BioMat4CAST: De la viziune la impact regional și european

Într-o Europă în care competitivitatea se măsoară tot mai mult prin capacitatea de a inova, centrele de cercetare nu mai sunt doar entități academice, ci piloni strategici în dezvoltarea economică și societală. La Iași, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” (ICMPP) s-a impus ca un model de transformare instituțională și vizionară, demonstrând că și dintr-un context est-european pot izvorî inițiative cu impact global. Pe fondul unei finanțări europene inteligente și al unei echipe cu viziune coordonate de regretatul academician Bogdan C. Simionescu, ICMPP a reușit să redefinească chimia macromoleculară prin introducerea unor direcţii de cercetare moderne cum ar fi chimia supramoleculară și computațională, conectând excelența științifică cu piața, educația și comunitatea.
ICMPP a implementat cu succes de-a lungul timpului mai multe proiecte de anvergură care au evidenţiat viziunea, realizările, sinergiile, dar și moștenirea durabilă a unui model de cercetare integrat, cu relevanță economică, socială și educațională.
Atenţia noastră în acest articol s-a îndreptat însă către două proiecte europene importante, atât din punct de vedere valoric (câte 2.5 mil euro fiecare), cât mai ales în relaţie cu impactul lor asupra ICMPP. Cele două proiecte, SupraChem Lab (Orizont 2020) și BioMat4CAST (Orizont Europa), au definit un profil propriu în peisajul cercetării europene.
SupraChem Lab: Viziune strategică și rol de catalizator în cercetarea românească
SupraChem Lab s-a născut dintr-o viziune ambițioasă: transformarea Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iași într-un pol de excelență în chimia supramoleculară, competitiv la nivel european. Proiectul, finanțat prin programul Horizon 2020 în cadrul inițiativei Widening Participation for Excellence – ERA Chair, a beneficiat de un buget de 2.5 milioane de euro și a fost implementat în perioada 2015–2020, având ca scop reformarea structurală, dezvoltarea resursei umane și consolidarea colaborărilor internaționale sub indrumarea prof. Emeritus Marc J. Abadie de la Universitatea Montpellier, Franța.
La nivel strategic, SupraChem Lab a urmărit crearea unui nucleu interdisciplinar, capabil să genereze cercetare aplicată cu valoare adăugată și să atragă investiții în inovație. S-a pus accent pe domenii precum materiale bioactive, nanostructuri funcționale, capsule inteligente pentru livrare controlată de substanțe și materiale pentru mediu și sănătate. Această orientare către aplicații concrete a fost cheia prin care proiectul a câștigat sprijinul atât al autorităților locale, cât și al unor parteneri industriali. Unul dintre cele mai mari succese ale SupraChem Lab a fost atragerea de talente. Prin programe de mobilitate internațională, stagii pentru tineri cercetători, traininguri și școli de vară, proiectul a reușit să formeze o echipă tânără, motivată și competitivă.
Pe plan instituțional, SupraChem Lab a introdus un model modern de guvernanță bazat pe evaluare periodică, obiective măsurabile și deschidere spre industrie. Activitatea științifică a fost corelată cu nevoile pieței, iar echipele au fost stimulate să dezvolte brevete, prototipuri și publicații cu impact.
Importanța SupraChem Lab în ecosistemul de cercetare românesc rezidă în capacitatea sa de a demonstra că transformarea este posibilă. Proiectul a atras inclusiv sprijin la nivel decizional și a fost prezentat ca exemplu de bune practici în reuniuni europene dedicate consolidării capacității științifice în Europa de Est.
Mai mult decât un simplu proiect, SupraChem Lab a fost o platformă de reformă și convergență, care a permis inițierea altor proiecte majore precum InfraSupraChem (pentru infrastructură finanțat prin fonduri structurale) și BioMat4CAST (proiect Orizont Europa pentru dezvoltarea unei echipe de cercetare in domeniul modelării moleculare și AI). Prin această viziune sistemică, ICMPP a creat un model funcțional de sinergie instituțională, cu rezultate sustenabile pe termen lung.
InfraSupraChem: Infrastructura care transformă viziunea în realitate
Proiectul InfraSupraChem a reprezentat un moment de consolidare a Intel Centru și a grupului SupraChem Lab. Cu o finanțare europeană de 4 milioane de euro, provenită din fonduri structurale, acest proiect a avut un rol cheie în extinderea și modernizarea capacităților de cercetare în domeniul chimiei supramoleculare și materialelor avansate. În esență, InfraSupraChem a fost rampa de lansare fizică și tehnologică a unei viziuni strategice orientate către excelență și internaționalizare.
Obiectivul principal al proiectului a fost dezvoltarea unei infrastructuri performante care să susțină cercetarea de frontieră în domeniul chimiei supramoleculare. Prin achiziția de echipamente de ultimă generație – spectrometre, microscoape electronice, sisteme de caracterizare structurală și suprafețe, instalații de sinteză chimică controlată – ICMPP a devenit un pol regional capabil să concureze oricând cu centre de cercetare din Occident.
Într-o Românie în care provocările infrastructurale încă sunt majore în cercetare, succesul InfraSupraChem demonstrează că investițiile direcționate strategic pot produce efecte multiplicatoare semnificative. Proiectul nu doar că a consolidat capacitatea experimentală a institutului, dar a creat premisele pentru dezvoltări ulterioare – printre care se numără și inaugurarea Pavilionului „Acad. Bogdan C. Simionescu”.
BioMat4CAST - Viitorul chimiei începe azi

Tags: Cercetare, chimie, Institut Chimie Macromoleculara Petru Poni, chimie computationala, BioMat4CAST, chimie macromoleculara, SupraChem Lab, Talent Pass
Parerea ta conteaza:

