Technology >> Diverse >> Stiri si comunicate
Televizoare 3D: LG mizează pe vânzări de sute de unități în 2010
LG devine primul jucător din industria electroniceor care a lansat pe piața locală un televizorul 3D, respectiv modelul LG LD920, cu diagonală de 47 de inchi, Full HD, împreună cu un player Blu Ray HD și 3D, modelul BX580. "Ne așteptăm la vânzări de câteva sute de unități pînă la finalul acestui an", a declarat Sorin Spînu, sales manager LG România. El a precizat că prețul noului televizor nu este cu mult mai mare decât versiunea LCD LED, respectiv de circa 2.000 de euro. Playerul Blu Ray costă circa 300 de euro. Ambele produse sunt deja disponibile la vânzare în magazinele Altex și Media Galaxy.
"Cea mai mare problemă cu noile tehnologie rămâne disponibilitatea surselor de conținut", a declarat Cristian Moanță, director de marketing și vânzări al grupului Altex. El a precizat că în alte țări posturile de televiziune și companiile care retransmit serviciile TV au promovat imediat conținutul 3D.
Televizorul LD920 este de asemenea Full HD, are tehnologie TruMotion 200Hz, are conectivitate HDMI, USB 2.0, încorporează două boxe de 10W, iar ochelarii 3D sunt incluși în pachet. Playerul BX580 este și Blu Ray, dar permite și playback de pe un HDD extern.
Prezent la eveniment, președintele LG România, Roh Pan Ock, a recunoscut că lansarea tehnologiei 3D vine la scurtă vreme după ce au fost promovate pe piață televizoarele Full HD și începuse promovarea tehnologiei LED TV. Cu toate acestea, el crede că pasiunea pentru divertisment va aduce vânzări. "Tehnologia 3D fără ochelari va ajunge în magazine peste 4-5 ani", a declarat oficialul LG.
Tags: LG, 3D, televizoare, televiziune digitala
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)