Poliţia Comunitară: rezultate în maxim o lună, cu o soluţie geospaţială
Dumitru Soare,
Business Unit Manager, Intergraph Computer Services
Deşi foarte multe din planurile administraţiei publice locale şi centrale de noi investiţii au fost îngheţate din cauza crizei economice cu care se confruntă România în prezent, există o activitate care nu poate lua pauză şi în care investiţiile nu ar trebui să se oprească. Este vorba de asigurarea siguranţei cetăţenilor, fie că ne referim la Poliţia Comunitară, fie la Poliţia Română.
Unul dintre scopurile înfiinţării Poliţiei Comunitare a fost apropierea de problemele cetăţenilor şi încercarea de a le rezolva cât mai repede şi mai bine. Însă acest deziderat nu se poate realiza fără soluţii informatice dedicate nevoilor specifice ale unui departament de Poliţie Comunitară. Beneficiile pe care le poate aduce implementarea unei soluţii geospaţiale, de exemplu, în managementul informaţiei utilizate într-un departament de Poliţie Comunitară sunt enorme. Vorbim nu doar de reducerea unor costuri, ci şi de eficientizarea şi uşurarea activităţii, atât pentru poliţişti, cât şi pentru manageri.
Rolul managerului în aplicarea de soluţii noi
Managerul unei instituţii trebuie să deţină foarte multă informaţie, pentru ca activitatea pe care o desfăşoară să fie constructivă.
„Sistemul de management dintr-o instituţie trebuie transformat dintr-un receptor de informaţii – în cazul în care nu sunt utilizate nişte soluţii eficiente – într-un analizator de informaţii. Prin construirea acestui sistem şi prin folosirea acestei aplicaţii poţi fi eficient cu costuri reduse.Toate informaţiile furnizate de oamenii instituţiei sunt adunate într-o asemenea aplicaţie, iar managerul ia decizii referitoare la activitatea pe care o desfăşoară instituţia şi la obiectivele pe care trebuie să le stabilească subordonaţilor, în cunoştinţă de cauză. Se pot face analize plecând de la eficienţa muncii pe care o desfăşoară un angajat, până la cunoaşterea situaţiei operative în detaliu, cum e cazul Poliţiei”, spune Dumitru Soare, Business Unit Manager, Intergraph Computer Services.
Este evident că, pentru a folosi aceste soluţii noi, managerul însuşi trebuie să-şi schimbe mentalitatea. În munca pe care o va depune pentru implementarea acestei aplicaţii, un manager va întâmpina foarte multe greutăţi, pentru că trebuie să schimbe mentalitatea angajaţilor, a şefilor lui şi trebuie să demonstreze că utilizarea acestor soluţii e utilă şi celorlalte departamente din instituţie.
„Folosind aceste soluţii noi, un manager poate face foarte simplu unele analize în luarea deciziilor de pregătire a personalului sau chiar de investiţii în cadrul instituţiei şi de relaţionare cu comunitatea. Până la urmă, poliţia oferă nişte servicii, iar cetăţeanul trebuie să se simtă în siguranţă. Atunci când cetăţeanul observă că tu îi cunoşti problemele, munca ta va fi mult mai bine apreciată şi nu vei fi privit ca un organ represiv, ci ca un organ care se află în slujba lui. Sunt anumite principii ale managementului care trebuie respectate, iar unul dintre acestea este inovarea. Pentru a avea eficienţă maximă, managerul trebuie să inoveze permanent, trebuie să ancoreze instituţia în realitatea zilei”, subliniază Dumitru Soare.
De asemenea, managerul trebuie să fie atent atunci când îşi alege oamenii cu care va lucra la implementarea proiectului. Este esenţial să colaboreze cu oameni care acceptă soluţiile noi şi care nu sunt reticenţi la ele.
„Un agent va fi reticent la început în utilizarea soluţiei, el va înţelege că îi mai dai ceva de făcut. Însă, cu timpul, va vedea că, de fapt, informaţiile introduse de el în acea aplicaţie îl ajută în munca sa, în momentul în care se va deplasa către o anumită sesizare. Un coleg de la dispecerat poate să-i dea foarte multe date din zona unde se deplasează. El se duce bine pregătit în acel loc, fără să depună foarte mult efort. Acesta e unul dintre beneficiile aplicaţiei, ajută la profesionalizarea agentului”, explică Dumitru Soare.
Beneficii pentru manager şi agent
Un beneficiu al aplicaţiei este acela că managerul îşi poate planifica personalul extrem de eficient. De asemenea, şi pregătirea personalului poate fi făcută în cunoştinţă de cauză.
„Introducând tot felul de date în aplicaţie, managerul vede şi deficienţele apărute în rezolvarea problemelor de către agenţi. De ce nu s-a putut rezolva o anumită problemă? Poate că agentul nu era pregătit într-un anumit domeniu sau nu stăpânea o anumită lege. Cunoscând aceste lucruri, managerul îl poate pregăti în domeniul respectiv. De asemenea, se poate face un schimb de date inter şi intra instituţional. Poliţia Română are o asemenea aplicaţie şi se poate face schimb de date pentru cunoaşterea mult mai aprofundată a unei zone”, mai spune Dumitru Soare.
Este foarte adevărat că principalele beneficii ale aplicaţiei îl vizează pe manager. Însă şi agentul care merge pe teren are numeroase avantaje. Unul dintre ele este că activitatea pe care a desfăşurat-o este mult mai bine urmărită, chiar dacă ea nu s-a finalizat cu un proces verbal de sancţiune sau cu prinderea unui infractor.
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)