Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Technology >> Diverse >> Stiri si comunicate

Acer lanseaza doua noi aplicatii

25 Noiembrie 2010



In cadrul Acer Global Press Conference, Acer a oferit primele detalii cu privire la cele mai noi doua aplicatii: alive si Clear.fi. Cu ajutorul Clear.fi, Acer a creat o platforma de partajare ce are ca scop punerea laolalta a continutului aflat pe mai multe echipamente ce fac parte din aceeasi retea, facand totul mult mai simplu de accesat, fiind vorba de o singura interfata. In acelasi timp, Acer a dezvoltat alive – magazin online de ultima generatie - din dorinta de a completa cercul de servicii si solutii oferit de toate brand-urile ce fac parte din Acer Group.


Clear.fi
Clear.fi este un sistem de partajare creat de Acer ce se bazează pe ideea că lucrurile devin mult mai simple pentru utilizatori dacă tot conţinutul multimedia este adus într-un singur sistem ce dispune de o interfaţă obişnuită, indiferent de locul în care acestea se află.



Clear.fi detectează automat echipamentele ce permit conectare Clear.fi şi sunt conectate la reţeaua wireless de acasă. În acest mod tot conţinutul digital stocat pe oricare dintre dispozitivele conectate poate fi partajat cu celalalte echipamente, prin intermediul interfeţei media Clear.fi.
Nu există un număr maxim de dispozitive care pot fi conectate la Clear.fi.
Astfel, dacă vei realiza, de exemplu, o fotografie cu smartphone-ul personal, atunci când vei ajunge acasă o vei putea accesa imediat de pe notebook sau televizor. Sau, după ce vei termina de editat un clip video pe calculatorul personal, îl vei putea vizualiza imediat pe televizor. Atunci când un prieten va veni în vizită şi îţi va arăta fotografii, Clear.fi va detecta automat notebook-ul şi galeria de imagini. Tot ceea ce ai de făcut este să alegi echipamentul pe care va fi afişat conţinutul.
Conţinutul multimedia este colectat şi afişat în aceeaşi fereastră. Mai mult, acesta poate fi rulat sau mutat pe un alt echipament din reţea rapid, fără a fi nevoie să apelezi la stick-uri de memorie sau hard disk-uri portabile.


Alive
alive reprezintă o nouă platformă dedicată utilizatorilor Acer Group, ce are ca scop oferirea zilnică de conţinut digital relevant pe toate dispozitivele şi sistemele de operare.
alive este mult mai mult decât un magazin online, dispunând atât de conţinut oferit gratuit, cât şi contra cost, totul fiind prezentat utilizatorilor prin intermediul unor feed-uri în timp real, gestionate direct de către furnizorii de conţinut. Actualizarea informaţiilor se realizează instant şi este afişată asemenea feed-urilor de Twitter, utilizatorii fiind astfel informaţi în timp real atunci când este postat ceva interesant şi nou.



Utilizatorii pot alege ceea ce vor să acceseze şi pot apela la un sistem sofisticat de recomandări ce afişează conţinut relevant pentru fiecare utilizator în parte. Astfel, decât să navighezi pe o multitudine de website-uri şi servicii online pentru a avea acces la ceea ce te interesează, poţi să accesezi alive şi să găseşti aici toate informaţiile relevante.
alive va atinge cinci domenii cheie, pentru a cuprinde întregul univers digital:
-în cadrul secţiunii Listen, alive va pune la dispoziţia utilizatorilor muzică, cărţi audio, posturi de radio, podcast-uri şi alt conţinut audio;
-în cadrul secţiunii Watch, alive va furniza filme, seriale TV, canale de televiziune, podcast-uri video şi alte tipuri de materiale video de dimensiuni reduse;
-în cadrul secţiunii Read, prin intermediul alive utilizatorii vor putea citi cărţi electronice, reviste şi ziare în format electronic, dar şi ştiri, articole şi bloguri;
-în zona Play, utilizatorii vor putea să acceseze jocuri;
-în cadrul secţiunii Application alive va oferi aplicaţiile de bază precum Business & Finanţe, Lifestyle & Timp Liber, Învăţare, Călătorie & Navigare, Productivitate, etc.


Utilizatorii vor putea să posteze şi să partajeze recenzii şi comentarii despre conţinutul pe care l-au accesat printr-un singur click, datorită unei interfeţe directe ce conectează alive cu toate reţelele sociale populare.
Versiunea iniţială va fi disponibilă începând cu luna decembrie utilizatorilor din Anglia şi Italia. alive va fi disponibilă la nivel global începând cu primul trimestru al anului 2011 şi va fi progresiv disponibilă pentru toate echipamentele de consumer Acer, inclusiv netbook-uri, notebook-uri, smartphone-uri şi tablet PC-uri.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite