Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Ce mai este nou prin cercetarea romānească?

14 Februarie 2024



1. Pentru al nu ştiu câtelea an se remarcă lentoarea cu care se mişcă MCID în angajarea bugetului alocat. Suntem în prima decadă a lunii februarie, iar pe Nucleu, contract multianual, nu a fost încă deschisă nicio finanţare, deşi aceasta se putea deschide cu 1/12 din suma prevăzută pe 2024 în contract, urmând ca eventuale corecţii în plus sau în minus să se facă prin act adiţional, după ce se cunoştea mai bine cum a încheiat fiecare INCD anul 2023. Din această cauză, până acum, nu mai puţin de 9 INCD-uri au înştiinţat Patronatul Român din Cercetare şi Proiectare că au dificultăţi majore în asigurarea salariilor pe primul trimestru al anului 2024, cu plata facturilor către furnizorii de utilităţi sau cu plata obligaţiilor către bugetul de stat. De subliniat că multe INCD-uri au restanțe de plată din 2023 pe Nucleu, proiecte din fonduri structurale sau PNRR, restanțe care se apropie sau sunt chiar mai mari de 100 milioane lei (63 milioane lei confirmate sigur de la 19 INCD-uri). Majoritatea INCD-urilor acoperă costurile din lunile ianuarie şi februarie din linii de credit pentru care plătesc servicii bancare nerambursabile din fondurile publice, deşi întârzierea finanţărilor nu li se datorează lor. Costurile de credit se suportă din activităţi care nu sunt finanţate din fonduri publice. Unele INCD-uri au putut deschide linii de credit mai mari, alte nu. Cert este că, atunci când se termină creditul, toate INCD-urile vor avea probleme cu plata salariaţilor şi a furnizorilor de utilităţi.

2. Competiţia de Centre de Excelență are un buget colosal, 1,6 miliarde lei, faţă de alte competiţii. Se mai spune că vor fi finanţate 20 de proiecte cu sume între 50 şi 100 milioane lei fiecare. Toate bune şi frumoase dar, citind cu atenţie pachetul de informaţii, se pot decela multe bariere şi capcane care vor face din această competiţie o baie de sânge atât în interiorul organizaţiilor de cercetare, cât şi între acestea. În primul rând coordonatorul ia cel puţin 40% din bugetul proiectului, celorlalţi parteneri revenindu-le 60%. Asta va limita drastic numărul de parteneri, la un număr prea mare suma care revine fiecăruia ajungând să fie prea mică pentru a fi tentantă. Spre exemplu, la 10 parteneri în afară de coordonator, fiecare va primi, în medie, 6 milioane pentru 5 ani (presupunând suma maximă per proiect de 100 milioane), adică 1,2 milioane pe an. Probabil că până la 50% se duc pe cheltuieli cu logistică, servicii, deplasări şi regii, iar 50% sau ceva mai mult rămân pentru cheltuieli de personal, să spunem 600 mii lei. Mai există obligaţia ca directorul de proiect sau responsabilul pentru partener să fie implicat cu cel puţin 50% din norma întreagă. Este de presupus că directorul şi responsabilii vor avea pretenţie la salarizarea maximă legală pe proiecte PN IV, care este de 50 euro/oră pentru CS I, CS, II, profesor, conferenţiar (trebuie totuşi persoane cu CV-uri bune şi foarte bune). Jumătate înseamnă 25 euro/oră, adică circa 200 euro pe zi lucrătoare, respectiv 4000 euro pe lună, echivalent a 20 mii lei pe lună, adică 240 mii lei pe an numai pentru director sau responsabil. Din 600 mii lei mai rămân 360 mii pentru restul, care rest include până la 5 persoane cheie cu obligaţia de a presta 25% din norma întreagă pentru proiect. Cum şi aceştia trebuie să aibă CV-uri beton, şi salarizarea lor ar fi pe măsură, deci măcar 120 mii lei pe an. Se observă că cei 360 mii rămaşi după ce se scade manopera directorului/responsabilului nici măcar nu ajung pentru 5 persoane cheie, ci pentru 3. Alte persoane nu mai au loc. Deci echipa ar fi formată din director/responsabil şi maxim 3 persoane cheie, fără doctoranzi, post-doci sau alţi cercetători cu experienţă. Unde este masa critică în acest caz? Cum se încurajează tinerii? Dacă reducem la 5 parteneri, suma de manoperă se dublează la 1,2 milioane lei sau mai mult, deci rămân 840 mii lei pentru persoane cheie (5 înseamnă cam 600 mii lei) şi pentru alţi membri ai echipei. Deci un consorţiu de maxim 5-6 parteneri ar fi interesant financiar la limită, preferabil ar fi 4. Dar mai este acesta un Centru de Excelență care coagulează toată expertiza din ţară pe un domeniu? Eu cred că nu este. Alte bariere şi capcane:
- pe o zonă de impact se finanţează maxim un proiect, iar o instituţie nu poate fi coordonatoare/parteneră decât la o singură propunere pe o zonă de impact.
- directorul, responsabilii şi persoanele cheie nu pot participa decât într-o singură propunere de proiect, fără a se specifica dacă pe zona de impact sau pe toată competiţia (vezi pachetul de informaţii pagina 6 în jumătatea de jos). Se exclud astfel persoanele cu CV-uri bune de la alte consorţii, chiar dacă pe alte zone de impact. Mai mult, se zvoneşte că aceste persoane nu vor mai putea participa la competiții PCCF sau Provocări-Schimbare (un fel de Parteneriate complexe), care se aude că vor fi lansate în curând. Oare ce au gândit cei care au elaborat pachetul de informaţii? După articolul publicat în Market Watch de către acad. Bogdan C. Simionescu, în ţară mai există, la nivelul anului 2021, circa 19 mii de cercetători cu totul (echivalent normă întreagă), de la ACS la CS I sau echivalenţi în grade universitare. Este de presupus că doar o mică parte au titlul de profesor sau CS I (asta dacă piramida resursei umane ar fi corectă). Probabil şi mai puţini au CV-uri bune sau foarte bune, atestând vizibilitatea naţională şi internaţională pe domeniul în care activează. Să presupunem că ar fi 1000, distribuiţi uniform pe cele 6 domenii, cam 165 pe fiecare domeniu. Fiecare organizaţie ar fi tentată să pună, pe lângă responsabil, 5 persoane cheie pentru a creşte şansele de succes ale propunerii (performanța grupului reprezintă 35% din punctaj, cea mai mare pondere). Deci 6 persoane de organizaţie, la un consorţiu de 6 organizaţii de cercetare, înseamnă cam 36 de specialişti, deci la nivel de domeniu prioritar s-ar putea constitui 4-5 consorţii, ceea ce ar face competiţia derizorie (domeniul 1 va finanţa 5 consorţii). Este adevărat că am lucrat pe medii, s-ar putea ca distribuţia pe domenii să fie neuniformă şi s-ar putea ca numărul de personalităţi cu CV-uri bune sau foarte bune să fie mai mare. Asta tot nu va creşte semnificativ gradul de concurenţă, poate îl va dubla. Pentru ce deci aceste limitări? Ca să nu se piardă timp cu evaluarea? Să nu se cheltuie prea mulţi bani cu evaluatorii? Dacă personalităţile marcante vor fi blocate în Centre de Excelență, cine va mai propune proiecte PCCF şi Parteneriate complexe? Nu este aceasta o formă de discriminare? Poate MCID să dea explicaţii de ce pune în scenă această competiţie? Nu era mai simplu să se stabilească prin asumare poitică domeniile în care este nevoie de Centre de Excelență, domenii în care avem rezultate şi, mai ales, domenii de viitor pentru competitivitate şi dezvoltare sustenabilă?

3. Până acum s-au lansat următoarele competiţii:
- TE, buget 52,5 milioane lei, maxim 105 proiecte finanţabile
- PCE, buget 78 milioane lei, maxim 65 proiecte finanţabile
- PED, buget 53 milioane lei, maxim 71 proiecte finanţabile
- PTE, buget 53 milioane lei, maxim 35 proiecte finanţabile
- CoEx, buget 1,6 miliarde lei, 20 de proiecte finanţabile

Se vor mai lansa, pe surse:
- PCCF, buget 250 milioane lei, probabil 25 de proiecte finanţabile
- Provocări-Schimbare, buget 250 milioane lei, probabil 25 de proiecte finanţabile
În total se vor finanţa între 340 şi 350 de proiecte pentru 2 până la 5 ani. Merită subliniat că suntem în 2024, ciclul financiar al strategiei CDI este 2021-2027 şi nu s-a semnat încă niciun contract de finanţare pe PN IV, acestea fiind primele competiţii din ciclu!
După părerea mea, este absolut insuficient pentru a finanţa decent 19 mii de cercetători şi 29 de mii total salariaţi în CDI (vezi http://www.marketwatch.ro/articol/18338/Cercetarea_romaneasca_radiografia_unor_dezechilibre_si_pericolul_comasarii_fortate/). Astfel de măsuri nu servesc nici universităţilor să intre în topuri internaţionale, nici altor organizaţii de cercetare să îşi menţină resursa umană în ţară. Contrar dorinţei declarate de întărire a unor centre de cercetare puternice, vor duce la fărâmiţare şi concurență în sistem. Cum se împacă asta cu angajamentul PNRR de a creşte atractivitatea carierei în cercetare pentru tineri?

4. Majoritatea proiectelor PNRR cu specialişti din străinătate, cu contracte deja în derulare după prima competiţie, nu au pagini web. De fapt, nici măcar nu există o listă a specialiştilor din străinătate care joacă rol de directori în aceste proiecte, iar CV-urile lor nu sunt vizibile nici la MCID, nici la instituţiile gazda din ţară. În aceste condiţii este greu de judecat în ce măsură aceşti directori de proiect sunt mai mari specialişti comparativ cu specialiştii din ţară. Nu este o critică la adresa directorilor de proiect, ci la adresa MCID, care dă dovadă de o totală lipsă de transparență în acest caz. Spre deosebire de MCID, UEFISCDI face publice informaţiile despre directorul de proiect încă din faza de depunere a propunerilor, iar în contract există obligaţia instituirii unei pagini web a proiectului, accesibilă oricui. Dacă aceasta pagină nu este funcţională şi ţinută la zi, există riscul de sistare a finanţării proiectului. Întrebând despre acest lucru, la MCID mi s-a răspuns că în contractele PNRR investiţia I8 s-a omis obligaţia construirii unor pagini web a proiectelor finanţate. Sperăm că această omisiune să fie reparată în cel mai scurt timp, până la urmă este vorba de fonduri publice, că tot se face paradă de open science şi science for all, toată lumea trebuie să aibă acces la informaţii despre aceste proiecte.

5. Hotărârea de Guvern privind metodologia de evaluare şi încadrare pe categorii de performanţă a organizaţiilor de cercetare, derivată din aplicarea legii 25/2023 nu a fost promulgată încă deşi a fost intens dezbătută în cursul anului trecut şi discutată/avizată la nivelul Comisiei de Dialog Social a MCID (for consultativ). Nici noua Lege a Cercetătorului nu a fost încă promulgată, se pare că nici măcar nu a ajuns în dezbătare parlamentară, deşi este jalon în PNRR.

6. Începe să apară din ce în ce mai des fenomenul de burnout în rândul tinerilor, mai ales la cei care lucrează numai cu normă de cercetare, fără alte surse de venit decât proiectele pe care le câştigă instituţiile în care lucrează. Aceşti tineri trebuie să susţină doctorat (dacă vor carieră în cercetare), apoi să scrie propuneri de proiecte, să le ducă la capăt dacă sunt finanţate, să livreze rezultatele promise, eventual mai au şi funcţii administrative în organizaţie. Sunt supuşi la presiuni foarte mari când văd inconstanța finanţării, lipsa de predictibilitate şi nepăsarea guvernanţilor şi a agenţiilor de finanţare faţă de problemele din sistem. Devine din ce în ce mai cert că la nivelul guvernanţilor trecuţi şi actuali cercetarea nu a fost niciodată o prioritate cu adevărat, şi că promisunile de creștere a finanţării și de atragere a reursei umane în sistem sunt doar vorbe în vânt! Un cercetător se formează în 10-15 ani, dar poate să dispară rapid fie fizic, din cauza epuizării (Doamne fereşte), fie părăsind ţara pentru un loc în care este apreciat la justa valoare. Aici vorbesc de tinerii valoroşi, cei estimaţi la 50 de mii care lucrează în afara României, nu la personajele care plagiază doctorate şi ocupă prin impostură funcţii de decizie pe care le folosesc pentru a transforma în iad viaţa celor care mai fac cu adevărat cercetare în ţară. Să vedem câţi dintre ei vor fi premiaţi la proxima Gală a Cercetării Româneşti.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite