Stimularea excelenței în cercetare - Granturile Academiei Române, ediția 2023
Academia Română a anunțat rezultatele competiției interne de proiecte de cercetare științifică Granturile Academiei Române, GAR-2023. Astfel, au fost aprobate spre finanțare 19 proiecte, care vor beneficia, în total, de aproximativ 4 milioane de lei, pe o perioadă de 2 ani. Finanțarea granturilor este asigurată din resurse proprii ale Academiei Române, respectiv din Fondul Recurent al Donatorilor, gestionat de Fundația Patrimoniu.
„Granturile Academiei Române reprezintă o inițiativă a Academiei Române prin care lansează competiții de proiecte privind obținerea de granturi. Acest fapt demonstrează că Academia Română este agenție finanțatoare a cercetării, care acoperă toate domeniile corespunzătoare activității Academiei Române. Noutatea prezentei ediții constă în faptul că s-a organizat pe patru direcții tematice. Acestea au fost formulate în concordanță cu Strategia cercetării științifice aprobată de Guvernul României și vizează teme de interes pentru întreaga societate românească”, a precizat acad. Nicolae-Victor Zamfir, vicepreședinte al Academiei Române.
Cele patru direcții tematice din cadrul competiției GAR-2023, dedicată exclusiv institutelor și centrelor de cercetare științifică din cadrul Academiei Române, au fost:
· Cercetări avansate trans- și inter- disciplinare – baza a noi dezvoltări tehnologice;
· Cercetări la frontiera cunoașterii, cu impact asupra dezvoltării societății;
· Cercetări privind istoria și cultura poporului român;
· Cercetări privind dezvoltarea durabilă a României.
Cele 19 proiecte care vor primi finanțare prin Granturile Academiei Române (35% din cele 184 de propuneri de proiecte depuse spre evaluare), repartizate pe cele patru direcții de cercetare, sunt:
Cercetări avansate trans- și inter- disciplinare – baza a noi dezvoltări tehnologice
1. Influența microbiotei asupra secreției hormonului glucagon-like peptide 1 (glp‐1). Implicații în etiologia diabetului zaharat – Institutul de Biochimie, București.
2. Analiza matematică a unor ecuații nelocale – Institutul de Matematică „Octav Mayer“, Iași.
3. Soluții inteligente de monitorizare a participanților la trafic utilizând instrumente avansate de viziune artificială și modelare matematică riguroasă – Institutul de Informatică Teoretică, Iași.
4. Modelarea de dimensiuni reduse pentru reglarea rezilientă a sistemelor complexe – Institutul de Statistică Matematică și Matematică Aplicată „Gheorghe Mihoc – Caius Iacob“, București.
5. Câmpul geomagnetic pe teritoriul României. Monitorizare și evoluție – Institutul de Geodinamică „Sabba S. Ștefănescu“, București.
Cercetări la frontiera cunoașterii, cu impact asupra dezvoltării societății
1. Deformări, rigiditate și C*-algebrele grupurilor Lie – Institutul de Matematică „Simion Stoilow“, București.
2. Identificarea modulatorilor secreției citokinei IL-1β țintiți de medicamente repoziționate – Institutul de Biochimie, București.
3. Îmbunătățirea proprietăților antiaterosclerotice ale lipoproteinelor de densitate mare prin adiția unei cantități minime de apolipoproteina E4 –Institutul de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“, București.
4. Intersecția dintre metabolismul lipidic și glucidic: rolul apolipoproteinei A-I în modularea funcției celulelor β-pancreatice – Institutul de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“, București.
5. Aplicabilitatea tehnicilor de realitate virtuală vs tehnici de yoga în spectrul valențelor anxioase ale tulburărilor psihice – Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane“, Iași.
Cercetări privind istoria și cultura poporului român
1. Documente papale și curiale din România (ca. 1250-1600). O ediție critică – Institutul de Istorie „George Barițiu“, Cluj-Napoca.
2. Interacțiunea fenomenelor de (dis)fluenţă în limba română vorbită. Dezvoltare şi studiu de corpus – Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti“, București.
3. Corpus-ul descoperirilor romane din Barbaricum-ul românesc – Institutul de Arheologie, Iași.
4. Pentru un „stil microfonic“ interbelic. Vocile scriitorilor români ca obiect de arhivare între 1928 și 1944 – Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu“, Cluj-Napoca.
5. Sânzienele, Drăgaica – manifestări şi practici în context naţional şi european – Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu“, București.
Cercetări privind dezvoltarea durabilă a României
1. Comportament economic și cunoștințe financiare. Evaluare și impact asupra guvernanței – Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu“, București.
2. Peisaje turistice degradate din regiunea de nord-vest. Inventariere, evaluare și identificare a unor posibilități de reconstrucție – Centrul de Cercetări Geografice, Cluj-Napoca.
3. Alimentația în documentele etnografice și lingvistice interbelice din patrimoniul institutelor clujene ale Academiei Române. Corpus digital de referințe și transferul cunoașterii către sectorul agroalimentar – Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu“, Cluj-Napoca.
4. Factori protectori și de risc privind violența la tineri. O abordare psiho-educațională și comunitară pentru o dezvoltare și transformare sustenabilă – Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer“, București.
Academia Română, unul dintre principalii piloni de cercetare din România, coordonează activitatea a peste 70 de institute și centre decercetare științifică, în numeroase domeniiale cunoașterii, cu deosebire încercetare fundamentală, parte dintre acestea având performanțe la nivel de excelență internațională. Acordarea periodică de granturi se înscrie în direcția misiunii și vocației științifice și culturale a Academiei Române și are ca scop atât stimularea activității de cercetare și a creativității, cât și formarea și dezvoltarea competențelor resursei umane dedicate cercetării științifice.
Tags: Cercetare, Academia Româna, granturi
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)