Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IMM >> Stiri si comunicate

Ministrul Bogdan Ivan: Pregătim 2000 de companii romānești pentru tranziția digitală

16 Iulie 2024



Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță semnarea luni, 15 iulie, a contractului pentru dezvoltarea platformei de e-learning aferentă investiției 19 „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri” finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta C7 – Transformare digitală, Operațiunea D „Competențe digitale capital uman și utilizarea internetului”.

„Aducem viitorul mai aproape! În platforma de e-learning a cărei implementare începe astăzi, angajații a peste 2000 de IMM-uri vor găsi cursuri pentru meseriile viitorului. Avem 17.000 de euro pentru fiecare IMM românesc și peste 2000 de IMM-uri beneficiare. Prin fonduri totale de 36 de milioane de euro, pregătim următoarea generație de specialiști IT a României”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.



„Acest proiect este esențial pentru creșterea competitivității IMM-urilor românești. Angajații vor învăța să utilizeze tehnologii avansate, să fructifice potențialul imens al datelor și să implementeze soluții de inteligență artificială în afacerea lor. Astfel, vom sprijini digitalizarea și inovarea în sectorul privat”, a declarat Dragoș-Cristian Vlad, președintele ADR.

Proiectul va sprijini transformarea digitală a întreprinderilor mici și mijlocii prin consolidarea competențelor digitale ale angajaților lor și specializarea forței de muncă în nouă domenii tehnologice avansate:

1. Internet of things
2. Cloud technologies
3. Big Data
4. Învățarea Automată
5. Inteligența Artificială
6. Automatizarea proceselor robotice
7. Blockchain
8. Cyber-Physical Systems
9. Additive manufacturing

Proiectul va aborda direct necesitatea de recalificare și perfecționare a angajaților din IMM-uri, oferindu-le acces la traininguri finanțate integral din fondurile PNRR. Aceste programe vor ajuta companiile să adopte tehnologii moderne și să îmbunătățească procesele de business, crescând astfel competitivitatea și capacitatea de inovare.

MCID, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, implementează proiectul „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri,” Proiectul are termen de finalizare 16 decembrie 2025 și vizează îmbunătățirea nivelului de cunoștințe, competențe și aptitudini ale angajaților din IMM-urile românești.

Proiectul are o valoare totală de 36 de milioane de euro, iar fiecare IMM poate primi până la 17.000 de euro pentru participarea angajaților la aceste cursuri.

Pentru mai multe informații despre proiect și înscriere, folosiți adresa office@mcid.gov.ro.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
conf.univ.dr.ec. Rus Ioan
Buna ziua, Citesc cu interes materialele care doresc implementarea Inteligentei Artificiale (AI) in Învatamantul si Economia Romaniei, părerea mea este ca începem cu aceeaşi BÂLBÂIALĂ care trenează de 30 de ani. Aici m am referit în special la Învăţământ şi Ministerul Digitalizării,care nu au proiecte concrete de digitalizare, toate sunt sunt la nivel declataiv şi nu au componente şi efecte practice. Imi pare rău să fac acest comentariu, dar simt ca trebuie schimbată filozofia şi nivelul de abordare în acest domeniu al Inteligenţei Artificiale (AI)
01 Septembrie 2024, 10:51:44