Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetare si Invatamant superior >> Stiri si Evenimente

Rezoluția Consorțiului Universitaria

08 Aprilie 2025




6.CU are ca obiective atât dezvoltarea relațiilor inter-instituționale cât și transferul de bune practici înspre sistemul național de învățământ superior și de cercetare. Astfel, pentru a întări rolul și importanța Consorțiului, pentru zona de cercetare sunt propuse două direcții de colaborare, și anume deschiderea reciprocă și partajare a accesului la echipamentele și infrastructura de cercetare existentă în instituțiile de învățământ superior și, respectiv, finanțarea din resurse proprii sau din surse externe a unor proiecte de cercetare și dezvoltare la nivelul universităților care vizează intenția ca universitățile membre ale CU să dezvolte proiecte de cercetare comune, care să includă în egală măsură cercetători cu expertiză avansată, tineri cercetători în formare, cât și doctoranzi.

7.La nivel sistemic a fost subliniată necesitatea revizuirii modelului de finanțare a învățământului superior și s-a decis constituirea unui grup de lucru, cu participarea fiecărei universități din Consorțiu, care să analizeze și să fundamenteze costul real per student pentru domeniile de studii ce se regăsesc în universitățile membre ale Consorțiului. Dincolo de asta, analizând aspectele financiare ce decurg din derularea activităților curente ale universităților CU propune: suplimentarea consistentă (minimum 25%) a finanțării instituționale, asigurarea creditelor bugetare necesare pentru realizarea decontărilor în cadrul proiectelor cu finanțare din PNRR și remedierea disfuncționalităților în mecanismul de rambursare specific implementării acestor proiecte. Procedurile actuale s-au dovedit nefuncționale, generând blocaje frecvente în decontarea cererilor de transfer, ceea ce afectează grav ritmul implementării proiectelor asumate de universități. Se impune o simplificare administrativă, crearea unui cadru procedural clar și predictibil, pentru a asigura o absorbție eficientă și sustenabilă a finanțărilor destinate digitalizării și dezvoltării mediului academic. De asemenea solicităm susținerea proiectelor de infrastructură universitară finanțate prin PNRR pentru finalizarea acestora în termenele contractuale.



8.Dezbaterile din cadrul panelurilor au evidențiat și alte direcții de colaborare, cum ar fi: realizarea unei negocieri colective, în numele consorțiului, a contractelor încheiate cu principalii furnizori de software, armonizarea între universitățile din consorțiu a taxelor de școlarizare pentru ciclurile de studii de licență și de masterat precum și a taxelor de susținere a tezelor de doctorat și a tezelor de abilitare, cât și a remunerării membrilor în comisiile de susținere.

9.Studenții prezenți, membri ai universităților din CU, au dezbătut subiecte de interes pentru aceștia, precum: mecanismele și procedurile de acordare a burselor, activitatea studenților reprezentanți, integrarea inteligenței artificiale în procesul educațional, procesul de evaluare a studenților dar și implicarea lor mai consistentă în procesul de evaluare a cadrelor didactice, în activitatea SAS sau integrarea studenților cu cerințe educaționale speciale. În anul universitar 2025 – 2026 se dorește implementarea „Metodologiei cadru cu privire la mobilitățile academice interne de scurtă durată ale studenților din cadrul universităților membre ale Consorțiului Universitaria”.

10.Reprezentanții sindicatelor au abordat teme și subiecte aflate pe agenda tuturor categoriilor de angajați ai universităților și au propus o serie de măsuri pentru eficientizarea politicilor de resurse umane în învățământul superior, cum ar fi: aplicarea completă a drepturilor salariale legale, promovarea utilizării și reglementării inteligenței artificiale în educație, evaluarea impactului stresului profesional, creșterea eficienței comisiilor paritare; stimularea mobilităților interne între sindicatele universitare.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite