Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Technology >> Mobile >> Stiri si comunicate

CF-C1: laptopul Panasonic pe care lucrezi cu o singura mana

05 Martie 2010



Panasonic anunta astazi noul model Toughbook CF-C1, cel mai usor laptop convertibil si ranforsat, dedicat utilizarii în mediul business. Modelul cu o greutate de numai 1,47 kg poate fi operat atât în mod clasic, cât si ca tablet PC. Toughbook CF-C1 a fost conceput în special pentru cei ce au nevoie de mobilitate maxima în activitatea de zi cu zi, precum lucratorii din domeniul sanatatii, al cercetarii de piata, precum si pentru cei care au nevoie de flexibilitate în introducerea informatiilor.
Laptopul dispune de o curea ergonomica ce permite utilizatorului sa introduca date cu o singura mâna, dar si de un ecran tip Multi-Touch + Digitizer sau Multi-Touch Resistive, în functie de configuratie, ce poate fi folosit chiar si cu manusi.


Modelul CF-C1 este diferit de alte modele Toughbook datorita faptului ca poate fi utilizat si ca tableta, fara a exista pericolul de a fi deteriorat, si aceasta deoarece laptopul este echipat cu o balama cu prindere în trei puncte ce rigidizeaza ecranul atunci când utilizatorul introduce date în modul Tablet PC.
Panasonic a proiectat special pentru acest model balamaua cu prindere tripla, astfel încât produsul final sa fie robust, fara a fi nevoie de ranforsari suplimentare care ar fi condus la cresterea în greutate a laptopului.

Bateria duala interschimbabila si cureaua ergonomica
CF-C1 ofera totodata o autonomie de lucru de pâna la 10 ore, gratie bateriei duale interschimbabile si se potriveste perfect acelor persoane care lucreaza în acelasi timp la mai multe proiecte si a caror activitate se desfasoara în mare parte pe teren, cu posibilitati limitate de a reîncarca laptopul.
Bateria duala interschimbabila permite utilizatorilor sa schimbe un modul component cu al doilea, în timp ce laptopul se afla în functiune. Un indicator de baterie anunta utilizatorul în timp real care este nivelul de energie stocata în baterie, chiar si atuci când laptopul este oprit. Cu o singura baterie cu 4 celule instalata, unitatea este extrem de usoara, ajungând la numai 1,47 kg (1,69 kg daca se foloseste bateria duala) si poate fi foarte usor manevrata gratie curelei ergonomice ce permite folosirea unei singure mâini pentru introducerea datelor, în timp ce cealalta tine laptopul.
CF-C1 este astfel ideal pentru a înregistra informatii în medii în care este mai dificil sa asezi unitatea pe un suport si sa tastezi datele. Spre exemplu, laptopul este extrem de util operatorilor de la firmele de cercetare de piata care trebuie sa efectueze sondaje în magazine ori pe strada, dar si asistentelor medicale ce strâng informatii lânga patul pacientilor.


Performante si conectivitate

Noul laptop convertibil Panasonic este echipat cu performantul procesor Intel Core i5-520M vPro™(2,4 GHz cu Turbo Boost ce poate ajunge pâna la 2,93 GHz, Intel® Smart Cache 3MB).
“Panasonic Toughbook CF-C1 este un notebook foarte puternic, pentru utilizatorii profesionisti, bazat pe noua serie de procesoare Intel Core 2010”, spune Jörg E. Finger, Director Sales Operations – Multinational Customers, la Intel GmbH. “Puterea de procesare a modelului Intel Core i5 se adapteaza permanent la nevoia utilizatorului si la aplicatiile folosite de acesta. Astfel, noul Toughbook beneficiaza de eficienta sporita la functionarea normala, fara compromisuri în ceea ce priveste puterea de procesare”, adauga oficialul.


Toughbook CF-C1 vine cu conectivitate 3G pentru transmisii rapide de date-cheie, ceea ce poate fi de importanta cruciala în domeniul sanatatii, spre exemplu, unde starea pacientului poate necesita schimbarea rapida a personalului medical ce îl are în grija. De asemenea, pentru conectivitate sporita, Panasonic Toughbook CF-C1 este echipat cu modul WiFi 802.11a/b/g/n si Bluetooth® 2.1.


“Noul convertibil Toughbook CF-C1 este solutia de business ideala pentru utilizatorii care îsi desfasoara activitatea pe teren”,a declaratStephen Yeo, Marketing Director la Panasonic Computer Products Europe (PCPE). “Aspectul sau compact va atrage, de asemenea, si profesionistii care acorda o atentie deosebita imaginii, um ar fi cei din industria modei, a cosmeticelor sau a marcilor foarte cunoscute din domeniul alimentar. Laptopul este, de asemenea, ideal pentru executivii care îsi doresc un model convetibil, usor, dar totodata robust, fara sa faca vreun compromis la capitolul performanta. Modelul este potrivit atât pentru prezentari, cât si pentru lucrul de zi cu zi, în afara biroului, unde viteza, autonomia bateriei si flexibilitatea la introducerea datelor sunt esentiale”, conchide oficialul.


Practic si usor de intretinut
CF-C1 cu ecran Multi-Touch ce poate fi utilizat cu manusi este foarte potrivit pentru lucratorii din domeniul sanatatii, cum ar fi asistentele din spitale sau doctorii ce efectueaza vizite la domiciliul pacientilor. Unitatea dispune totodata de o tastatura rezistenta la lichide si foarte usor de întretinut. În acelasi timp, laptopul rezista si la caderea de la o înaltime de 76 cm.


Preturi si disponibilitate
Panasonic Toughbook CF-C1 cu ecran Multi-Touch + Digitizer va fi disponibil din iulie 2010 la distribuitorii din Europa. Modelul poate fi achizitionat începând din septembrie 2010. Pretul de retail recomandat de producator porneste de la 1.998 euro.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite