Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

160.000 de elevi români participă la programul Oracle Think.com

15 Decembrie 2007



Oracle România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, a anunţat extinderea programului educaţional Think.com la nivel naţional, după succesul repurtat de proiectul-pilot desfăsurat în 2006 în 16 scoli. La cea de a doua etapă a proiectului Think.com participă 1.600 de profesori din întreaga ţară, provenind din toate specializările educaţionale. (Trainingul a avut loc în 13 locaţii din 11 orase.) Conceput ca o platformă colaborativă, Think.com are rolul de a familiariza elevii cu utilizarea Internetului, prin intermediul a două componente cu un puternic impact – pagina web şi e-mail-ul. Sistemul de e-mail oferit de Oracle este web-based, putând fi accesat din orice locaţie, iar instrumentul de construcţie al paginilor web este usor de utilizat, fiind structurat pe template-uri.
„Prin implementarea acestui proiect, 160.000 de elevi vor beneficia anual de un sistem modern de învăţământ, care le va permite să fie în conexiune permanentă cu orice şcoală din lume care este membră a acestei comunităţi. Acestora li se alătură cei 80.000 de liceeni, membri ai Academiei Oracle“, a declarat Ştefan Cojanu, managing director Oracle România. La proiectul Fundaţiei Educaţionale Oracle participă peste 6.000 de scoli din 26 de ţări din întreaga lume. Caroline Hook, director regional Oracle EMEA, a evidenţiat specificitatea programului educaţional desfăşurat de companie în România: „În România, programul Think.com s-a bucurat de o implementare masivă, este cel mai amplu program din Europa, dar foarte rapidă“.
Principalele avantaje ale acestui parteneriat educaţional sunt, în opinia Megdoniei Păunescu, director în cadrul Direcţiei generale de management pentru învăţământul preuniversitar din cadrul MECT, diversificarea ofertei de servicii educaţionale şi formarea personalului didactic în scopul dezvoltării la elevi a competenţelor de utilizare a noilor tehnologii. Prin intermediul programului Think.com „elevii îşi pot dezvolta de la vârste foarte fragede acele «soft skils» necesare în desfăşurarea oricărei activităţi“, ne-a precizat Megdonia Popescu, evidenţiind avantajele apartenenţei elevilor români la o comunitate internaţională. (R.G.)


Ştefan Cojanu, managing director Oracle România: „Parteneriatul dintre Oracle România şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului reprezintă un bun exemplu asupra modului în care companiile şi guvernele pot colabora în beneficiul tinerilor“.



Tags: Oracle, Educatie

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite