...
Informatizare in Tomania
Pentru ascultatorii care au deschis aparatele de radio mai tarziu, ar trebui sa incep prin a spune ce (nu) este Tomania. Tomania (cu a, nu cu a, desi si aici pot fi oarece paralele interesante...) este o tara imaginara, fara legatura cu personaje, fapte sau evenimente reale. Pe de alta parte, este o tara care de multe ori ne trezeste un fior de similaritate trista cu cotidianul...
Vom vorbi in cele ce urmeaza despre informatizarea din Tomania, mai precis din administratia tomaneasca. O, nu, nu despre cea din administratiile locale, caci la anul de gratie 2007 satele din Tomania sunt inca asemanatoare cu satele aceleiasi tari la 1907, si nu satele franceze ori germane ale mileniului trei (lucrarile celebrului sociolog si politolog toman Pladimir Vasti o demonstreaza cu prisosinta, cu armele imbatabile ale statisticii).
Vom vorbi astazi despre informatizarea „masinii de strans bani” a tarii, a Ministerului de Finante... caci ce ar putea fi fi mai important decat aducerea la zi, „state-of-the-art”, cum s-ar zice, a masinii de strans birul, zeciuiala, fumaritul si alte nenumarate taxe si impozite?
Zis si facut, in aproape doua decenii au fost turnate cu de-a sila in Ministerul de Finante zeci (dupa unii sute) de milioane de orue (moneda locala in Tomania) pe echipamente (ca unele din ele au zacut nedesfacute cu anii in cutii pe holurile administratiilor financiare, asta e o alta poveste), software si consultanta (mai multe detalii despre cum se intampla asta se pot gasi intr-un precedent reportaj din Tomania).
Rezultatul net este insa absolut uluitor (in sensul negativ al cuvantului, din pacate); si pentru a exemplifica, vom da o serie de exemple (fictive, fireste, dar dureroase si contondente pentru toti ce ce traiesc in fictiunea din Tomania):
1. Denominarea. Atunci cand guvernul tarii a luat hotararea, salutara pentru multi, de a taia un numar de zerouri din coada bancnotelor (motiv de tristete pentru cei care au realizat ca nu mai sunt milionari) si ministerul de finante ar fi trebuit sa faca ce au facut cu succes toate firmele private sau mai putin private din tara: adica sa taie zerourile buclucase din coada datoriilor contribuabililor, precum si din a platilor efectuate in contul acestor datorii.
Desi procesul poate parea simplu, cei responsabili cu fenomenul la Minister au reusit performanta de a taia uneori mai multe, alteori mai putine zerouri (in unele cazuri, probabil din indecizie, nu au taiat de loc), la unii contribuabili au taiat doar zerourile de la sumele platite etc.
Rezultatul previzibil a fost un haos organizat – prin care companii ce isi plateau datoriile cu sfintenie s-au trezit datoare cu miliarde (vechile miliarde, care nu insemnau prea mult, au devenit sume extrem de consistente peste noapte), dupa cum si companii care uitasera sa plateasca de multa, multa vreme s-au trezit beneficiare ale milosteniei informatizate ale partidului (partidelor) si statului.
2. Executarea silita pe web. Ca si cum cele de mai sus nu ar fi fost de ajuns, echipa de ganditori a Ministerului a chibzuit sa mai faca un pas spre viitorul futurologic al patriei si sa puna direct pe web informatiile cu privire la datoriile companiilor la stat. Cu alte cuvinte, sa-i faca de rusine pe codasi, sa arate la tot poporu’ cine se sustrage de la constructia capitalismului.
Probabil ca un astfel de panou de perete de dimensiuni nationale ar fi cu adevarat indreptatit, daca informatiile de baza ar fi fost corecte... Insa cum – din motivele mai sus anuntate, dar si din motive ce vor fi amintite in continuare – intre situatia de fapt si cea scriptica (pardon, internautica) existau numai vagi asemanari, o multime de companii altminteri onorabile au ajuns sa poarte tinicheaua de coada (mai precis, lapidara sentinta „S-a inceput executarea silita”).
Parerea ta conteaza: 
ERP ROI – intre speranta si mit
