UPS-ul, primul element de Business Continuity
În vara anului trecut centrul Bucureştiului a fost paralizat de mai multe ori de întreruperea accidentală a furnizării energiei electrice. Explicaţia: consumul a crescut foarte mult în urma temperaturilor ridicate, iar reţelele nu au făcut faţă. Perspectivele: astfel de incidente se vor înmulţi cu siguranţă. Acesta pare un context ideal pentru a vorbi de continuitatea operaţională, care nu ar trebui să lipsească din strategia unei companii şi care să asigure că datele nu se pierd, iar activitatea nu se întrerupe.
Cea mai mare parte din datele unei companii se află stocate în PC-uri şi servere şi cea mai mare parte din activitatea unei companii se desfăşoară cu ajutorul acestor PC-uri şi servere. Mai nou, comunicaţiile depind în mare măsură de aceste sisteme electronice. Asta face ca orice pană de curent să ducă invariabil către o încetare a activităţii, dacă nu există un plan de continuitate operaţională. Fără protecţia adecvată a unei surse alternative, pana de curent se va traduce în informaţii pierdute, timp pierdut, productivitate scăzută şi profit afectat, riscuri care nu merită asumate în măsura în care investiţia în UPS-uri nu este considerabilă. Mai mult, un studiu făcut de publicaţia americană Global Continuity arată că fluctuaţiile sau căderile de tensiune sunt responsabile pentru 33% din defecţiunile sistemelor IT, fapt ce ar justifica pe deplin o asemenea investiţie.
Primul pas în realizarea acestui plan este asigurarea unei surse alternative de alimentare cu energie electrică, un UPS (Uninterruptible Power Supply) sau un generator.
UPS sau generator ?
Aceste două unităţi nu se exclud, ci se completează. Dacă generatoarele sunt folosite pentru o susţinere pe termen lung a activităţii, UPS-urile au rol în depăşirea momentului critic al întreruperii alimentării şi în susţinerea unor operaţiuni rapide de salvare a datelor. O sursă neîntreruptibilă, UPS (Uninterruptible Power Supply) este un sistem capabil să ofere un flux de energie electrică de calitate fără variaţii sau întreruperi. Un generator nu poate suplini funcţionalitatea unui UPS, deoarece există un interval de latenţă între căderea de energie şi pornirea (chiar şi automată) a generatorului. În esenţă această pauză este problema cea mai spinoasă şi care produce pagubele cele mai însemnate. Un UPS nu doar oferă continuitate în alimentare, dar şi filtrează orice fluctuaţie de intensitate a energiei electrice fapt ce oferă o protecţie suplimentară oricărui sistem electronic. Folosirea unui UPS evită pierderea datelor, întreruperea transmisiilor, a activităţilor de printare, dar şi defecţiunile hardware.
UPS este un echipament poziţionat între sursa principală de energie şi consumatori şi, în esenţă are la bază o ,,baterie“ ce oferă curent electric dacă sursa principală are o cădere. Perioada de timp în care un UPS poate suplini sursa primară de energie nu este foarte lungă. Autonomia depinde atât de mărimea UPS-ului, cât şi de nivelul consumului. Cele mai comune UPS-uri oferă 4-5 minute de autonomie unui PC, suficient pentru a salva datele dintr-un document sau dintr-o aplicaţie într-un mod organizat. În funcţie de model, racordarea se face atât prin intermediul unor prize clasice cât şi prin montarea direct în reţeaua electrică. Trecerea de la sursa primară la UPS se face automat şi cu latenţă zero. Prin costuri şi simplitate, UPS-urile sunt cel mai frecvent instrument pentru asigurarea unei continuităţi operaţionale primare şi sunt la îndemâna oricărei companii. Oferta de UPS-uri este foarte complexă atât prin numărul de producători cât mai ales prin diversitatea echipamentelor.
Gabriel Vasile
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)