Technology >> Securitate >> Stiri si comunicate
BitDefender: backdoor transmis prin mail
Un e-mail trimis în masă recomandă folosirea unui program de recuperare a parolelor Windows Live Messenger, care se dovedeşte a fi un backdoor. Deşi menţionează posibilitatea folosirii aplicaţiei promise în scopuri mai puţin lăudabile (accesarea ilegală a conturilor ale căror parole au fost „recuperate”), mesajul de diseminare a backdoor-ului îi linişteşte pe destinatarii săi printr-o constatare naivă despre comportamentul uman: dacă o acţiune este ilegală, nimănui nu-i va trece prin cap să recurgă la ea.
Chiar şi fără o analiză amănunţită a textului, un lucru este clar: promovarea ideii de simplificare a procesului de recuperare a parolelor, în defavoarea siguranţei acestuia, este cel puţin bizară acum, când industria de securitate a informaţiilor recomandă abordarea cu maximă precauţie a situaţiilor în care se pot produce furturi de date. Mesajul conţine un link pentru descărcarea inofensivului HackMsn.exe, ale cărui veleităţi backdoor ies imediat la iveală. Acest program periculos, identificat de BitDefender ca Backdoor.Bifrose.AADY, afectează numai platformele Windows. El se injectează în procesul explorer.exe, deschide o cale de acces neautorizat în sistemul afectat şi permite preluarea controlului asupra acestuia.
În plus, Backdoor.Bifrose.AADY încearcă să citească seriile de înregistrare ale diferitelor programe instalate pe calculatorul respectiv şi reţine parolele de acces la conturile ICQ, Messenger, POP3 şi de stocare protejată de date ale victimei. Aceasta nu este prima campanie de diseminare a Backdoor.Bifrose.AADY.
Tags: Bitdefender, backdoor, Windows Live, recuperare parole
Parerea ta conteaza: 





























UVT, catalizator al mișcării academice timișorene, își urmează calea spre cunoașterea aprofundată și trecerea către tehnologiile viitorului și ale noilor generațiiUniversitatea de Vest din Timișoara este astăzi cea mai dinamică instituție de învățământ superior din România, o universitate care se...









Directiva NIS 2: o necesitate în contextul cibernetic actual, nu doar o obligație legală