), UEFISCDI cu participarea Academiei Române. Brandul Timișoarei, ca oraș universitar, a fost pus în valoare prin diversitatea activităților, workshop-urilor și atelierelor tematice desfășurate în programul evenimentului, timp de patru zile. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul celor 38 de Workshop-uri, la care au participat aproximativ 400 de invitați din diaspora, 550 din țară și 300 din cadrul universităților membre ale Alianței Timișoara Universitară. Invitații din diaspora au provenit din peste 30 de țări, majoritatea din Uniunea Europeană, dar au cuprins și un contingent semnificativ din SUA, Marea Britanie și Republica Moldova. O altă zonă specială de proveniență a fost reprezentată de participanți din țări îndepărtate, precum Japonia, Singapore sau Australia.
În cadrul evenimentului În semn de recunoaștere a meritelor întregii cariere a domnului Lehn, comunitatea academică a UVT i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa Scientiarum, un titlu onorific și o formă de a-i mulțumi pentru exemplul puternic dat generațiilor tinere.
Academicianul francez Jean-Marie Lehn a fost laureat în 1987 cu Premiul Nobel pentru Chimie alături de alți doi cercetători, pentru munca depusă în sinteza criptanzilor. Acordarea distincției a fost motivată de faptul că Jean-Marie Lehn a găsit în 1969 molecule înrudite, pe care le-a numit „criptand”, prin care este posibilă crearea de compuși chimici, în reacții chimice care au un impact semnificativ asupra proceselor biologice.
Profesorul Jean-Marie Lehn s-a născut la 30 septembrie 1939, în Rosheim, Franța. A studiat la Universitatea din Strasbourg, unde și-a obținut doctoratul cu o teză despre triterpene, sub îndrumarea profesorului Guy Ourisson (1963). A efectuat o etapă de cercetare postdoctorală la Universitatea Harvard, cu profesorul Robert B. Woodward, laureat al Premiului Nobel (1965). Din 1970, este profesor la Universitatea din Strasbourg. Între 1979 și 2010 a predat și la Collège de France (Departamentul de Interacțiune Moleculară). La Strasbourg, Profesorul Lehn a fondat Institut de Science et d’Ingénierie Supramoléculaires, al cărui director a fost din 1997 până în 2004.



Jean-Pierre Sauvage, laureatul Premiului Nobel pentru Chimie în 2016, s-a născut în același an cu UVT, în 1944, și a participat la scrierea istoriei recente a cercetărilor din chimie. Membru al Academiei Franceze de Științe și profesor la Universitatea din Strasbourg, profesorul Sauvage a adus cu generozitate spiritul luminos al științei în prelegerea oferită timișorenilor, la UVT.

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara a avut bucuria de a-l avea ca invitat, în mai 2023, pe unul dintre cei mai importanți oameni de știință contemporani, profesorul Jean-Pierre Sauvage, care a susținut o prelegere dedicată publicului aflat în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT, intrând într-un dialog pe tema științei contemporane, alături de profesorul Daniel Funeriu.
Cu ocazia prezenței sale la UVT, distinsului cercetător i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa Scientiarum. Alegerea comunității academice de a-l invita pe academicianul și cercetătorul Jean-Pierre Sauvage să devină DHC al universității noastre a avut la bază, pe lângă cariera sa fabuloasă, și un simbolism aparte: laureatul Premiului Nobel pentru Chimie s-a născut în același an cu UVT, un an în care Europa și lumea întreagă încercau să renască din cenușa celui de-al Doilea Război Mondial, iar speranța consta în acordarea unui rol mult mai important educației și științei, în viața noastră.
Una dintre cele mai proeminente figuri din lumea chimiei, profesorul Jean-Pierre Sauvage, laureat al Premiului Nobel în 2016, este membru al Academiei Franceze de Științe și profesor la Universitatea din Strasbourg. În anul 2016, împreună cu Sir J. Fraser Stoddart și Bernard L. Feringa, a primit premiul Nobel pentru Chimie pentru dezvoltarea mașinilor moleculare – un pas important în dezvoltarea nanotehnologiei. Ulterior, și-a continuat cu perseverență descoperirile și munca asiduă, rămânând un exemplu de deschidere către noi idei științifice.



Eric Stark Maskin studiază de mulți ani fenomenele macroeconomice cu care se confruntă întreaga lume din timp în timp, crizele financiare. Istoria economică și socială arată că lumea este traversată de aceste crize în mod repetitiv, iar în prelegerea sa de la Timișoara profesorul EricMaskin, subliniind importanța învățării din greșelile trecutului.

Universitatea de Vest din Timișoara a oferit comunității un eveniment excepțional, în iulie 2023, dedicat economiei, în cadrul căruia distinsul profesor Eric Stark Maskin, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2007, ne-a împărtășit cunoștințe și perspective în domeniul său de expertiză. Conferința a fost moderată de redactorul-șef al publicației Forbes România, Ionuț Bonoiu, o voce importantă a presei din domeniul analizei financiare și economice, publicist cu vizibilitate al mediului public românesc.
Pentru realizările sale profesionale și pentru faptul că a oferit tinerelor generații nu doar noi teorii, ci și modelul unui cercetător redutabil, comunitatea academică a UVT i-a acordat renumitului economist american titlul de Doctor Honoris Causa Scientiarum, într-o festivitate specială.
Eric Stark Maskin este un economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2007 pentru lucrările legate de teoria concepției mecanismelor. Maskin a împărțit premiul Nobel pentru științe economice cu alți doi economiști americani – Leonid Hurwicz și Roger Myerson. În prezent, este profesor de economie la Universitatea Harvard.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite