Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

«More UPS than downs »…(I)

04 Iunie 2008



Tehnologia UPS (sursă neîntreruptibila de energie: Uninterruptible Power Supply) este, desigur, din ce în ce mai cunoscuta astazi, dar pot exista confuzii atât în alegerea celei mai potrivite soluţii, cât şi a celui mai potrivit serviciu de instalare care să asigure o funcţionare corectă şi să dea valoare investiţiei făcute.
De-a lungul acestui articol vom clarifica principalele elemente de luat în calcul atunci când alegem un UPS.


Funcţia de bază a unui UPS este de a se plasa între reţeaua de alimentare cu energie electrică şi infrastructura hardware ce susţine aplicaţiile proceselor de producţie sau de business, asigurând o calitate optimă a tensiunii electrice de alimentare.


Tehnologia UPS previne ca sarcina să fie afectată de orice oscilaţie de frecvenţă sau tensiune din reţeaua de alimentare şi protejează consumatorul chiar dacă alimentarea se opreşte complet, utilizând ca surse de energie bateriile.

Alegerea soluţiei UPS potrivite
În alegerea unei soluţii de protecţie bazată pe tehnologia UPS trebuie să ţinem cont de nevoia pe care o identificăm:
• numai protecţia infrastructurii hardware (protejarea echipamentelor faţă de oscilaţiile din reţeaua de alimentare cu curent electric); În acest caz, un simplu TVSS (transient voltage surge suppressor) este suficient.
• numai asigurarea stabilităţii tensiunii (în acest caz puteţi folosi un regulator de tensiune, cunoscut în limbajul de specialitate drept “power conditioner”);
• continuitatea alimentării cu energie electrică (power protection).


În acest caz, aplicaţiile ce rulează pe echipamentele hardware sunt protejate şi de pierderea de date produse de penele de curent electric (UPS-ul asigură timpul necesar de funcţionare fie pentru oprirea aplicaţiei în mod optim, fie pentru trecerea în siguranţă pe generator). În aceasta zonă se înscriu de obicei aplicaţiile critice: linii de producţie, aplicaţiile de fluxuri de date (ex: banking, telecomunicaţii), sistemele de securitate, aplicaţiile şi echipamentele medicale, etc.

Dimensionarea soluţiei UPS
Dacă necesităţile de protecţie identificate sunt cele de la punctul c) al paragrafului anterior, atunci suntem clar orientaţi către alegerea unei soluţii UPS.
Dimensionarea unui UPS poate părea simplă, dar necesită atenţie, consumul calculat nefiind o simplă sumă a puterii dezvoltate de echipamentele ce urmează a fi protejate/susţinute.


Chiar dacă dimensionarea unui UPS se recomandă a fi lăsată în grija unui specialist, este bine, atunci când verificaţi oferta primită, să luaţi în considerare următoarele aspecte:
• în mod ideal, UPS-ul ar trebui să fie pus în funcţiune cu o încărcare între 50% – 70% din valoarea sa nominală;
• timpul de protecţie asigurat după pana de alimentare (run-time);
• sistemul de reîncarcare al UPS-ului.


Dacă sarcina nu necesită un timp lung de funcţionare fără întrerupere şi nu există un generator în construcţia soluţiei, atunci un timp de back-up între 30 şi 60 de minute este suficient. Bineînţeles, run-time-ul trebuie să ţină seama de specificul aplicaţiilor protejate. De exemplu, aplicaţiile critice din telecomunicaţii necesită o autonomie mai lungă (de la 4 la 8 ore), caz în care trebuie luat în calcul un sistem special de reîncarcare a UPS-ului.

Tipuri de UPS
Standardul internaţional IEC 62040-3 (International Electrotechnical Commission) defineşte UPS-urile în funcţie de performanţe, clasificându-le în 3 categorii:


VFD: dependente de frecvenţă şi tensiune (tensiunea şi frecvenţa de ieşire depind de tensiunea şi frecvenţa de la intrare);
VI: independent de tensiune, tensiunea de ieşire este independentă de tensiunea de intrare, dar frecvenţa rămâne dependentă;
VFI: tensiunea şi frecvenţa de ieşire sunt independente de tensiunea şi frecvenţa aplicate la intrare.


În numărul viitor vă vom transmite alte informaţii utile legate de:
•Descrierea utilităţii tipurilor de UPS menţionate mai sus şi aplicaţiile pentru care sunt folosite;
•Operatiunea Bypass;
•Compatibilităţi cu soluţiile de generator;
•Dimesionarea structurii de distribuţie (cablurile);
•Provocări şi inovaţii în tehnologia UPS.


Până atunci, specialiştii noştri vă pot sfătui şi ajuta să alegeţi soluţia potrivită pentru necesităţile dumneavoastră:


E-mail: ups@mbd.ro
Telefon: 004021/231 79 88 – ext. 144
www.mbd.ro
http://www.emersonnetworkpower.ro



Tags: backup, UPS, MBD

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite