Revista >> Aprilie 2024 [Nr. 263] >> Top Story

IFA 2024: retrospectivă și perspectivă

Dr. Florin-Dorian Buzatu, director general IFA

17 Aprilie 2024

După două decenii de glorie în cercetare (1956-1976), Institutul de Fizică Atomică (IFA) a fost timp de 13 ani dizolvat într-o structură centrală (CSEN/ICEFIZ). IFA (www.ifa-mg.ro) a reapărut la 1 ianuarie 1990 preluând practic toate unitățile de cercetare din fosta structură. Șase ani mai târziu, odată cu apariția INCD-urilor (1996), IFA a fost dezmembrată, institutele de cercetare fiind scoase din structura IFA. După un debut promițător ca agenție de finanțare a cercetării în timpul PNCDI I (2000-2008) și CEEX (2005-2008), a urmat un „cutremur” devastator: în ianuarie 2008, când am preluat conducerea institutului, PNCDI II (2007-2016) fusese deja lansat, iar IFA nu avea contract de finanțare pentru nicio componentă a acestuia, toate fuseseră deja atribuite; dacă nu se „întâmpla” ceva, institutul și-ar fi încetat activitatea în 2009.

Atunci a început aventura „reconstrucției”, cu urcușuri și coborâșuri, cu provocări și miraje, cu apropieri și depărtări de „ținta” propusă: IFA – integrator și ambasador al cercetării românești de fizică. Treptat, IFA s-a redresat și și-a definit rolul în sistemul național actual al cercetării-dezvoltării: conduce subprograme de interes strategic asociate marilor proiecte și colaborări internaționale ale României în domeniu (ELI-NP, EURATOM, CERN și FAIR). Dar „ținta” este încă departe și nu știu în ce măsură va fi vreodată atinsă; depinde de noi toți ca IFA să aibă un viitor pe măsura trecutului.

IFA în 2008. Începând cu 2005 eram din nou director științific al IFIN-HH, iar la sfârșitul lui 2007 am fost oarecum „împins” să preiau conducerea IFA; alternativa, așa cum mi-a fost prezentată, era desființarea IFA. Cum pentru mine, ca și pentru mulți alți cercetători, IFA era „visul”, am acceptat imediat provocarea. Îmi amintesc prima zi la IFA, 10 ianuarie 2008: am crezut că am intrat în „tunelul timpului”, diferența față de IFIN-HH era de ani buni, impresia era de loc abandonat, rupt de civilizație, de ceea ce se întâmpla în celelalate institute de pe Platformă. În scurt timp am identificat urgențele. Din punct de vedere administrativ, IFA rămăsese cu organizarea din 1990, cu toate vechile unități în structură (deși trecuseră 12 ani de când nu le mai avea). IFA își asigura veniturile din conducerea de programe încă din 2000, dar obiectul de activitate al institutului nu fusese actualizat. Trebuia deci inițiată o hotărâre de guvern pentru reoganizarea IFA, și care a apărut în decembrie 2008. Deși bugetul pe 2008 acoperea necesitățile institutului (an final pentru PNCDI I și CEEX), începând cu anul următor IFA era complet descoperit financiar (cu excepția veniturilor din chirii), astfel că trebuia încheiat urgent contract de finanțare cu ANCS pentru atribuirea măcar a componentei EURATOM-Fuziune din PNCDI II/CAPACITĂȚI (program condus de ANCS): angajamentele României conform contractului de asociere la EURATOM trebuiau onorate. Contractul între IFA și ANCS pentru conducerea componentei EURATOM-Fuziune din PNCDI II a fost încheiat în august 2008. Cum tariful din conducerea de programe era insuficient pentru întreg anul 2009 (IFA pierzând prin reorganizare cele 10 posturi subvenționate de la bugetul statului), am propus și obținut pentru perioada 2009-2011 proiectul sectorial ESFRO (Evaluarea și Strategia cercetării de Fizică din ROmânia, proiect foarte drag mie și apreciat!). Acestea au fost urgențele în 2008 și cam așa a trecut IFA peste anul critic 2009. Dar motivația și entuziamul meu au fost alimentate încă de la început de o „luminiță la capătul tunelului”.

IFA și șansa ELI (2008-2010). Imediat după numirea mea în funcția de director general IFA, am fost implicat în pregătirea candidaturii României pentru găzduirea viitoarei infrastructuri europene Extreme Light Infrastructure (ELI), prevăzută a fi construită într-un singur loc. INFLPR era partener în proiectul ELI-PP (Preparatory Phase) și anunțase intenția României de a găzdui ELI, inițiativă sprijinită de ANCS. Ceilalți candidați erau Cehia, Ungaria și (interesant) Franța și UK, deci se anunța o competiție acerbă. Dosarul trebuia depus până în octombrie, iar stadiul era mai mult decât îngrijorător. Ținându-se cont de experiența mea în pregătirea candidaturii României pentru aderarea la CERN, în iulie 2008 am fost desemnat coordonatorul candidaturii pentru găzduirea ELI și reprezentantul României în Consorțiul ELI-PP. Am acceptat fără ezitare și cu imensă speranță pentru viitorul IFA: aceasta era șansa de a strânge din nou rândurile, după separarea din 1996, și nu trebuia ratată! Și am făcut efectiv tot ce-am putut, și nu a fost deloc ușor! Dosarul de candidatură depus de România în septembrie 2008 (elaborat în permanent acord cu ANCS), prevedea ca (în cazul reușitei) IFA să coordoneze construcția ELI la Măgurele, cu argumentarea corespunzătoare (inclusiv avantajul unor spații disponibile în clădire pentru perioada construcției). „Minunea” s-a întâmplat (oarecum parțial), Consorțiul ELI-PP a hotărât în iulie 2009 (la Budapesta) ca o parte din ELI să se construiască la Măgurele, alte două locații fiind lângă Praga și, respectiv, la Szeged. Spun „minune” pentru că puțini sperau că ELI va ajunge în România; existau și înverșunați care considerau că nu ne trebuie așa ceva, altele sunt prioritățile. Pe scurt, „minunea” se explică prin: 1) oferta financiară generoasă a României (70% din fonduri structurale, peste ofertele CZ și HU; FR și UK au renunțat, viziunea Comisiei Europeane fiind ca ELI să fie construită la răsărit de Rin), deși bugetul nu era prevăzut, în acel moment, la capitolul potrivit; 2) vizitele lui Gerard Mourou (inițiatorul ELI, Premiul Nobel în Fizică în 2018) la Măgurele (în mai 2008 prezentând ELI în cadrul seminarului IFA), acesta remarcând potențialul nostru mai degrabă în domeniul nuclear, decât al laserilor; 3) presiunea reprezentanților noștri de atunci la Steering Committee ELI-PP din 17 iulie 2009 de la Budapesta (și sprijinul reprezentantului Germaniei!) și cel de la Praga din 1 octombrie 2009 (când Gerard Mourou a venit cu soluția salvatoare de „photonuclear physics” pentru România). Deși „minunea” se întâmplase, n-a ținut decât „trei zile”, ca de obicei ... De construcție nu putea răspunde IFA, nu era instituția potrivită (deși Ungaria a înființat o instituție pentru asta), ar fi fost prea complicat să fie întărită corespunzător, nu se justifica efortul. Oare la pregătirea și depunerea candidaturii pentru construcția ELI (într-un singur loc!) nu se știa acest lucru? Atunci am fost foarte decepționat: IFA a avut o șansă enormă de a-și reapropia institutele și comunitatea, cel puțin cea de la Măgurele, și i s-a refuzat! Nu pretind că lucrurile ar fi decurs mai bine dacă se respecta planul inițial, ca IFA să răspundă de construcția ELI-NP, chiar apreciez tot ce s-a realizat și efortul imens depus; pot doar să afirm că în jurul IFA s-ar fi format un consorțiu național pentru construcția și, ulterior, exploatarea ELI-NP de la Măgurele, așa pornise proiectul, asta era viziunea mea. Acum, privind în urmă, cred că am avut totuși noroc!

Începutul conducerii de programe: IFA în PNCDI I (2000-2008). Principalul eveniment din istoria IFA după 1996 îl constituie încheierea, în 1999, a Contractului de Asociere între Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică (EURATOM) și Agenția Națională pentru Știință, Tehnologie și Inovare (ANSTI) privind participarea Românei la Programul Cadru 5 EURATOM Fuziune nucleară al Comisiei Europene (CE): IFA devine Unitate de Cercetare (UC) pentru coordonarea unitară a activităților de realizare a proiectelor convenite în baza contractului de asociere. UC Euratom era compusă din IFA (management) și toate instituțiile de cercetare calificate (în urma evaluării Euratom) pentru participarea la programul european de fuziune nucleară, principalul fiind INCD pentru fizica plasmei, laserilor și radiației (INFLPR, fost IFTAR). Proiectele EURATOM-Fuziune au fost și sunt cofinanțate de CE, finanțarea națională a acestora începând odată cu lansarea PNCDI I, prin Programul CORINT (2000-2008). Dar principalul program condus de IFA în PNCDI I a fost CERES (2001-2006), dedicat cercetării fundamentale, de interes economic și cultural. IFA a condus, de asemenea, trei arii tematice ale Programului CEEX (2005-2008), menit să stimuleze cercetarea de excelență și să faciliteze trecerea la PNCDI II. Activitatea IFA ca agenție de finanțare proiecte a crescut rapid în perioada 2000-2008, bugetul programelor conduse ajungând în 2008 la un maxim de aproape 95 milioane Lei. Aparent, IFA își regăsise locul în sistemul național de cercetare. Spun aparent pentru că ce a urmat a fost aproape catastrofal pentru IFA.

Cum a ratat IFA startul în PNCDI II. Trecerea la finanțarea competițională a cercetării și nivelul insuficient al bugetului PNCDI I a afectat inclusiv institutele de la Măgurele. Îmi amintesc surpriza colegilor cu care mă întâlneam după întoarcerea de la stagiul postdoctoral din SUA (1998-2001): „Ce cauți înapoi?” Cei ca mine, întorși în țară în acea perioadă, eram numiți în glumă „înapoiați”! Mulți cercetători își găseau de lucru în altă parte, personalul auxiliar trebuia redus (inclusiv prin concediere colectivă); cunosc mai bine cazul IFIN-HH (fiind director științific și în perioada 2002-2004), știu că și INCDFM (fizica materialelor, fost IFTM) a trecut printr-o restructurare serioasă. Dintre institutele de pe Platforma Măgurele doar INFLPR stătea ceva mai bine, în principal datorită proiectelor EURATOM-Fuziune. EURATOM-ul gestionat de IFA prin Programul CORINT era privit de mulți (nejustificat, după părerea mea) ca un „club” al INFLPR, speculându-se și faptul că directorul general al IFA din acea perioadă, specialist în fizica plasmei, fusese anterior director general al INFLPR. Pe de altă parte, programele CERES și parțial CEEX, cele mai accesibile cercetării de la Măgurele, conduse tot de IFA, nu au acoperit financiar necesitățile, nu pe măsura așteptărilor. Circumstanțele menționate au slăbit considerabil poziția IFA în obținerea conducerii de programe PNCDI II; mare păcat! Să nu uităm nici de ofensiva (din acea perioadă) a altor unități pentru managementul programelor. Așa îmi explic apariția crizei în care a intrat IFA la începutul PNCDI II, cu consecințe care, din nefericire, se resimt și astăzi. Bugetulprogramelor conduse de IFA a scăzut în 2009 de cca. 17 ori față de cel al anului precedent, ajungând la doar 5,5 milioane Lei.

Programele conduse de IFA în prezent. Pe lângă modulul EURATOM-RO Fuziune pe care-l conduce începând cu anul 2000, IFA a obținut treptat și conducerea altor module din PNCDI II/CAPACITĂȚI: CEA-RO (2010, în baza acordului încheiat de IFA în 2009 cu Comisariatul pentru energie atomică și energii alternative din Franța), F4E-RO (2010, în urma înființării organizației europene „Fusion for Enegy” pentru construcția ITER la Cadarache, Franța), CERN-RO (2011, preluat de la ANCS, după preaderarea României la CERN), EURATOM-RO Fisiune nucleară și radioprotecție (2012), ELI-RO și FAIR-RO (2014, la început prin CERN-RO). Aceste module au continuat în PNCDI III prin subprogramele de interes strategic 5.1 și 5.2, la care s-a adăugat AUF-RO (2016, în baza acordului încheiat cu Agenția Universitară a Francofoniei), componentă a subprogramului 3.1 (Cooperare europeană și internațională/ Bilateral/multilateral). În cadrul PNCDI IV IFA conduce în continuare aceleași componente de program, devenite subprogramele de interes strategic 5.9.1 (ELI) și, respectiv, 5.9.2 (EURATOM, CERN, FAIR, CEA, F4E), plus o componentă (AUF) a subprogramului 5.8.3. În anul 2022 IFA a încheiat un acord de colaborare cu Fundația Germană pentru Cercetare (DFG), fapt ce a permis finanțarea de către ambele părți (IFA, prin ELI-RO), începând cu septembrie 2023, a unui proiect comun în domeniul fotonicii nucleare la ELI-NP; sperăm într-o extindere a colaborării cu DFG. Recent, și subprogramul 5.9.7 (Tehnologii cuantice/QT) a fost atribuit IFA. De evidențiat faptul că toate proiectele finanțate de IFA sunt evaluate de experți cu bogată experiență științifică și managerială în domeniul subprogramului/modulului respectiv, afiliați la institute de cercetare sau universități de prestigiu din întreaga lume. Cu o evoluție neuniformă, dar în medie ascendentă, bugetul programelor IFA a ajuns în 2023 la peste 47 milioane Lei, de cca. 8,5 ori mai mare decât cel din 2009, dar la doar jumătate din cel al anului 2008! Sperăm însă ca anul acesta să doborâm recordul din 2008... după 16 ani!

Despre viitorul IFA. Dezvoltarea IFA în decursul istoriei și transformările suferite au condus în cele din urmă la multi-fragmentarea instituțională din 1996, proces până la urmă natural... neexistând un Plan! Cred că se simte nevoia unei corelări a „fragmentelor” și o tranziție către o fază mai ordonată, ca de la gaz la lichid. De ce? În primul rând, pentru că România participă la mari provocări științifice și tehnice ale omenirii, precum EUROfusion – pentru o sursă de energie ca a Soarelui, și experimentele CERN – pentru descifrarea Universului; pentru că a construit și trebuie să dezvolte un pilon al Infrastructurii Luminii Extreme pentru întreaga Europă – ELI-NP! Și a ajuns astăzi aici pentru că a existat, de mult, o viziune, și care a dat roade. Dar locul unde a ajuns România în fiecare din aceste mari proiecte/colaborări este doar „drumul” către „vârf”: menținerea sau continuarea „ascensiunii” se face cu „echipă” puternică, nu numai cu „jucători” talentați. În jurul fiecărui astfel de proiect major ar trebui consolidată comunitatea națională, indiferent de afilierea participanților (INCD-uri, universități, IMM-uri etc). Ce-ar putea face IFA în acest sens?