Revista >> Septembrie 2009 [Nr. 118] >> Enterprise Applications

Provocările virtualizării

Radu Ghitulescu

26 Septembrie 2009

Metodologia de adoptare

Adoptarea tehnologie de virtualizare fără realizarea unui plan de implementare bine documentat implică o serie de riscuri importante. Potrivit unui studiu realizat de cabinetul de analiză Strategic Counsel pentru Computer Associates (pe un eşantion de 969 de companii cu peste 500 de angajaţi), fără o metodologie bine pusă la punct, argumentele virtualizării sunt greu de măsurat în plan practic. Din punctul lui Ştefan Zirnovan, Dell, „Metodologia de abordare a unui proiect de virtualizare ar trebui să fie cât se poate de simplă: selectarea corectă a tehnologiei, proiectarea celei mai bune arhitecturi, alegerea corectă a proceselor şi transferul de cunoştinţe către echipa de IT. Cu siguranţă, dezvoltarea unui plan care să demonstreze oportunitatea şi avantajele soluţiei este de asemenea inclus.“

O abordare mai detaliată a etapelor anterioare implementării propriu-zise este prezentată de Endre Peterfi, S&T România: „Deşi virtualizarea nu este un concept nou, virtualizarea din «lumea x86» este un concept încă tânăr. Cu toate acestea, putem vorbi despre o metodologie existentă şi foarte importantă în abordarea unui astfel de proiect, mai ales într-o instituţie în care avem servere şi aplicaţii critice. Ca un prim pas într-un proiect de virtualizare putem defini analiza mediului IT şi analiza financiară, strâns legată de aceasta, pentru a putea face o scalare a soluţiei pe măsura nevoilor clientului. Pasul următor ar fi analiza infrastructurii cu ajutorul unor aplicaţii dedicate, pentru a detecta care maşini din mediul clientului vor putea fi virtualizate. Ca rezultate vom obţine: aplicaţiile rulate de client, încărcările pe servere, sistemele de operare rulate. În urma calculelor, în funcţie de aceste date, vom putea detecta candidaţii de virtualizare şi nivelurile de consolidare şi poate fi recomandată o platformă pentru virtualizare. Odată cu aceste informaţii, pe baza unor date de intrare standard – cum ar fi costul pe mp în data room în România, costul curentului electric şi alte elemente similare etc. – se returnează şi nişte calcule de tip TCO/ ROI, care pot ajuta clientul să îşi dea seama în ce situaţie se află în acest moment din punct de vedere al costurilor operaţionale, dar şi al celor aferente hardware-ului. În comparaţie, desigur, sunt prezentate şi cifrele realizabile în urma virtualizării, care să arate diferenţa de cost pentru alocarea unei maşini pentru producţie înainte şi după virtualizare. De asemenea, se pot face calcule pentru a arăta care sunt banii care vor putea fi economisiţi pe o perioadă de 1, 2 sau 3 ani, un aspect interesant în contextul crizei şi nu numai. În final, se realizează un roadmap de virtualizare pe baza cerinţelor clientului şi nevoilor sale, după care se poate începe proiectul trecând prin primii paşi recomandaţi.“

Provocări multiple

Concluzia este evidentă: virtualizarea reprezintă o ofertă atractivă pentru majoritatea companiilor care deţin minim 4-5 servere, beneficiile fiind uşor de înţeles şi obţinut, însă abordarea acesteia trebuie realizată etapizat, urmând o metodologie bine structurată, pentru a preîntâmpina riscurile inerente la adoptarea unei tehnologii noi. Riscuri care nu ţin doar de reticenţa inerentă la nou, ci şi de aspecte mult mai complexe, cum ar fi problemele de management al serverelor, securitate etc., dar care pot fi depăşite cu ajutorul partenerilor de implementare.

RoI, o promisiune acoperită a virtualizării

„Pentru implementarea unei soluţii de virtualizare este necesară o investiţie iniţială, care se calculează funcţie de infrastructura existentă a clientului, de nevoile lui, de creşterea prognozată pe următorii 3-5 ani, ceea ce impune necesitatea unei soluţii scalabile, flexibile şi facile. Cred că această etapă este pasul cel mai greu, care trebuie argumentat foarte bine clientului pentru a-i dovedi acestuia că există un Return on Investment real şi că acesta se realizează într-o perioadă relativ scurtă de timp. În general, vendorii sunt foarte deschişi către oportunităţile din piaţă şi susţin partenerii în demararea acetui tip de proiecte. Sunt cazuri în care implică direct, alături de parteneri, resurse umane şi materiale pentru a putea închide proiectele. Iată un exemplu concret de implementare a unei soluţii de virtualizare în România, la un client care, iniţial, avea un număr de 108 servere şi costuri anuale de infrastructură de 4,8 milioane de euro. Prin implementarea soluţiei de virtualizare, s-a reuşit o rată de consolidare de 15:1. Investiţia iniţială a fost de 231.000 de euro, iar amortizarea investiţiei s-a făcut în aproximativ 4 luni. S-a reuşit un Return on Investment de aproape 550%, iar reducerea TCO-ului a ajuns la 1,2 mil euro în 3 ani de zile. (…) Costurile unui asemenea proiect se regăsesc atât la client, cât şi la partener şi vendor. În primă fază, vendorul şi partenerul, vor încerca să demonstreze clientului valoarea unei astfel de soluţii, prin implementarea unui proiect-pilot, la scară redusă, care să dovedească clientului beneficiile soluţiei. Costurile unui astfel de proiect-pilot sunt în general suportate de partener, iar recuperarea acestei investiţii se face doar în cazul în care proiectul se închide. În multe dintre cazuri, contribuie şi vendorul la susţinerea acestor costuri.“