Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetarea românească, pe culmile PNRR

23 Septembrie 2026



România poate raporta reforme, ținte și proiecte contractate, dar cercetarea nu se consolidează prin documente închise administrativ. Ea are nevoie de finanțare executată, competiții previzibile, instituții funcționale și oameni care să vadă o perspectivă profesională în țară. Când toate acestea lipsesc simultan, nu mai discutăm despre o sincopă, ci despre pericolul degradării și pierderii capitalului intelectual al statului, cu consecințe grave asupra competitivității economice, autonomiei tehnologice și capacității României de a răspunde provocărilor strategice.

Componenta de cercetare a PNRR arată cel mai clar ruptura dintre conformitatea administrativă și efectul real. Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC) a anunțat îndeplinirea la termen a țintelor și jaloanelor asumate. Tabloul financiar este însă cu mult mai puțin convingător. Potrivit datelor publicate în dashboardul oficial al Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, plățile aferente investițiilor gestionate de ANC au rămas sub 50% din alocările inițiale: aproximativ 23,2% pentru centrele de competență, 33,8% pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate, 22,1% pentru sprijinirea posesorilor certificatelor de excelență Marie Skłodowska-Curie și 49,1% pentru centrele regionale de orientare în carieră. Aceste procente trebuie citite cu prudență: plățile nu surprind întotdeauna integral stadiul fizic al proiectelor. Dar ele ridică întrebarea pe care nicio raportare de jaloane nu o poate evita: cât din finanțarea promisă a produs efectiv capacitate de cercetare, echipe consolidate și rezultate durabile? Fără o evaluare concretă, succesul formal riscă să mascheze un eșec de implementare.

Pe de altă parte blocajul politic din ultimele patru-cinci luni a redus și mai mult capacitatea statului de a lua decizii bugetare și normative într-un moment critic. Ar fi însă comod ca întreaga situație să fie pusă în seama acestei perioade. Criza cercetării este rezultatul unui dezinteres acumulat: bugete reduse sau impredictibile, competiții lansate cu întârziere, calendare întrerupte și absența unei finanțări multianuale care să permită entităților de cercetare să păstreze echipe și să construiască direcții științifice.
Cele mai recente date provizorii Eurostat privind alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare-dezvoltare arată că România a coborât în 2025 la numai 0,09% din PIB, cel mai redus nivel dintre statele Uniunii Europene. Pentru 2026 nu există încă o valoare anuală consolidată și comparabilă, dar semnalul transmis de ultimul an statistic disponibil este fără echivoc: finanțarea publică a ajuns la un nivel minim, incompatibil cu ambiția unei economii bazate pe cunoaștere.

Discontinuitatea competițiilor afectează și ea direct supraviețuirea sistemului. O echipă pierdută între două apeluri nu se reconstruiește automat. Cercetătorii pleacă spre sisteme predictibile, iar tinerii evită o carieră în care performanța nu garantează stabilitatea. România nu a construit nici mecanisme puternice pentru limitarea exodului, nici pachete competitive pentru revenirea diasporei și atragerea specialiștilor străini. De aceea, execuția modestă a programului PNRR destinat resurselor umane înalt calificate este mai gravă decât o întârziere financiară.

În același timp, baza din care ar trebui să vină viitorii cercetători se fragilizează. Rezultatele PISA 2025 plasează din nou România sub media OECD: elevii români au obținut 425 de puncte la Științe, 419 la Matematică și 413 la Lectură. Numai 48% ating nivelul minim de competență la Matematică, 52% la Lectură și 54% la Științe, iar ponderea celor cu performanțe ridicate rămâne foarte mică. PISA nu măsoară direct potențialul viitorilor cercetători și nu permite verdicte asupra unei generații. Datele arată însă că baza de selecție pentru învățământul superior și profesiile bazate pe cunoaștere se îngustează. Dacă școala pierde competențe, universitățile recuperează tot mai greu, iar cercetarea va resimți efectele cu întârziere, dar inevitabil.

La subfinanțare se mai adaugă și blocajele de guvernanță. Evaluarea organizațiilor de cercetare avansează lent, iar întârzierile normative privind ocuparea funcțiilor de conducere mențin institutele într-o zonă de provizorat. Conducerile interimare, regulile schimbate târziu și deciziile amânate nu sunt detalii administrative: ele afectează reprezentarea legală, asumarea investițiilor și capacitatea de a planifica. La fel de problematică este slăbirea dialogului social. Cercetarea este recunoscută ca sector de negociere colectivă, iar legislația impune consultarea partenerilor sociali asupra inițiativelor cu impact economico-social. Dialogul cu directorii de institute este util, dar nu poate substitui consultarea sindicatelor și patronatelor reprezentative. Reformele concepute fără cei care trebuie să le aplice produc reguli fragile și rezistență, nu modernizare.

Revenind la PNRR, banii pierduți nu mai pot fi recuperați prin rapoarte și evaluări. Statul ar trebui să acopere rapid, din bugetul național și din viitoarele programe europene, golurile de finanțare lăsate în proiecte, infrastructuri și resursa umană. Fără această intervenție, eșecul administrativ se va transforma într-o pierdere definitivă de capacitate științifică. La acestea trebuie adăugată refacerea bazei educaționale, pentru că politica de cercetare începe cu mult înaintea primului grant.

Putem concluziona că România nu a pierdut din perspectiva PNRR doar proiecte și procente de absorbție. A pierdut timp, oameni și capacitatea de a decide singură în domenii strategice. Numai investiția constantă în cunoaștere poate ține deschis viitorul; în caz contrar, România se condamnă singură la dependență tehnologică, vulnerabilitate economică și irelevanță științifică.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite