Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Stocarea datelor digitale

15 Aprilie 2025



Acceptând o perspectivă largă (și oarecum filosofică) admitem că se pot identifica două-trei abordări în stocarea datelor digitale la nivelul organizațiilor (fie ele comerciale sau instituționale), în funcție de modalitatea în care s-au informatizat respectivele organizații: (1) abordarea organică – tehnologiile/resursele informatice s-au constituit exclusiv prin rezolvări punctuale la apariția concretă a unor necesități, și s-au cumulat în timp; (2) abordarea simultan-sistemică – mai toate resursele/tehnologile informatice ale organizației au fost proiectate și implementate simultan, acoperind apriori mai toate necesitățile probabile. Și, firește, vom considera și (3) abordarea hibridă, care pornește de la o implementare inițială comprehensivă și mai apoi se dezvoltă/adaptează conform necesităților ulterioare. (Am putea face aici o paralelă cu dezvoltarea urbanistică, comparând rețelele stradale neregulate din orașele vechi cu rețelele de tip „grid”, riguros rectangulare, din orașele nord-americane.) Vom observa că abordarea informatizării depinde atât de dimensiunea organizației (de la PFA și IMM la corporație) cât și de timpul/contextul istoric în care se întâmplă (organizația veche a adoptat inițial o creștere organică, pe când organizația nou-înființată recurge probabil la o informatizare completă).

Înainte de a discuta mai concret despre stocarea datelor informatice, vă propun să clarificăm un pic sintagma „date digitale”. Conceptul de „dată” (știm asta fie din filosofia cunoașterii, fie din lexiconul bazelor de date) se referă propriu-zis la entitatea informațională cea mai restrânsă/minimală, cea mai atomică (număr; șir de caractere), și având o semnificație punctuală, valabilă doar în contextul de folosire. Prin agregarea mai multor date se obțin entitățile informaționale superioare, cu semnificații crescânde: înregistrările (tuplurile), informațiile și apoi cunoștințele. Însă, printr-un exces motivat de simplificarea comunicării, astăzi în vocabularul curent conceptul datelor cuprinde adesea mai tot ce însemnă entitate informațională în format informatic/digital. Așa încât, focalizând pe tema „stocării”, vom face uneori și noi abuzul acesta.

Stocarea informațiilor
Mai toate procesele interne ale organizațiilor sunt derulate cu sprijin informatic (aplicații, informații, echipamente), așa încât coerența și disponibilitatea informațiilor digitale sunt adesea imperative. Altfel spus, pentru asigurarea continuității în activitate trebuie conștientizată importanța stocării și trebuie depuse eforturi pentru organizarea și securizarea ei. (Deși aici vom discuta doar problematica stocării datelor informatice în cadrul organizațiilor, o serie de aspecte sunt aplicabile și la stocarea lor casnică, familială/individuală.) Dincolo de această motivație intrinsecă, există uneori și o motivație exterioară: dacă organizația (comerială sau instituțională) dorește să obțină o certificare oficială privind organizarea ei superioară – și va recurge în acest sens la un formalism de genul ISO 9001 - Sistemul de Management al Calitatii – ea va trebui să documenteze (și să respecte) o serie de politici, strategii, principii și norme pentru asigurarea continuității activității informatice, iar acestea circumscriu implicit și stocarea, arhivarea/salvarea și restaurarea de informații/documente digitale. (Și încheiem partea introductivă cu o altă digresiune lexical-semantică: în jargonul informatic și managerial de sorginte anglofonă se folosește de obicei conceptul de enterprise, însă aici am preferat varianta de organizație, fiind mai cuprinzătoare și mai neconfuzantă cultural.)
Referindu-ne la contextul practic, vom recurge la o clasificare disjunctivă a „arhitecturilor” pentru infrastructura informatică de organizație. Avem pe de o parte organizațiile mici (IMM, ONG, PFA, familiale), la care informatizarea s-a concretizat în câteva calculatoare personale (PC Desktop, PC Notebook) conectate între ele, și care eventual își pun la dispoziție comună documente (fișiere) stocate pe propriile dispozitive de memorare (hard-disk-uri, SSD-uri, CD/DVD/BD, stick-USB). De cealaltă parte, avem organizațiile medii/mari, la care mai multe calculatoare personale sunt conectate prin rețeaua locală (LAN, intranet) și la care informațiile de interes comun sunt stocate pe (cel puțin) un calculator central (un calculator-server) pe care calculatoarele personale îl accesează ori de câte ori utilizatorii lor au nevoie de acele informații (pentru a le citi și/sau pentru a le modifica/actualiza). Desigur, calculatoarele personale din organizațiile mari pot stoca local (în propriile memorii) documente/fișiere de interes necentralizat.
Modul de organizare a stocării trebuie să răspundă cerințelor concrete de funcționare ale organizației, și cuprinde: (1.1) tipul, capacitatea și performanța mijlocelor informatice de stocare; (1.2) definirea secțiunilor/departamentelor și respectiv a folderelor/subdirectoarelor de stocare a fișierelor; (1.3) definirea drepturilor de acces ale personalului din organizație (stabilirea credențialelor; controlarea nivelurilor/drepturilor de acces: neacordat; read-only; full-right). Organizarea concretă a stocării se stabilește (inițial, dar și când apare necesitatea) prin consultări între personalul organizației și entitatea responsabilă cu administrarea resurselor informatice (respectiv prin dialoguri amiabile sau prin documente riguros detaliate). În funcție de mărimea, importanța și specificul organizației, această entitate responsabilă IT poate fi: (2.1) o persoană – salariată a organizației – calificată/competentă în tehnologie informatică; (2.2) un grup de persoane ale organizației (definit ca birou/serviciu responsabil cu administrarea IT); (2.3) o firmă specializată pe tehnologie informatică (și corelată strâns organizației printr-un contract de externalizare).



Încheiem secțiunea dedicată stocării datelor curente cu un aspect critic: vulnerabilitatea, care se referă la situațiile în care stocarea datelor este compromisă prin pierdere/distrugere/sechestrare/alterare. Și – indiferent că integritatea datelor a fost compromisă prin (1) atacuri malițioase (fie ele intenționate, direcționate asupra organizației, sau fie ele întâmplătoare, ca efect al unor viruși informatici lansați în spațiul digital virtual), sau prin (2) defectarea unor echipamente/dispozitive informatice – trebuie să existe mijloace și proceduri care să ajute la restabilirea sistemelor informatice ale organizației.

Stocarea suplimentară pentru restabilirea funcționării
Pentru a asigura continuitatea activității pentru organizație, problematica stocării datelor digitale trebuie completată cu cea (subsidiară) a salvării de siguranță, adică a creării de copii ale datelor cu scopul de a fi folosite la restabilirea funcționării în caz că survine un incident cu pierderea/alterarea datelor curente. Referitor la practica de salvare/arhivare asiguratorie a informațiilor/documentelor digitale, normele/recomandările tratează distinct (1) asigurarea resurselor informaționate aflate pe stațiile de lucru PC individuale, și (2) asigurarea resurselor informaționate aflate pe calculatoarele centrale (de tip server).
• (1) Utilizatorii stațiilor de lucru PC sunt responsabili pentru realizarea de salvări/arhivări asiguratorii ale eventualelor documente importante ce rezidă pe respectivele stații de lucru PC (în afara celor ce rezidă pe calculatoarele server), și pentru aceasta ei pot folosi orice suport de memorare externă uzual și compatibil (CD, DVD, hard-disk extern, SSD extern, stick USB, etc). În lipsa unor reglementări explicite, selectarea documentelor de salvat și respectiv periodicitatea salvărilor sunt la latitudinea fiecărui utilizator. Operațiile de salvare și respectiv de restabilire sunt manevre obișnuite de lucrul cu fișierele în mediul informatic (copiere de fișiere), deci nu presupun o calificare specială. Totuși, utilizatorii individuali pot apela la responsabilul IT al organizației când întâmpină probleme la realizarea de salvări/arhivări sau la operațiile de restabilire/recuperare a datelor de pe memoriile externe.
• (2) Responsabilul IT al organizației își asumă sarcina de a realiza salvarea/arhivarea asiguratorie a datelor digitale rezidente pe calculatoarele centrale/server. În acest sens, principala operație este cea de realizare periodică a unor copii de siguranță ale respectivelor date digitale. Salvarea/arhivarea datelor se face pe medii de stocare nedependente de respectivele calculatoare-server (pe discuri optice de tip CD/DVD/BD; pe dispozitive de tip Network Attached Storage; pe hard-disk USB; etc).
Periodicitatea operațiunilor de salvare/arhivare asiguratorie depinde de cantitatea, de dimensiunea, de importanța și de frecvența de actualizare ale datelor stocate pe calculatoarele-server. În lipsa unor norme explicite care să clasifice și să reglementeze acești parametrii, periodicitatea se stabilește prin considerente practice (prin evaluări euristice sau din experiența anterioară). De exemplu, în cazul datelor stocate central pentru o secțiune a organizației, salvarea/arhivarea se realizează lunar pe medii de memorare conectate la rețeaua de calculatoare (calculatoare; NAS) și semestrial pe medii de memorare necuplate la rețea (hard-disk-uri externe, SSD-uri USB, CD/DVD/BD). Salvările lunare pot fi de tip incremental (cuprind doar datele care s-au creat/modificat în luna încheiată), iar celelalte sunt salvări integrale. Când mediile de stocare sunt umplute integral (prin salvările succesive) și când durata lor de viață a depășit normele/uzanțele (sau când apar eventuale semne de nefuncționalitate deplină) se procură medii noi.
Repunerea în exploatare în caz de incident cu pierdere de informații/documente digitale este asumată în primă instanță de către responabilul IT, și presupune restabilirea resurselor informatice în configurație lucrativă (preferabil identică cu configurația anterioară). Acest lucru se realizează în principal prin copierea pe calculatorul-server (aflat la dispoziție) a informațiilor/documentelor salvate anterior (respectiv prin copierea de pe mediile de memorare externe pe mediile de memorare ale calculatorului-server) și prin refacerea/reconstituirea modalităților și a drepturilor de acces pentru utilizatorii și aplicațiile din organizație (care foloseau acel calculator înaintea incidentului). Dacă este vorba de date/informații deservind aplicații informatice care necesită protocoale particulare de accesare client-server, atunci repunerea în exploatare se va face cu colaborarea asigurată de furnizorii acelor aplicații. Repunerea în exploatare trebuie realizată cât mai complet și cât mai repede cu putință, sens în care, pentru a asigura operativitatea operațiunii, în anumite situații organizația poate apela ajutorul unei firme de specialitate.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite