UVT, catalizator al mișcării academice timișorene, își urmează calea spre cunoașterea aprofundată și trecerea către tehnologiile viitorului și ale noilor generațiiUniversitatea de Vest din Timișoara este astăzi cea mai dinamică instituție de învățământ superior din România, o universitate care se...
Management de proiect la preţ redus. Formare profesională cu discount 100%!
(Cătălin Hristea, Director general PMSolutions )
La Universitatea Stanford, pentru a deveni Manager de Proiect certificat trebuie să urmezi 6 cursuri. Taxa de curs este de 2.600 de dolari. La noi poţi să devii manager de proiect cu acte în regulă în 5 zile, cu 550 de lei şi să fii gata pentru a elabora, planifica şi implementa proiecte de succes. Oare?
Problema
În ultimii ani, am fost martorul mai multor situaţii în care am constatat slăbiciunile sistemului de formare profesională de la noi. Din postura de furnizor de programe de formare profesională în domeniul managementului de proiect, am constatat faptul că firma noastră era o „curiozitate” în vasta colecţie de furnizori de formare acreditaţi de către CNFPA, prin rigurozitatea pe care o impunea procesului de instruire şi, apoi, celui de examinare şi certificare. Am constatat faptul că sistemul de certificare practicat de către CNFPA este unul eminamente birocratic, care pune mai mult accent pe respectarea unor criterii formale în etapa de certificare a programelor de formare decât exercită control asupra modului în care, odată acreditate, aceste programe sunt derulate de către furnizorii atestaţi. Câteva dintre „ciudăţeniile” care am constatat că se manifestă în piaţa serviciilor de formare profesională în domeniul managementului de proiect sunt:
- diferenţe semnificative de programă;
- diferenţe de durată;
- diferenţe majore de preţ (inclusiv preţuri derizorii, care nu se pot justifica din perspectiva costurilor unui instructor calificat);
- diferenţe majore de experienţă în rândul instructorilor (de la persoane cu pregătire exclusiv teoretică şi care „vorbesc din cărţi” până la persoane cu mulţi ani de experienţă practică);
- firme care dau diplome fără ca măcar să fie necesar să te prezinţi la curs;
- beneficiari de servicii de formare care colecţionează diplome şi care, în ciuda unui portofoliu impresionant de astfel de diplome, au o performanţă profesională lamentabilă.
Cauze
Consider că există trei cauze principale ale acestei situaţii.
1. Reglementare deficitară – întregul proces de atestare şi apoi de urmărire a modului în care formatorii acreditaţi derulează programele de formare este deficitar. În etapa de certificare, accentul este pus excesiv pe aspecte de ordin administrativ şi de logistică, neexistând, însă, niciun fel de mijloc de control asupra calităţii procesului de furnizare a serviciilor de formare. Există mai multe cauze ale acestei situaţii, una dintre ele fiind aceea că nu există o procedură clară de evaluare a performanţei programelor de formare după acreditarea lor iniţială, iar o alta ţinând de lipsa personalului calificat din partea CNFPA, personal cu suficientă experienţă şi competenţe în domeniul ocupaţional respectiv, care să poată exercita în mod eficient această funcţie de control.
2. Motivaţie falsă a beneficiarilor de formare profesională – în multe situaţii, motivaţia celor care apelează la servicii de formare profesională este una falsă, ei nefiind realmente interesaţi de acumularea unor cunoştinţe, ci de accesul la un certificat profesional care să le aducă, lor sau angajatorilor lor, anumite avantaje. Am întâlnit această situaţie în cazul cursurilor de management de proiect şi al celor de specializare în domeniul accesării de fonduri europene. Aceste profesii sunt extrem de la modă şi căutate în acest moment şi, din acest motiv, cererea pentru programele de formare a explodat în ultimii doi ani, iar împreună cu ea şi numărul de furnizori care şi-au acreditat programe de formare pentru aceste ocupaţii. Problema nu este cererea, ci motivaţia care stă în spatele acestei cereri. Mulţi dintre cei care urmează astfel de programe de formare nu o fac pentru că sesizează o nevoie pentru acumularea unor cunoştinţe care să îi ajute să îşi desfăşoare activitatea, ci datorită dorinţei de acumulare a unor diferenţiatori care să poată fi folosiţi faţă de competiţie. Faptul că Statul este în continuare cel mai mare investitor şi generator de proiecte, iar aceste proiecte (cu sau fără finanţare europeană) se adjudecă în urma unor proceduri de licitaţie publică în cadrul cărora implicarea furnizorilor potenţiali în pregătirea documentaţiilor de atribuire nu mai este de mult nici o noutate şi nici un secret, a dus la o competiţie a furnizorilor în vederea găsirii unor diferenţiatori care să îi ajute să limiteze accesul competitorilor la anumite proiecte. Astfel de diferenţiatori constau, de exemplu, în calificările şi certificările profesionale ale experţilor implicaţi în proiecte. Aceste motivaţii au creat, de altfel, situaţii absurde, cum ar fi regăsirea în cadrul caietelor de sarcini a unor cerinţe privind certificarea personalului în direcţii care nu au nicio relevanţă în contextul procedurii de atribuire respective sau includerea unui set de cerinţe care, prin alăturarea lor extrem de specifică, creionează un profil de expert imposibil de găsit în afara persoanei pentru care a fost gândit. Găsim, astfel, cerinţe cum ar fi: „Cunoaştere aprofundată a arhitecturilor şi tehnologiilor IT dovedită prin minim 25 certificări obţinute de la producătorii internaţionali de software” sau „Managerul de proiect trebuie să deţină 2 certificări profesionale în domeniul managementului de proiect”, în care nu contează relevanţa certificării persoanei (dacă cele 25 de certificări se referă la alte tehnologii decât cele utilizate în proiect?), evaluarea realizându-se „per kilogram de certificări”. Ceea ce este important însă este restricţionarea accesului la procedura de atribuire a altor competitori.
Chiar dacă pentru firmele care asigură programe de formare această competiţie pentru diplome şi certificări deschide noi oportunităţi de creştere a vânzărilor, abordarea este una păguboasă, deoarece duce în derizoriu întregul proces de formare şi, mai ales, relevanţa deţinerii unei certificări profesionale. Am întâlnit personal situaţii în care firme de formare fac oferte „speciale”, în care nici măcar nu trebuie să te prezinţi la curs pentru a obţine preţioasa diplomă recunoscută de Ministerele Muncii şi Educaţiei. În condiţiile în care procesul de certificare îmi este familiar, participând personal la multe sesiuni de examinare în cadrul comisiilor de evaluare, nu pot înţelege cum astfel de situaţii pot apărea fără complicitatea reprezentanţilor autorităţilor Statului, care participă în comisiile de evaluare şi care semnează procesele verbale aferente acestui proces.
3. Lipsa de maturitate în procesul de selecţie a furnizorului de formare – lipsa unor repere calitative obiective, care să permită potenţialului beneficiar de programe de formare alegerea unui serviciu de calitate, din multitudinea de cursuri de pe piaţă. Astfel de criterii calitative ar trebui să ţină cont de renumele furnizorului de formare şi, mai ales, de experienţa şi prestigiul lectorului care susţine sesiunea de instruire, mai ales în domenii în care experienţa personală este determinantă. În lipsa lor, însă, unicul criteriu evaluat de către cei care vânează diplome (dar chiar şi de către mulţi dintre cei realmente interesaţi, din păcate) este cel financiar – în aceste condiţii preţul devine unicul diferenţiator între diferitele programe de formare disponibile în piaţă şi astfel asistăm la adevărate „oferte şoc” de genul: „participi la Cursuri Acreditate CNFPA Manager Proiect la Doar 550 Lei!!!” şi îţi „dezvolţi abilităţile de a elabora, planifica şi implementa proiecte de succes, conform ocupaţiei de Manager Proiect (cod COR 241919)”. În acest context, nu ar trebui să ne mire performanţa proiectelor pe care le vedem derulându-se în jurul nostru, dacă ele sunt coordonate de către absolvenţi ai unor astfel de cursuri. Personal, am considerat întotdeauna că cel mai păgubos criteriu de selecţie al unor servicii de consultanţă este cel exclusiv financiar, iar serviciile de instruire nu ar trebui să facă excepţie.
Ce se poate face?
Analiza cauzelor acestei stări de fapt ne poate ajuta să identificăm mijloacele de atenuare a acestor probleme. Astfel:
1. O primă măsură trebuie să constea în eficientizarea cadrului instituţional şi procedural al procesului de acreditare a programelor de formare. Acest întreg proces ar trebui regândit în scopul asigurării unui grad de profesionalism cât mai ridicat, atât al furnizorului de formare, cât şi al programului de formare. Calitatea unui curs este în mod determinant dată, pe lângă conţinutul acestuia, de experienţa lectorului şi de calitatea interacţiunii cu acesta. Aşa cum calitatea unui film nu este dată numai de către scenariu, ci şi de către distribuţie, în aceeaşi măsură şi un curs care a fost validat administrativ numai din perspectiva conţinutului conform unui standard ocupaţional nu va avea aceeaşi valoare pentru participanţi, indiferent de lectorul care va susţine cursul, de experienţa şi de calificările acestuia. Este o diferenţă fundamentală între un curs susţinut de un lector care citeşte efectiv slide-urile care defilează impersonal pe ecran şi un curs interactiv, în care lectorul reuşeşte să transpună elementele de teorie în situaţii reale, pe baza experienţei proprii şi a exemplelor relevante.
Parerea ta conteaza: 
Asemanator
- Nu exista articole asemanatoare.
Alte articole scrise de Catalin Hristea
Managementul proiectelor finanţate din fonduri europene. Servicii sub marca PMSolutions- Care este responsabilitatea unui furnizor după finalizarea implementării?
- Sistemele informatice şi procesele de afaceri. Adaptarea aplicaţiilor informatice la procesele de lucru sau schimbarea modului de lucru?
- Absorbţia fondurilor europene faţă īn faţă cu legislaţia achiziţiilor publice. Oare cine va cāştiga?
