Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Puterea marketingului de afiliere și recomandare în era digitală

25 Noiembrie 2025



De ce recomandările contează mai mult ca niciodată? Consumatorii sunt bombardați zilnic cu sute de reclame, de aceea, în general nu mai reacționează la reclame tradiționale cu același entuziasm. Caută opinii sincere, experiențe autentice și recomandări venite din partea celor în care au deja încredere – fie că vorbim despre prieteni, influenceri sau comunități online. În acest context, marketingul de afiliere și cel prin recomandare (referral marketing) au devenit instrumente pentru brandurile care vor să crească în mod sustenabil și eficient.

Cifre.
Piața globală de marketing de afiliere a experimentat o creștere exponențială în ultimii ani, iar estimările arată că acest trend va continua. Conform unui raport realizat de Statista, valoarea pieței de marketing de afiliere globală în 2022 a fost de aproximativ 17 miliarde USD, iar prognozele pentru 2023 și dincolo de acest an sugerează că va atinge 21,6 miliarde USD până în 2026. Creșterea anuală se estimează să fie de 10-15%. De asemenea, Rakuten Marketing raportează că, în 2020, 81% dintre marketeri au folosit marketingul de afiliere pentru a-și crește veniturile. Aceste statistici demonstrează nu doar popularitatea acestui canal de marketing, dar și eficiența sa pe termen lung în fața altor forme de publicitate. Unul dintre avantajele principale ale marketingului de afiliere este costul redus al promovării. Spre deosebire de publicitatea tradițională, care implică bugete mari și destul de multe riscuri, marketingul de afiliere funcționează pe principiul „pay-per-performance”, ceea ce înseamnă că brandurile plătesc doar pentru vânzările generate.
Cum funcționează mai exact? Marketingul de afiliere este o strategie prin care un brand colaborează cu parteneri externi – afiliați – care promovează produsele sau serviciile sale în schimbul unui comision din vânzările generate. Fiecărui afiliat i se atribuie un link unic, care permite urmărirea traficului și a conversiilor. Această metodă aduce beneficii ambelor părți: brandul plătește doar pentru rezultate concrete (vânzări, leaduri), iar afiliatul câștigă bani promovând produse relevante pentru comunitatea sa.
Referral marketing – recomandările organice care construiesc loialitate. Pe de altă parte, marketingul prin recomandare se bazează pe clienții existenți ai brandului, care recomandă produsul altor persoane – de obicei prieteni, colegi sau membri ai familiei. Acest model funcționează excelent atunci când există o relație de încredere între persoana care face recomandarea și cea care o primește. Platforme de tip „Invite a friend and earn” sau „Câștigă 10% dacă aduci un prieten” sunt exemple comune de astfel de strategii. Studiile arată că peste 80% dintre consumatori au mai multă încredere în recomandările personale decât în reclame. Un link recomandat de un influencer de nișă sau de un prieten apropiat are de multe ori un impact mai mare decât o campanie de publicitate costisitoare. Spre deosebire de campaniile clasice de advertising (unde bugetele pot fi consumate fără rezultate concrete), marketingul de afiliere și cel prin recomandare implică plata doar pentru rezultate. Este un model „pay-per-performance", ideal pentru companiile care doresc să controleze costurile și să maximizeze eficiența. Fie că vorbim despre un blogger de fashion sau un canal YouTube de tehnologie, afiliații și recomandările vin din surse care au deja o relație cu publicul lor. Rezultatul: conversii mai mari, clienți mai implicați și o rată de loialitate crescută.



Exemple concrete de utilizare eficientă

- Un influencer de beauty care promovează produse de skincare printr-un link de afiliere, oferind și un cod de reducere pentru comunitatea sa.
- Un startup tech care își crește rapid baza de clienți printr-un sistem de referință: „Recomandă-ne unui prieten și primiți amândoi 1 lună gratuită.”
- Un blogger de travel care scrie despre cele mai bune aplicații pentru bilete de avion și câștigă comision pentru fiecare rezervare realizată prin linkul său.

Ce platforme folosesc brandurile pentru afiliere?
Pe plan internațional și în România există numeroase platforme care facilitează colaborările între branduri și afiliați: 2Performant (liderul pieței de afiliere în România, cu mii de afiliați activi), ShareASale, CJ Affiliate, Awin (platforme globale cu acces la piețe internaționale), Amazon Associates (unul dintre cele mai mari și cunoscute programe de afiliere din lume), Impact (o platformă sofisticată pentru branduri mari care doresc control detaliat asupra campaniilor).



Pentru ce domenii se poate implementa un program de afiliere sau de recomandare?

- Pentru un magazin online: Pentru magazine online: se poate utiliza o platformă de afiliere sau un plugin dedicat (de exemplu, pentru Shopify sau WooCommerce). În acest caz, se stabilește un comision pentru fiecare vânzare (de exemplu, 10–20%), se creează bannere, pagini de destinație și coduri de reducere pentru afiliați. Se monitorizează performanța și se optimizează constant parteneriatele pentru maximum de eficiență.
- Pentru un produs digital/SaaS: prin care se oferă comision recurent (ex: 30% lunar pentru un abonament), se activează funcționalități de „invite a friend” sau „give $10, get $10”, urmând să se încurajeze clienții existenți să recomande produsul, oferind recompense clare.
Ce urmează în evoluția marketingului de afiliere? Tendințele indică o direcție tot mai clară către: micro-influenceri – cu audiențe mai restrânse, dar mai bine targetate, loiale; marketing de afiliere în social media – în special pe platforme precum TikTok și Instagram; utilizarea instrumentelor AI pentru automatizarea proceselor de promovare și analiza performanței; precum și dezvoltarea de parteneriate pe termen lung cu afiliați de top, transformați în ambasadori de brand dedicați.
Marketingul de afiliere și cel bazat pe recomandări nu sunt doar niște „gimmick-uri” de vânzări rapide. Ele reprezintă strategii durabile, eficiente și centrate pe încredere – un element esențial în peisajul digital contemporan. Indiferent dacă ești la început de drum sau o companie deja stabilă, integrarea acestor metode în mixul de marketing poate aduce beneficii reale și măsurabile. În viitor, se anticipează că marketingul de afiliere va continua să se dezvolte, jucând un rol tot mai important în strategiile de marketing omnichannel și în procesul de digitalizare a comerțului global.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite