Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Teleprezenţa vă economiseşte bani şi timp

18 Martie 2010




Teleprezenţa nu concurează însă cu soluţiile de videoconferinţă. Glumind, oarecum, soluţiile de teleprezenţă fac concurenţă liniilor aeriene, fiind o alternativă la deplasarea cu avionul. Călătoria de afaceri este o cheltuială majoră şi o sursă de emisii de gaze cu efect de seră. Teleprezenţa poate foarte bine înlocui acele deplasări care presupun costuri mari de călătorie sau care nu ar putea fi organizate din cauza agendei încărcate a participanţilor. Uneori, interacţiunile prin teleprezenţă reprezintă singurul mod în care poate avea loc o întâlnire.


Cisco are aproximativ 40.000 de sesiuni de teleprezenţă pe lună, având instalate peste 650 de sisteme de teleprezenţă. De la introducerea sistemului în 2006 până în prezent, Cisco a realizat o economie estimată la 330 de milioane de dolari la nivel global.


HP a lansat în 2005 studioul colaborativ Halo, realizat împreună cu DreamWorks Animation SKG. Există peste 120 de studiouri Halo instalate în întreaga lume. Departamentul de imprimare şi imagistică al HP a realizat o reducere de 8% cu cheltuielile de călătorie în 2005 folosind studiourile Halo. Utilizarea camerelor a crescut cu 25% într-un an.


Pentru a se conecta prin această tehnologie, companiile trebuie să achiziţioneze cel puţin două camere Halo, fiecare proiectată pentru şase persoane. În fiecare cameră există trei ecrane cu plasmă, lumini şi sisteme audio, cu o calitate de studio, iar participanţii folosesc o interfaţă simplă on-screen, pentru a putea începe comunicarea prin doar câteva clicuri de mouse.


Cisco a implementat soluţia de teleprezenţă în România în februarie 2009, iar sistemul este complet funcţional din luna martie. În Bucureşti sunt două birouri de teleprezenţă, în sediul companiei.


Cât costă o soluţie de teleprezenţă?

În ceea ce priveşte costurile de implementare a serviciilor de teleprezenţă, o cifră exactă este dificil de estimat. Implementarea unui astfel de sistem de colaborare depinde de mai mulţi factori, cum ar fi dimensiunea companiei sau numărul de birouri ale companiei în care se doreşte instalarea unei astfel de soluţii. De asemenea, în funcţie de sistemul de colaborare ales, este nevoie ca incinta în care este instalat să aibă dimensiuni variabile şi să fie adaptată din punct de vedere vizual, fonic şi al mobilierului. Preţul de listă al unui sistem de teleprezenţă de la Cisco, de exemplu, poate varia între 33.900 de dolari şi 340.000 de dolari, în cazul versiunii de top a sistemului de colaborare. Aceste costuri reprezintă exclusiv valoarea echipamentului oferit de Cisco, fără alte costuri adiacente. Amortizarea medie a costurilor acestui sistem a fost, în unele situaţii, de 14 luni. Există însă şi companii care au reuşit acest lucru în 6 luni. Sunt companii care folosesc sistemul de teleprezenţă pentru interviurile de angajare pe care le organizează.


Piaţa soluţiilor de teleprezenţă va ajunge la 4,7 miliarde de dolari până în 2014, conform unui raport al Frost & Sullivan. Regiunea Asia-Pacific va totaliza mai bine de o treime din toată piaţa de soluţii de teleprezenţă, adică 1,7 miliarde de dolari.
Teleprezenţa oferă experienţe care depăşesc cu mult tehnologiile tradiţionale de videoconferinţă şi rezultă în îmbunătăţirea colaborării, accelerarea luării deciziilor, implementarea strategiilor ecologice şi reducerea cheltuielilor de deplasare.


Aplicaţii ale soluţiei de teleprezenţă:

- servicii de sănătate: HealthPresence
- audiţii muzicale
- bancar
- învăţământ
- administraţie publică etc.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite