Technology >> Notebooks >> Stiri si comunicate
Maguay câștigă un premiu Intel pentru computerele mobile
Maguay a primit premiul de excelenţă pentru iniţiativele în domeniul calculatoarelor portabile din partea gigantului american Intel. Premiul a fost oferit în cadrul întâlnirii anuale a partenerilor din EMEA, Intel Solution Summit (ISS), cel mai mare eveniment al companiei americane pentru parteneri. “Sistemele mobile, fie ele notebook-uri sau netbook-uri reprezintă pentru Maguay una dintre direcţiile de dezvoltare de importanţă strategică”, a declarat Eduard Pughin, manager operaţional Maguay. În viitor, cerinţele clienţilor vor migra din ce în ce mai mult din zona sistemelor desktop, către zona sistemelor portabile, a explicat el.
“Notebook-urile Maguay sunt produse consacrate pe piaţa românească - seria eXpertBook este variată, cu modele de la 13 inchi şi puţin peste un kilogram, până la 17 inchi și trei kilograme, dar cu o putere de calcul foarte mare", a spus directorul companiei autohtone. Toate notebook-urile eXpertBook beneficiază de cele mai noi tehnologii cu putinţă în momentul fabricaţiei.
Anul trecut, tot la Intel Solution Summit, compania Maguay a primit recunoaşterea corporaţiei Intel prin premiul pentru „Cea mai mare creştere în vânzările de servere din CEE” (Europa Centrală şi de Est).
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)