Industry Watch >> Sanatate >> Stiri si comunicate
Ness şi Lynch au câştigat un proiect eHealth

Ness Technologies a anuntat de curand ca, inconsortiu impreuna cu partenerul sau Lynx, a castigat o licitatie publica organizata de Ministerul Sanatatii din Republica Slovacia pentru implementarea primei faze a sistemului servicii de sanatate electronice, evaluat la valoarea de 32.4 milioane EUR (fara TVA). Termenul de implementare al fazei initiale este de 24 luni. Ness va raspunde de dezvoltarea sistemului software si va actiona ca integrator de sistem pentru primul proiect cu valoarea de 17.8 milioane EUR (fara TVA), aferent primei faze. Lynx, furnizor de sisteme informatice si solutii de securitate, va fi responsabil de partea de securitate si de infrastructura, reprezentand ca valoare 14.6 milioane EUR (fara TVA), impreuna cu partenerii sai.
Consortiul este format din companii cu o vasta experienta in implementarea de sisteme informatice in domeniul sanatatii, in multe alte tari. Proiectul, care va tine cont de proritatile procesului de funizare de servicii de sanatate, stabilite de catre Ministerul Sanatatii din Slovacia, va utiliza cele mai noi si moderne tehnologii IT. Cele doua companii se vor ocupa de crearea unui Portal National de Sanatate (National Health Portal), care va asigura furnizarea de informatii centralizate referitoare la sanatate catre pacienti, personalul din domeniul sanatatii si organizatii externe. Vor realiza un sistem electronic de planificare a consultatiilor asa numitul eAllocation pentru a facilita accesul la serviciile medicale al cetatenilor. Impreuna vor crea procese electronice de prescriptie a medicamentelor si furnizare a lor asa numitele ePrescription si eMedication pentru a acoperi cerintele impuse de distribuirea medicamentelor prescrise cu ajutorul prescriptiei electronice si vor realiza o carte de sanatate, Electronic Health Book, pentru fiecare cetatean, ce furnizeaza cetatenilor si medicilor date medicale despre un pacient.
Ness a implementat, actionand ca si integrator de sistem, proiecte similare in Statele Unite si in Israel, pentru organizatii importante din domeniul sanatatii, care acopera un spectru foarte larg de servicii medicale in aceste tari, a afirmat Martin Koht, Director General al Ness Slovacia.

Tags: Sanatate, Ministerul Sanatatii, ehealth, Ness Technologies, Lynx
Parerea ta conteaza:

