BI, de la raportare la analiză

Înainte de a trece la procesul de validare propriu-zis, metricile mai necesită un efort – acela de definire a unor „praguri“, valori minime şi maxime, pentru fiecare metrică în parte. Fără aceste valori, procesul de definire a metricilor nu poate fi considerat finalizat. (În plus, nedefinirea limitelor reprezintă o limitare importantă în procesul de monitorizare, care, alături de raportare, este o prioritate pentru top management. Dashboard-urile se bucură şi ele de o largă apreciere în rândul managerilor, alături de soluţiile de raportare.)
Validarea fiecărei metrici identificate ca fiind relevantă pentru un obiectiv de business definit înseamnă, în practică, găsirea unui răspuns la întrebarea „Ce trebuie făcut dacă obiectivul este ratat?“. Dacă răspunsul la întrebare implică o acţiune care revine unui alt departament decât cel al cărui obiectiv este ratat, înseamnă că respectiva metrică nu este valabilă, iar procesul de definire trebuie reluat/reajustat. Este evident, deci, de ce „calea facilă“ are numeroşi adepţi...
Sintetizând, raportarea bazată pe metrici permite măsurarea performanţei unei persoane, a unui deparatament, a unui proces, a unui proiect şi identificarea corectivului necesar dacă nivelul de performanţă nu este cel scontat.
Lucrul cu ipoteze
Unul dintre avantajele oferite de analiză este lucrul cu ipoteze, dar şi aici există un avertisment–operarea cu ipoteze neclar nedefinite, în neconcordanţă cu situaţia reală şi/sau cu obiectivele de business, reprezintă o eroare de acelaşi tip cu încercarea de a defini metricile pornind de la date. Ipotezele, trecute prin procesul de verificare, permit definirea unor direcţii de acţiune (mai mult sau mai puţin detaliate) în anumite situaţii, care pot fi uşor recunoscute. Prin intermediul analizei se pot schiţa, respectiv identifica, posibilele acţiuni ale căror rezultate să fie în concordanţă cu obiectivele de business. Găsirea răspunsului la întrebarea „Care sunt factorii care au dus la obţinerea unui anumit rezultat?“ constituie o premisă solidă în schiţarea direcţiilor viitoare de acţiune, care este recomandabil să fie urmate.
Practic, se realizează o modificare a tipului actului decizional, care devine unul preponderent predictiv. Evoluţia de la abordarea reactivă (bazată pe raportare) la cea predictivă (bazată pe analiză) este o schimbare esenţială şi constituie, conforma specialiştilor, unul dintre principalele avantaje competitive ale unei companii, indiferent de climatul economic.

Parerea ta conteaza:

