ICMET Craiova 2.0: īntre jubileu și orizonturi emergente īn cercetarea electrotehnică

Cu o evoluție și o activitate remarcabile derulate pe parcursul a peste 50 de ani, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Încercări pentru Electrotehnică ICMET Craiova reprezintă un reper și totodată un partener strategic pentru întreaga industrie românească. Institutul a aniversat anul trecut jumătate de veac de singularitate în cercetarea românească, fiind unica instituție din țară și din Sud-Estul Europei care și-a păstrat activitatea de evaluare a performanțelor echipamentelor electrotehnice de înaltă tensiune și curenți mari. Condus cu profesionalism în ultimii doi ani de dr. ing. Ioan Iordache, ICMET Craiova a ieșit la rampă și a făcut cunoscute în această perioadă istoria, capabilitățile și mai ales potențialul institutului, atribute insuficient exploatate la nivel național și internațional. Actualul director a reușit să readucă institutul în atenția comunităților diverse, pe plan local dar și central, contribuind la actualizarea și modernizarea imaginii și profilului instituțional. Concomitent a avansat în direcția consolidării expertizei și reformării ICMET Caiova în concordanță cu tendințele și provocările globale ale prezentului din perspectiva noilor realități și exigențe din sfera economică și științifică. Trecem în revistă unicitatea ICMET Craiova, prezentăm suita de evenimente care au marcat jubileul Institutului și privim în față perspectivele și provocările noului an, în compania dr. ing. Ioan Iordache.
Domnule director, în contextul în care s-a încheiat recent perioada în care ați marcat jumătate de veac de la momentul înființării ICMET Craiova, vă invit să evidenţiaţi rolul pe care institutul pe care îl conduceţi l-a jucat pentru industria electrotehnică şi cercetarea românească. Este o bună ocazie pentru a fixa mai bine în conştiinţa publică poziţia aparte pe care o ocupă acest INCD, care uitase la un moment dat să-şi pună în valoare atuurile.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Încercări în Electrotehnică - ICMET Craiova a fost construit în perioada 1968-1974, încercându-se prin intermediul lui (existent sub denumirea de Centrul de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică - CCSIT - aferent uzinei Electroputere Craiova de la acea vreme) să se pună bazele unui pol de excelență în domeniul electrotehnic în ceea ce privește proiectarea, dezvoltarea şi testarea de echipamente electrice (motoare, transformatoare și aparataj electric) în România acelor timpuri.
Transformarea societății românești postdecembriste a făcut ca în anul 1990 Institutul să devină o entitate distinctă în proprietatea statului și, conform HG. nr. 188/1990, a devenit Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Încercări în Electrotehnică - ICMET Craiova, cu siglă proprie înregistrată la Geneva.
În prezent, ICMET se concentrează în jurul celor două mari laboratoare din subordine, Laboratorul de înaltă tensiune și Laboratorul de mare putere, care formează o infrastructură de cercetare critică pentru funcționarea și securitatea sistemului electro-energetic național.
Institutul a contribuit semnificativ la progresul tehnologic și științific, aducând numeroase inovații și soluții practice în domeniul electrotehnic şi încă continuă să o facă. Activitatea sa a avut un impact considerabil pe piaţa de profil, oferind soluții și expertiză în diverse proiecte de cercetare și colaborări interdisciplinare.
În prezent avem preocupări şi cercetări în beneficiul diverşilor parteneri publici şi privaţi pentru dezvoltarea de produse competitive cu caracteristici îmbunătăţite, consumuri reduse şi cu un impact cât mai scăzut asupra mediului (transformatoare cu pierderi mici, sisteme de comutaţie de înaltă tensiune fără gaze poluante, uleiuri electroizolante prietenoase cu mediul, sisteme de producere şi acumulare a energiei folosind metode fără emisii de carbon, etc).
Totodată, ICMET Craiova se distinge prin faptul că este un element integrant şi important înmonitorizarea şi mentenanța corectivă, preventivă şi predictivă a infrastucturilor critice din sistemul electro-energetic naţional.
Prin activitatea de cercetare și inovare, institutul a adus contribuții semnificative în domenii precum automatizări, echipamente electrice, energii regenerabile și multe altele. Importanța sa în formarea și pregătirea specialiștilor din domeniu, colaborările cu mediul de afaceri și industria, precum și impactul şi aportul adus comunității locale demonstrează rolul crucial al acestui institut de cercetare.
Treptat importanţa care i se cuvine ICMET Craiova este recâștigată. Rolul său a fost evidențiat anul trecut în mod special de Camera de Comerț și Industrie Dolj, care, pe 14 noiembrie 2024, în cadrul celei de-a XXXI-a ediţii a Galei Topul Firmelor din Judeţul Dolj, a acordat ICMET Craiova o serie de diplome de recunoaștere, la cel mai înalt nivel, a activității sale pe plan local.
Într-adevăr, în cadrul evenimentului ICMET Craiova a obţinut multiple nominalizări, fiind desemnat locul I în topul firmelor la ediţia organizată în anul 2024. De asemenea, Institutul a fost onorat de acordarea unei diplome de excelență, prin care se certifică menţinerea organizaţiei în Topul Firmelor din Dolj în ultimele trei ediţii consecutive.
Aţi reuşit anul trecut să organizaţi o suită de manifestări prin care aţi pus în valoare institutul din perspectiva aniversării celor 50 de ani de existenţă, deschizând totodată noi oportunităţi de colaborare cu actori diverşi din ţară şi din străinătate. Care au fost cele mai importante acţiuni în acest sens în termeni de vizibilitate, impact şi prestigiu oferit de vizita unor personalităţi marcante?
În decursul anului care a marcat jubileul instituţiei am organizat o serie de evenimente tematice. Dintre acestea, cel mai de impact a fost Workshop-ul intitulat „Sesiune de informare Program Orizont Europa – oportunităţi de finanţare”, desfăşurat în data de 12 iulie 2024 la sediul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare și Încercări Pentru Electrotehnică – ICMET Craiova. Evenimentul a avut dublă conotaţie: pe de o parte marcarea aniversării a 50 de ani de la înființare, perioadă în care Institutul s-a aflat neîntrerupt în slujba cercetării electrotehnice românești, pe de altă parte punerea bazelor unor viitoare reuşite în accesarea şi absorbţia de fonduri prin programe cu finanţare europeană.
S-a reuşit deci reunirea a circa 50 de invitați din nu mai puţin de 11 instituţii lider din diferite domenii din ţară şi străinătate. Printre cei prezenți a fost și doamna Cristina Anania, reprezentanta Oficiului Român pentru Știință de pe lângă Uniunea Europeană – ROSTeu, care a afirmat că participarea României în programulOrizont Europareprezintă o oportunitate majoră pentru comunitatea științifică și pentru sectorul industrial, deschizând calea pentru noi colaborări internaționale și accesul la finanțări considerabile. Astfel,Orizont Europa propulsează Uniunea Europeană în fruntea inovației globale și al dezvoltării unei economii sustenabile și reziliente.
În acest context, organizarea sesiunii de informare dedicată acestui program, organizată de către ICMET Craiova, a fost un real succes, facilitând informarea și mobilizarea cu privire la oportunităţile existente şi încurajând încheierea de parteneriate între diverşi membri ai comunității științifice, ai sectorului industrial și, nu în ultimul rând, ai autorităților publice. Evenimentul și-a atins scopul urmărit, acela de a oferi detalii clare și precise despre oportunitățile de finanțare, cerințele de participare și prioritățile de cercetare și inovare stabilite de Uniunea Europeană pentru perioada 2021-2027. Programul Orizont Europa este cel mai ambițios program de cercetare și inovare lansat vreodată de Uniunea Europeană. Cu un buget de peste 95 de miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, acest program își propune să sprijine știința de vârf, să stimuleze inovarea și să răspundă provocărilor sociale majore.

Tags: Cercetare, electrotehnica, Infrastructuri critice, Ioan Iordache, ICMET Craiova, infrastructuri strategice, sistem electroenergetic
Parerea ta conteaza:

