Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Daca as fi… ministrul comunicatiilor!

22 Septembrie 2007




Daca as fi ministrul comunicatiilor as relua si procesul de listare a operatorului RomTelecom. Procesul de listare ar trebui reluat cu selectarea consultantului printro licitatie internationala transparenta (descendenta), care va oferi timp operatorului sa termine procesul de redefinire inceput recent. Acum trei ani, RomTelecom a inceput un proces de restructurare care avea ca obiectiv principal stabilizarea financiara a companiei si constand in principal din reducerea costurilor. Astazi compania arata mult mai bine: fara datorii, circa 12.300 angajati sau 300 linii/angajat, dar se confrunta cu o mare problema. Scaderea dramatica a abonatilor la telefonia fixa a determinat RomTelecom sa treaca la a doua etapa a restructurarii, prin care se incearca folosirea intensiva a bazei de abonati, oferind in afara de telefonie, servicii de acces de banda larga si continut – anul trecut a fost lansat Dolce, televiziune prin satelit. Amanarea listarii din cauza „dosarului privatizarilor“ permite operatorului RomTelecom, sa avanseze in procesul de reinventare lansat recent si astfel sa mai recupereze din pierderea de valoare, iar operatorului Cosmote Romania sa devina un competitor redutabil cu o valoare de piata importanta.


Fuziunea operatorilor RomTelecom si Cosmote Romania inainte de listare


Daca as fi ministrul comunicatiilor as cere fuziunea operatorilor RomTelecom, in care Romania detine 45.99%, si Cosmote Romania, in care RomTelecom detine 30%, inainte de listarea RomTelecom. As cere, deci, transformarea a doi operatori, RomTelecom si Cosmote Romania, fiecare cu problemele lui si fiecare actionand pe cont propriu intro piata din ce in ce mai convergenta si mai competitiva care insa se apropie de saturatie, intrun operator puternic, capabil sa concureze cu Vodafone si Orange si sa recastige pozitia de lider.
Daca as fi ministrul comunicatiilor as incerca repararea greselilor facute. As incerca schimbarea atitudinii fata de telefonia fixa oferita de RomTelecom care a fost considerata dupa 1989 serviciu social, rezultand cea mai slaba infrastructura de telecomunicatii din Europa. As reda incredere investitorilor ca guvernul nu va mai intervenii niciodata in lupta pentru clienti, foarte importanta in cresterea valorii de piata a grupului RomTelecom. Va fi timp si pentru modificarea tarifelor de interconectare.
Daca as fi ministrul comunicatiilor nu as recomanda vanzarea intregului pachet detinut de stat, dupa modelul Frantei sau Germaniei unde statul detine inca o pozitie minoritara, dar confortabila, in structura actionariatului.


Folosirea fondurilor generate de telecomunicatii pentru dezvoltarea telecomunicatiilor


Daca as fi ministrul telecomunicatiilor as cere primului ministru ca fondurile generate de telecomunicatii (privatizari: RomTelecom, Radiocomunicatii, etc., licente 3G, etc.) sa fie folosite pentru conectarea Romaniei rurale la retelele de telecomunicatii. Astazi, 47% din populatia Romaniei locuieste in zonele rurale unde densitatea telefoniei fixe este de 10%. MCTI se imprumuta (Banca Mondiala, etc.), sau ANRCTI ia bani de la operatorii de telecomunicatii pentru a instala telecentre in unele dintre comune, in timp ce banii generati de telecomunicatii (privatizarea RomTelecom, cele 4 licente 3G, etc.) au fost “atrasi de gaurile negre” din economia Romaniei. As incerca sa-l conving pe primul ministru ca in tarile dezvoltate, telecomunicatiile sunt vazute ca un motor al dezvoltarii economice a tarii. Pentru aceasta trebuiesc dezvoltate.


Administrarea activelor de telecomunicatii detinute de stat


Daca as fi ministrul comunicatiilor as cere primului ministru ca administrarea tuturor activelor de telecomunicatii sa se faca de aceeasi autoritate, de exemplu MCTI. As cere, deci, transferul administrarii operatorilor Telecomunicatii CFR si Teletrans, de la ministerele respective la MCTI, care are in administrare si alti operatori, sau la o entitate specializata. Desi rezultatele MCTI in administrarea activelor de telecomunicatii ale statului nu sunt deosebite, este mai bine ca administrarea tuturor activelor de telecomunicatii sa se faca de catre aceeasi autoritate, expertiza in telecomunicatii a celor doua ministere nefiind deosebita.


POSTelecom


Daca as fi ministrul comunicatiilor ar trebui sa rezolv si problema POSTelecom, o constructie politica care treneaza de mai multi ani si care probabil penalizeaza prin intarziere.
Realizarea acestor obiective ar putea reda credibilitate ministerului, afectata in ultimul mandat prin amanarea privatizarilor, lista suspectilor, „dosarul privatizarilor”.


Dr. Nicolae Oaca



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite