Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> Comunicatii >> Stiri si comunicate

Crescendo devine Microsoft Voice Ready Partner

28 Ianuarie 2009



Crescendo a devenit primul partener de voce Microsoft (Microsoft Voice Ready Partner) din România. Prin aceasta certificare compania detine know-how necesar implementării soluţiilor complete Microsoft Unified Communications. Asemenea soluţii tehnologice sunt printre cele mai noi şi pe plan mondial, 2008 fiind anul de lansare a specializării Voice în cadrul competenţei Unified Communications Solutions din care mai fac parte, ca specializări: Instant Messaging and Presence şi, respectiv, Messaging.
În perioade de criză, cel ce deţine informaţia este şi cel care va avea succes; de aceea, necesitatea de a avea informaţia rapid face să devină esenţială comunicarea integrată. Prin implementarea Microsoft Unified Communications devine posibil pentru orice membru al echipei să comunice la nivel de text, voce, audio sau video conferinţe cu una sau mai multe persoane din companie, de oriunde s-ar afla (atât din ţară cât şi din străinătate). Se pot desfăşura “şedinţe” fără ca toate persoanele implicate să se mai adune la o oră anume, într-o sală anume. Este suficient laptopul pe care se găseşte instalată o aplicaţie client numită Microsoft Office Communicator, o pereche de căşti cu microfon şi o conexiune la Internet, pentru a discuta pe messenger sau pe “fix”, de oriunde, chiar şi din afara ţării, cu persoanele din interiorul companiei. Desigur, laptopul poate fi şi el înlocuit de un dispozitiv mobil, un telefon dotat cu sistem de operare Windows Mobile şi clientul Microsoft Office Communicator Mobile. Un beneficiu important este dat şi de reducerea substanţială a costurilor, atât de telefonie cât şi de deplasare.


Totodată, prin integrarea produsului Office Communication Server 2007 cu Exchange Server 2007, utilizatorul clientului Microsoft Communicator poate cunoaşte starea de prezenţă a oricărui coleg - dacă este sau nu la birou, dacă este într-o şedinţă sau dacă este angajat într-o convorbire telefonică – o parte din aceste informaţii fiind obţinute prin intermediul calendarului din Microsoft Outlook al persoanei respective. Şi, în acelaşi timp, oricine poate să afle dacă, în absenţa sa, a fost căutat, într-o formă sau alta...
În condiţiile unei oferte tot mai variate de soluţii IT&C, un factor decisiv în alegerea soluţiei şi a partenerului de implementare este integrabilitatea cu costuri minimale a noilor soluţii cu soluţiile deja existente. CRESCENDO detine o ofertă completă de soluţii de comunicaţii integrate şi integrabile cu facilităţi diverse: mesagerie instant, voce, video, toate integrate cu aplicaţiile şi dispozitivele mobile pe care utilizatorii le folosesc zi de zi (e-mail, voice-mail, fax şi calendar - într-o singură casuţă poştală!). Prin intermediul soluţiilor oferite de Casa de soluţii Crescendo, clienţii îşi pot unifica tot ceea ce înseamnă comunicaţii: mesagerie instant, VoIP, audio şi video conferinţă. Iar reţeaua consolidată pentru comunicaţii de voce şi de date reduce costurile aferente mutării, adăugării şi modificării echipamentelor, elimină costurile mari pentru apeluri interurbane si/sau internationale precum şi tarifele pentru linii închiriate şi, în acelaşi timp, sporeşte productivitatea prin mesaje vocale, e-mail-uri şi video conferinţe.
Mai mult, o dată cu obţinerea noii certificări, CRESCENDO întregeşte pachetul de soluţii Microsoft pe care le oferă, plecând de la soluţiile de infrastructură care au la bază Windows Server, Active Directory, ISA Server, Exchange Server, soluţii de stocare, Systems Management Server etc. şi până la soluţii integrate de business, inclusiv Microsoft Dynamics CRM şi Share Point, soluţii menite să optimizeze activitatea oricărei companii, indiferent de dimensiunea sau specificul sau. Prima implementare a fost realizata intern.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite