Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate
Studiu Boston Consulting Group : Inteligența Artificială la locul de muncă: Prieten și inamic
Jumătate dintre utilizatorii frecvenți cred că jobul lor ar putea dispărea în următorii zece ani
♦ Un nou studiu realizat de Boston Consulting Group (BCG) arată că încrederea angajaților în AI și GenAI este în creștere, însă jumătate dintre utilizatorii frecvenți cred că jobul lor ar putea dispărea în următorii zece ani.
♦ Un sondaj global la care au luat parte peste 13.000 de angajați relevă faptul că GenAI economisește utilizatorilor cel puțin cinci ore pe săptămână.
♦ Respondenții din piețele din Sudul Global sunt în mod constant mai optimiști și mai puțin anxioși cu privire la GenAI decât omologii lor din Nordul Global.
♦ Adoptarea tehnologiei a crescut semnificativ în ultimul an, în special în rândul angajaților de pe linia întâi, 43% dintre aceștia raportând că folosesc GenAI regulat la locul de muncă.
Sentimentele angajaților din întreaga lume despre AI și GenAI diferă semnificativ, dar optimismul prudent persistă, 42% dintre aceștia raportând încredere în impactul pozitiv al tehnologiilor asupra muncii lor, comparativ cu 26% în aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, și anxietatea față de aceste tehnologii este, de asemenea, în creștere, cu 5 puncte procentuale, iar 49% dintre utilizatorii frecvenți cred că jobul lor ar putea dispărea în următorii zece ani din cauza dezvoltării AI și GenAI.
Acestea sunt printre concluziile unui nou raport publicat de Boston Consulting Group (BCG), intitulat „Inteligența Artificială la locul de muncă: Prieten și inamic”. Studiul se bazează pe un sondaj global, la care au participat peste 13.000 de angajați din 15 țări și regiuni, realizat de BCG X, divizia de dezvoltare și design tehnologic a BCG. Respondenții sondajului variază de la persoane aflate în poziții de conducere până la angajați din linia întâi, adică acei lucrători care interacționează direct cu clienții.
Sondajul a fost realizat într-o fază critică a maturizării GenAI, pe măsură ce companiile trec dincolo de proiectele pilot și încep să integreze tehnologia în structura organizațiilor lor. Aproape două treimi dintre lideri (64%) spun că încep să implementeze instrumente GenAI pentru a remodela organizațiile. Angajamentul față de tehnologie a crescut în ultimul an, în special în rândul angajaților dinlinia întâi. De peste două ori mai mulți raportează că folosesc regulat acest instrument, iar 43% dintre aceștia o fac pentru muncă.
„Sondajul nostru expune natura cu două tăișuri a GenAI. Familiaritatea este corelată atât cu confortul, cât și cu frica. GenAI este o tehnologie revoluționară, așa că aceste reacții opuse nu ar trebui să fie surprinzătoare”, a declarat Adam Kotsis, Partener și Director Asociat, People Strategy, la BCG. „Recunoscând modurile complexe în care oamenii înțeleg și interacționează cu GenAI, liderii pot remodela organizațiile pentru a maximiza punctele forte și valoarea atât a lucrătorilor umani, cât și a mașinilor.”
Deși companiile au făcut progrese în pregătirea angajaților lor, de la ultimul sondaj efectuat acum un an, există încă mult potențial pentru creștere, deoarece doar 30% dintre manageri și 28% dintre angajații din linia întâi au fost deja instruiți în privința modului în care AI va schimba locurile lor de muncă, comparativ cu jumătate dintre lideri.
Studiul mai dezvăluie că 58% dintre respondenții care folosesc GenAI la locul de muncă raportează că utilizarea acestui instrument le economisește cel puțin cinci ore pe săptămână, iar acești respondenți spun că folosesc acest timp economisit pentru a efectua mai multe sarcini (41%) sau sarcini noi (39%), pentru a experimenta cu GenAI (38%) sau pentru a lucra la sarcini strategice (38%).
„Intrăm într-o nouă eră pentru GenAI, care este mai puțin despre optimism și curiozitate și mai mult despre încredere și realizarea valorii. Gradul de adoptare a crescut, iar indivizii încep să vadă beneficiile,” a adăugat Kotsis. „Companiile încep, de asemenea, să realizeze că pentru a obține valoarea din investiția lor va fi necesar să gândească dincolo de productivitate și să adopte o abordare mai holistică și proactivă pentru a redirecționa timpul economisit către activitățile cele mai valoroase și plăcute, să își recalifice angajații pentru a face acest lucru și să își remodeleze organizațiile și modelele operaționale, în consecință.”
Geografic, sondajul relevă că respondenții din țări din Sudul Global, precum Brazilia, India, Nigeria, Africa de Sud și cei din Orientul Mijlociu, au fost în mod constant mai optimiști și mai puțin anxioși decât respondenții din piețele mature cu privire la GenAI. Sudul Global are, de asemenea, o proporție mai mare de utilizatori frecvenți de GenAI la locul de muncă, atât în rândul liderilor, cât și al managerilor și angajaților de pe linia întâi, decât Nordul Global.
Studiul oferă un set de cinci recomandări-cheie pentru companii, pe măsură ce acestea continuă transformările în jurul GenAI:
• Stabiliți o mentalitate orientată spre transformare
• Gestionați toate transformările
• Dezvoltați capacități de instruire la scară largă
• Subliniați cum GenAI poate crește crearea de valoare și bucuria angajaților
• Anticipați evoluția rolurilor, abilităților, modelului operațional, datelor și guvernanței
Studiul intergral BCG poate fi accesat aici.
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)