Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

HP reduce cu 50% costurile operaţionale ale stocării datelor

23 Martie 2009



În următorii doi ani, omenirea va crea un volum de informaţii echivalent celui apărut în întreaga istorie cunoscută. Creşterea exponenţială a volumului de date, afirmă compania HP, va determina investiţii consistente în dezvoltarea capacităţii de stocare a companiilor chiar şi pe fondul crizei economice. Investiţiile vor fi direcţionate cu precădere către sisteme virtualizate şi tehnologii de optimizare, acestea asigurând reduceri considerabile ale costurilor de administrare.

Din punct de vedere al stocării, criza economică aduce o provocare în plus pentru orice companie. Desi focusul va fi pus pe eficienţă şi reducere a cheltuielilor operaţionale, companiile vor fi nevoite să stocheze şi administreze o cantitate tot mai mare de date, afirmă Kyle Fitze, Marketing Director, Storage Area Networks, StorageWorks Division, HP TSG. „Această creştere are la bază o realitate, pentru orice companie există două tipuri de resurse strategice: oamenii şi informaţiile. Companiile adună prin diverse aplicaţii tot mai multe informaţii în încercarea de a transforma informaţia în valoare de business: informaţii despre clienţi, despre piaţă, orice informaţii care să le permită o dezvoltare a activităţii“ spune Fitze.




Kyle Fitze, Marketing Director, Storage Area Networks, StorageWorks Division, HP TSG


Un alt element favorizant este acela al reglementărilor privind păstrarea datelor. Fie că vorbim despre cerinţe de securitate privind păstrarea datelor de trafic ale ISP-urilor, a convorbirilor telefonice pentru operatorii de telecomunicaţii sau a înregistrărilor privind asigurările de sănătate, această legislaţie creează o nevoie masivă de capacitate de stocare. De asemenea, contează şi migrarea tot mai evidentă către rich content, cea mai mare parte a informaţiilor fiind generată nu în centre de date, ci pe dispozitive multimedia, mari consumatoare de capacitate de stocare.


Costuri versus cerinţe


Strategia HP pune în balanţă presiunea exercitată inevitabil asupra bugetelor de IT cu nevoile reale de creştere a capacităţii de stocare. Astfel, au fost dezvoltate noi produse şi soluţii care permit exploatarea investiţiilor deja existente, dar şi reducerea consumului de energie sau a costurilor de administrare. Conform declaraţiilor lui Kyle Fitze, 65% din bugetul IT al unei companii este dedicat, în general, costurilor operaţionale şi de administrare, iar cele două produse din gama Enterprise Virtual Array, EVA 6400 şi EVA 8400, lansate de HP în prima parte a lunii martie, permit o reducere de până la 50% a costurilor operaţionale aferente stocării. Secretul, afirmă Kyle Fitze, stă în exploatarea eficientă a infrastructurii de stocare deja existentă la client.


Alături de facilităţile de administrare, reducerea este posibilă prin utilizarea tehnologiilor de virtualizare, dar şi a conceptelor de „power and cooling“ promovate de HP. Pentru că eficienţa energetică este una dintre căile de reducere a costurilor, noile produse sunt dotate cu discuri solid-state (SSD) şi SATA (Serial ATA), care oferă consum redus şi viteze mari de transfer.


Virtualizarea trece de la server la stocare


Alături de virtualizarea serverelor, HP propune, ca un pas logic şi necesar, virtualizarea stocării. „HP promovează conceptul de virtualizare a stocării de câţiva ani buni şi chiar dacă este o tehnologie matură nu are aceeaşi rată de adoptare ca virtualizarea serverelor. Virtualizarea stocării este necesară pentru a maximiza beneficiile aduse de virtualizarea la nivel de server. Având în vedere că majoritatea companiilor sub-utilizează sistemele de stocare pe care le deţine, soluţiile noastre pot creşte rata de utilizare a acestora cu până la 300%. În ultimii ani, am livrat peste 120.000 de astfel de sisteme, dintre care cca 60.000 Enterprise Virtual Array (EVA), şi putem oferi soluţii de virtualizare pe orice platformă a HP sau a competiţiei“ a mai declarat Kyle Fitze.


Alături de noile produse de stocare ce permit reducerea cheltuielilor operaţionale specifice cu 50%, compania oferă şi servicii de finanţare HP Financials sau de externalizare prin noua divizie înfiinţată dupa achiziţia EDS. Ambele servicii sunt disponibile şi pentru clienţii din România.


Convergenţa tehnologiilor



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite