Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetarea românească, între proiecte-fanion și supraviețuire

21 Mai 2026



În România au fost lansate recent două dintre cele mai ambițioase inițiative de cercetare din ultimele decenii: proiectul ROGEN, dedicat dezvoltării infrastructurii naționale de genomică și medicinei personalizate, și RExQTCS – Centrul Român de Excelență în Tehnologii Cuantice pentru Îmbunătățirea Securității Cibernetice.
Privite individual, ambele proiecte reprezintă vești excelente. Ele demonstrează că România poate gândi strategic, poate construi consorții complexe și poate participa la marile direcții tehnologice care vor defini economia globală a următoarelor decenii.
ROGEN are un buget de aproximativ 85 de milioane de euro. Înseamnă genomică, biobănci, secvențiere ADN, infrastructură de date biomedicale și premisele unei medicine personalizate moderne. Este poate primul proiect românesc care încearcă să construiască, la scară națională, o bază reală pentru bioinformatică, AI medical și cercetare genomică competitivă european.
RExQTCS, la rândul său, poziționează România într-un domeniu care va deveni critic pentru securitatea economică și geopolitică: tehnologiile cuantice și criptografia post-cuantică. În contextul accelerării investițiilor globale în quantum computing, faptul că România încearcă să construiască un centru de excelență în această zonă este nu doar oportun, ci necesar.
Aceste proiecte au o valoare strategică reală. Ele arată că România poate participa la domenii deep-tech de frontieră. Pot atrage cercetători români de valoare din țară și din diaspora. Pot crea infrastructură modernă. Pot conecta universitățile cu industria și cu marile rețele europene de cercetare.
Există însă o problemă majoră pe care discursul oficial o evită. Sistemul românesc de cercetare nu poate fi construit doar din câteva proiecte-fanion. În timp ce aceste inițiative sunt lansate cu vizibilitate publică și mesaje optimiste despre viitorul tehnologic al României, realitatea de zi cu zi din institute și universități este dramatic diferită.
Suntem deja în luna mai 2026, iar finanțarea publică pentru cercetare întârzie în continuare. Multe competiții naționale nu au fost deschise sau sunt blocate administrativ. Institutele funcționează la limita supraviețuirii, iar numeroase colective de cercetare se destramă pe fondul lipsei de predictibilitate bugetară. În laboratoare nu se trăiește din conferințe de presă și anunțuri strategice. Se trăiește din granturi operaționale, competiții regulate, acces la infrastructură, salarii decente și predictibilitate.
Astăzi, problema majoră a sistemului CDI românesc nu este lipsa unor idei bune sau a unor cercetători performanți. Problema este absența unui mecanism stabil de finanțare și dezvoltare. Un ecosistem de cercetare funcțional nu poate depinde exclusiv de câteva proiecte spectaculoase, oricât de importante ar fi acestea. El are nevoie de masă critică.
Este nevoie de: competiții naționale organizate constant; granturi pentru tineri cercetători; finanțare predictibilă pentru institute; programe de retenție a resursei umane; infrastructură funcțională în afara marilor centre; legături strînse cu industria; continuitate administrativă. În lipsa acestora, proiectele-fanion riscă să devină insule de excelență într-un ocean de subfinanțare. Iar istoria recentă a cercetării românești arată că exact aceasta a fost problema ultimilor 15 ani: existența unor nuclee performante izolate, fără capacitatea de a transforma întregul ecosistem.
Paradoxul este evident. România vorbește simultan despre genomică, quantum computing și inteligență artificială, dar multe institute nu au încă stabilitate financiară pentru cheltuielile de bază. Vorbim despre tehnologii de frontieră într-un sistem în care cercetătorii petrec luni întregi încercând să supraviețuiască între întârzieri administrative și competiții amânate. Mai grav este că această stare produce un efect sistemic extrem de periculos: pierderea resursei umane.Cercetarea nu pierde doar bani. Pierde oameni. Tinerii cercetători pleacă spre universități și companii din străinătate nu doar pentru salarii mai bune, ci pentru predictibilitate și perspective profesionale clare. În lipsa unei finanțări constante, România riscă să investească în clădiri și echipamente fără a mai avea suficienți oameni care să le utilizeze la nivel competitiv.
ROGEN și RExQTCS pot deveni proiecte transformatoare. Dar numai dacă sunt parte a unei politici coerente de reconstrucție a întregului sistem CDI. Dacă rămân excepții spectaculoase într-un sistem subfinanțat cronic, impactul lor va fi inevitabil limitat. România are nevoie de mai mult decât proiecte simbol.Are nevoie de un pact real pentru cercetare. Un pact care să trateze cercetarea și inovarea nu ca pe o temă de comunicare publică sau de absorbție punctuală de fonduri europene, ci ca pe o infrastructură strategică națională.
În economia următoarelor decenii, statele care vor conta vor fi cele care controlează cunoașterea: genomică, inteligență artificială, tehnologii cuantice, materiale avansate, biotehnologii, securitate cibernetică. ROGEN și RExQTCS arată că România înțelege direcția. Întrebarea reală este dacă statul român este dispus să finanțeze consecvent drumul până acolo.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite