Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Politici de calitate - cartea de vizită a SMC

19 Decembrie 2008



Nu ştiu cum se face de am ales să scriu despre politica de calitate (nici o aluzie la un alt sens al acestei... definiţii) tocmai când ne pregătim de o nouă guvernare, iar politica de calitate (aici am schimbat sensul...) încă o descoperim prin ziare străine, că deh, la noi merge şi aşa. Parol că nu am vrut să iasă aşa, dar acum, gândindu-mă mai bine, poate că mai citeşte cineva articolul şi, vorba unui coleg ziarist, „mai ajut şi eu la ridicarea cu un milimetru a civilizaţiei în ţara în care trăiesc” (mă întreb şi eu cât mai merită...).

Da, doamnelor şi domnilor, trebuie să facem o politică de calitate şi la propriu (mai puţin ca figura(n)t...), dar şi în cadrul unui Sistem de Management al Calităţii.


Politica de calitate


Ca şi document politicile de calitate trebuie să descrie viziunea, misiunea, valorile, obiectivele şi angajamentul cu privire la calitate şi cum anume trebuie ele să fie integrate în politica managerială a organizaţiei. Aceasta este stabilită în conformitate cu scopul şi strategia organizaţiei, precum şi cu cerinţele standardului de referinţă Standardul ISO 9001:2001.


Însă politica de calitate înseamnă mult mai mult, depăşind statutul unui simplu document; ea este pur şi simplu chintesenţa modului în care organizaţia trăieşte. O politică de calitate integrează în componenţa ei sau are legături de interdependenţă cu mai multe politici manageriale şi organizaţionale. Politica de resurse umane, politica de comunicare, politica de securitate a informaţiei şi politica de mediu (cu ambele ar trebui să fie integrată în cadrul unui sistem de management holistic Calitate - Mediu - Securitate) sunt cele mai importante dintre politicile exprimate prin politica de calitate. Pe de altă parte, politica de calitate reprezintă o declaraţie oficială pe care top managementul o face faţă de consumator. Practic, ea stabileşte „condiţiile jocului” în relaţia directă cu clienţii organizaţiei. Tot ceea ce exprimă politica de calitate trebuie conştientizat şi integrat în procesele zilnice de business.


Abordarea bazată pe proces


Ca element primordial al documentaţiei necesare implementării unui Sistem de Management al Calităţii, politica de calitate dictează liniile directoare pe care organizaţia trebuie să le urmărească în contextul calităţii. Una dintre principalele linii o constituie abordarea pe bază de proces. Pornind de la identificarea proceselor din interiorul organizaţiei şi împărţirea lor pe categorii, veţi putea stabili cu exactitate care vor fi procedurile şi instrucţiunile (se aplică pentru procesele secundare ale organizaţiei) ce vor susţine angajamentul politicii de calitate. Standardul ISO 9001:2001 defineşte procesul ca fiind: „ansamblu de activităţi corelate sau în interacţiune care transformă elemente de intrare în elemente de ieşire”. Pentru ca o organizaţie să funcţioneze eficace trebuie să identifice şi să gestioneze o multitudine de procese (de cele mai multe ori corelate şi interacţionând între ele). Numai aşa se vor putea defini foarte bine toate elementele care vor duce la o documentaţie viabilă, care să reflecte realitatea din interiorul organizaţiei şi care să devină, într-adevăr, un “tool” important pentru managementul organizaţiei.


Fără conştientizare şi implicare nu se poate

Vorbeam şi la începutul articolului de o coincidenţă (sau poate că nu...) între tema aleasă şi formarea noului guvern, iar la sfârşitul lui ajung la alta: conştientizarea... momentului actual, a crizei (?!) şi a faptului că implementarea tuturor lucrurilor declarate în politica de calitate implică întreaga organizaţie de la top management şi până la... ultimul angajat. Fără o implicare reală şi conştientă la toate nivelele organizaţiei este puţin probabil să se obţină rezultate optime. Şi dacă vreţi cu adevărat să faceţi acest lucru, atunci trebuie să vă asiguraţi că la nivelul top managementului există un angajament ferm în această direcţie exprimat în politica de calitate, pentru a putea implementa un sistem de management al calităţii care să funcţioneze cu adevărat. Acest angajament are la bază conştientizarea anumitor lucruri: calităţile şi beneficiile sistemului, muncă continuă (şi susţinută, la început mai ales), disponibilitate maximă şi (poate cel mai important!) lucrul cu oamenii la nivelul... conştientizării.



Teodor Niţu



Tags: SMC

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite