Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Divizia consultanţă AnytimeCRM ajută Pluriva să fructifice oportunităţile din piaţă

24 Iunie 2010




Georgian Rosu
Director General, Pluriva


Poziţionare Pluriva

Pluriva este o companie IT, furnizoare de soluţii informatice complete: ERP, dezvoltare software, servicii informatice de business şi media&advertising. Scopul Pluriva îl constituie eficientizarea modelului de business al clienţilor şi creşterea performanţei şi profitabilităţii acestora. Valorile definitorii ale firmei sunt: Inovaţia, Flexibilitatea, Profesionalismul şi Spiritul de echipă.


Compania numără 100 de angajaţi, având competenţe în analiză, dezvoltare, implementare, suport, servicii de infrastructură software şi hardware. Reţeaua de parteneri şi reprezentanţi naţionali Pluriva acoperă toate judeţele ţării şi constituie garanţia executării unor servicii de implementare şi suport de cel mai înalt nivel.


Sediul central se află în Bucureşti, locul unde compania a fost înfiinţată în anul 1998. Pe parcursul celor peste 12 ani de activitate, Pluriva a proiectat, conceput, dezvoltat şi implementat numeroase soluţii informatice în beneficiul unor companii cu activitate complexă de distribuţie, prestări servicii, retail şi producţie.


1. De unde a pornit nevoia de consultanţă pentru organizarea procesului de vânzare la Pluriva?

În evoluţia business-ului nostru am ajuns la concluzia că nivelul ridicat al competenţelor tehnice dezvoltate de echipa Pluriva a depăşit nivelul expertizei din zona de sales. Clienţii existenţi erau foarte mulţumiţi de serviciile noastre, însă noi simţeam că nu abordăm suficient de organizat piaţa. Aveam nevoie de cineva care să ne ajute să punem ordine în procesul de vânzare şi să ne ofere o metodă eficientă de lucru zi de zi.


2. Care sunt principalele activităţi ale companiei dvs. vizate de această acţiune? Care au fost aşteptările iniţiale când aţi demarat această iniţiativă?

Acţiunile întreprinse împreună cu cei de la AnytimeCRM au vizat redefinirea proceselor din zonele de vânzări şi de marketing. Pluriva oferă servicii complete, care eficientizează modelul de business al unor clienţi de diferite mărimi, de la grupuri cu mii de angajaţi şi până la cabinete individuale de medicina familiei. Astfel, aveam nevoie de un model eficient, pe care colegii din departamentul de vânzări să îl aplice în orice situaţie. Noi ştiam ce vrea piaţa, ştiam cum să îi oferim serviciile dorite, dar nu ştiam exact cum să comunicăm eficient acest lucru cu potenţialii clienţi şi, mai ales, cum să facem mai accesibile produsele şi serviciile noastre către aceştia.


3. Descrieţi în câteva cuvinte etapele de la prima întâlnire cu divizia de consultanţă AnytimeCRM până la finalizarea procesului.

Business-ul Pluriva este foarte complex. Acoperim atât partea de software, cât şi de hardware. Avem competenţe în analiză, dezvoltare, implementare, suport, servicii de infrastructură şi media. De aceea, o parte din activitatea consultanţilor AnytimeCRM a constat în discuţii prelungite cu managementul companiei, cu şefii de departamente atât cu o parte din cei peste 75 de consultanţi naţionali ce acoperă toate zonele ţării, cât şi cu departamentul de marketing.


Abia după ce au înţeles foarte bine procesele interne ale Pluriva şi modul în care serviciile noastre funcţionează, cei de la Anytime au început să lucreze la propunere.


După ce au propus o soluţie de reorganizare a activităţii pe principii CRM au creat un curs de vânzări interactiv, susţinut în faţa angajaţilor Pluriva în mai multe şedinţe succesive de câte două zile. Acest curs are şi o variantă tipărită, ce a rămas ca document de referinţă pentru toţi cei care se angajează la noi în companie sau pentru cei care vor să îl mai consulte din când în când. De asemenea, ne-au ajutat să definim şi să implementăm intern modulul nostru de CRM, pentru a susţine activităţile de prospectare, vânzare şi suport.

4. Care au fost schimbările care s-au produs în interiorul organzaţiei în urma recomandărilor oferite de consultanţii AnytimeCRM şi a acţiunilor întreprinse pe baza acestor recomandări? Mă refer aici la rezultate concrete.


La nivel de management Pluriva, consultanţii AnytimeCRM ne-au formulat mai multe recomandări pertinente de reorganizare a activităţii de sales, pe care le-am pus în practică cu succes. Pe partea de marketing, ne-au ajutat în zona de poziţionare a produsului şi serviciilor IT Pluriva: să vorbim „pe limba clienţilor” şi să înţelegem mai bine modul în care le putem îndeplini nevoile.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite