Industry Watch >> Financiar-Bancar >> Stiri si comunicate
Credics Technologies mizează pe dublarea afacerilor în 2010
![](Images/gray_1x1.jpg)
Credics Technologies, furnizor de softuri pentru instrumente de plată şi procesator de tranzacţii, mizează pe dublarea cifrei de afaceri pe piaţa din România, la 4 milioane de euro în 2010. Compania israeliană a deschis biroul din România în 2009, când a raportat deja afaceri de 2 milioane de euro. “Pentru 2010 estimăm dublarea cifrei de afaceri datorită câştigării de noi clienţi pe toate segmentele de piaţă pe care activăm”, a declarat Diana Munteanu, CEO Credics România.
De la intrarea în România, Credics Technologies şi-a concentrat activitatea pe softuri de migrare la standardul EMV (tehnologia care permite folosirea cardurilor cu chip) şi soluţii pentru instrumente de plată şi procesare a tranzacţiilor efectuate cu instrumente de plată. De asemena, printre direcţiile companiei pe piaţa autohtonă se numără şi implementarea de soluţii de fidelizare a clienţilor deţinători de carduri şi lansarea de carduri prepaid. În ceea ce priveşte zona softurilor de migrare a băncilor la standardul EMV, Credics mizează pe câştigarea a 3 clienţi până la finele acestui an din rândul instituţiilor care nu au în curs de implementare noile tehnologii. “Conform statisticilor noastre, până în acest moment doar 50% dintre băncile din România au implementat sau au în curs de implementare standardul EMV, cu toate că până la finele anului 2010 toate instituţiile financiar-bancare ar trebui să se alinieze noilor norme”, a afirmat Diana Munteanu.
![](Images/gray_1x1.jpg)
Parerea ta conteaza:
![](Images/gray_1x1.jpg)
![](Images/gray_1x1.jpg)