Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Gestiunea investiţiilor prin GIS

04 Aprilie 2010



În prezent, administraţia publică locală şi centrală utilizează tot felul de tabele pentru a-şi ţine evidenţa investiţiilor. De cele mai multe ori, aceste tabele nu reuşesc să creeze o imagine clară şi unitară a modului în care toate aceste investiţii au fost alocate şi, mai ales, nu sunt aproape niciodată corelate cu detalii tehnice şi cu informaţii de patrimoniu. Consiliul Judeţean Dolj a fost primul care a înţeles utilitatea vizualizării acestor informaţii pe o hartă, aşa că a implementat o soluţie geospaţială pentru gestiunea investiţiilor şi gospodăriei comunale.

Soluţia furnizată de compania Intergraph a căpătat însă un nivel şi mai mare de sofisticare odată cu implementarea de la Consiliul Judeţean Mureş, care a decis să nu mai fie apanajul exclusiv al direcţiei tehnice şi să o includă în fluxul de lucru al mai multor direcţii, ca de exemplu direcţia de buget sau cea economică.


Cu ajutorul soluţiei, o investiţie poate fi urmărită pe tot parcursul ei, de la planificare la realizare, de la garanţie şi până la intrarea în patrimoniu, iar managementul beneficiază astfel de o imagine cu ceea ce se întâmplă în judeţ. Mai mult decât atât, rezultatele soluţiei geospaţiale pot fi puse la dispoziţia tuturor compartimentelor interesate ale Consiliului Judeţean, ajutându-le să ia decizii de încadrare a investiţiilor pe bugete sau să identifice proiecte noi.


Aşadar, se pot reprezenta pe hartă activităţile de gestiune a investiţiilor realizate de Consiliul Judeţean sau de către instituţiile care au alocaţii bugetare primite de la Consiliul Judeţean, indiferent de sursa de finanţare şi indiferent pentru ce anume – reţele de apă, de canalizare, de termoficare, deşeuri menajere, transport public, iluminat public.


Cu ce propuneri a venit CJ Mureş?

Consiliul Judeţean Mureş lucra cu informaţiile încadrate în tabele, fără să poată vizualiza agregat sau corelat investiţiile generate de-a lungul anilor. În cadrul CJ aceste informaţii erau gestionate separat de mai multe departamente. Centralizarea datelor dura foarte mult şi, de multe ori, nu se potriveau unele cu altele, datorită faptului că fiecare departament lucra cu propriul set de date.


Dar nu toţi banii din investiţii trec prin CJ. Adesea, CJ doar urmăreşte investiţiile, prin direcţia tehnică, fondurile din minister ajungând direct la unitatea administrativ teritorială. În unele consilii, cum este şi cazul CJ Mureş, direcţia tehnică este comasată cu cea de investiţii. Deoarece multe din obiectele de investiţii devin patrimoniu, cei de la CJ Mureş au considerat că ar fi bine dacă soluţia le-ar oferi informaţiile despre înregistrarea în patrimoniu a acestora. Preşedintele CJ poate vedea astfel, în afară de imaginea generală a banilor alocaţi fiecărei UAT, care sunt UAT care nu au primit deloc fonduri sau poate urmări situaţia investiţiilor planificate faţă de cele realizate. CJ Mureş a avut în judeţ foarte multe investiţii pe reţeaua de apă şi de canalizare, ale căror etape au fost urmărite cu atenţie, iar obiectele respective au fost înregistrate în patrimoniu, chiar şi după un an de la expirarea garanţiei.


Totuşi, Excel nu mai e bun?

Urmărirea investiţiilor pe tot circuitul lor poate fi făcută şi cu o soluţie simplă, fie Excel sau orice alt program, însă soluţia geospaţială face acest lucru centralizat. Toate informaţiile sunt adunate într-un singur loc şi pot fi văzute la fel de toţi ceilalţi, cum ar fi direcţia de buget sau direcţia de integrare.


Pe hartă poţi observa dintr-o singură privire dispersia în teritoriu şi proporţia investiţiilor acordate pe o anumită regiune sau alta şi, foarte important, un istoric. Soluţia poate fi utilă şi în activităţile zilnice ale personalului din CJ.


CJ Mureş s-a chinuit multă vreme încercând să adune informaţiile de la oamenii de pe teren care erau direct implicaţi în proiecte. Din acest motiv, personalul CJ nu putea realiza încadrarea bugetară, alocarea, întârzia rapoartele, rămânând chiar peste program.


Aşa că au împărţit fluxul de lucru pe categorii de activitate şi au perfecţionat soluţia, adaptând-o nevoilor specifice.


Ce se vede pe hartă?

Pe hartă sunt reprezentate locaţiile în care au fost realizate investiţii. Un utilizator poate vedea unităţile teritorial administrative care au primit deja fonduri, după ce surse de finanţare au fost finanţate anumite investiţii în judeţ, care este volumul investiţiilor sau ce unitate administrativă a primit bani pentru mai multe categorii de investiţii. De asemenea, poate vedea stadiul proiectelor în derulare sau câte dintre aceste proiecte au fost finanţate prin Sapard, de exemplu, şi au o valoare de peste 100.000 de euro, câte sunt deja în fază de execuţie sau câte s-au terminat.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite