Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetare si Invatamant superior >> Stiri si Evenimente

Universitatea de Vest din Timișoara lansează un program unic în vestul țării, de tip MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), în parteneriat cu University of West London

13 Iunie 2025





Facultatea de Economie și de Administrarea a Afacerilor
din cadrul Universității de Vest din Timișoara are plăcerea de a vă invita să luați parte joi, 19 iunie 2025, începând de la ora 16:30, la Sala Verdi a Iulius Congress Hall, la evenimentul de lansare a noului program MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), organizat în cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și University of West London (UWL).

La eveniment vor fi prezenți reprezentanții instituțiilor partenere. Conducerea UVT va fi reprezentată de prof.univ.dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT, iar Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor va fi reprezentată prin decanul acesteia, conf.univ.dr. Claudiu Boțoc, alături de profesori și cercetători din domeniul științelor umaniste. Din partea University of West London (UWL) vor participa Suresh Gamlath, Pro Vice-Chancellor Business Development and Partnerships și Stefan Straluciuc, Project Manager. Dialogul organizat în 19 iunie de UVT, alături de UWL, se bucură de susținerea Ambasadei României în Marea Britanie, reprezentantă de Excelența Sa, doamna ambasadoare Laura Popescu. Evenimentul oferă participanților ocazia de a intra în dialog despre oportunitățile de carieră oferite prin specializarea în administrarea afacerilor și de a interacționa direct cu profesorii și coordonatorii de program.

Noul program de masterat va oferi o oportunitate unică în vestul țării, urmând să fie singurul MBA cu frecvență din această regiune, destinat persoanelor din middle management, cu minimum cinci ani de experiență profesională, specialiști care doresc să avanseze către poziții de conducere superioare și/sau să își schimbe cariera, fără a fi nevoie de o întrerupere semnificativă în viața profesională. Toate cursurile se vor desfășura în Timișoara, urmând ca absolvenții să fie dublu certificați, printr-o diplomă de MBA de la UWL și o diplomă de Master de la UVT. Disciplinele vor fi predate atât de către experți din mediul academic, cât și din mediul de afaceri, profesori de la WUT și UWL, dar și de profesioniști din sectorul privat și public.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite