Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Criogenia, în sprijinul unei noi ere a energiei

31 Mai 2013



Fizica şi ingineria temperaturilor scăzute au fost considerate mulţi ani un subiect “exotic”, situat mult prea departe de realitatea cotidiană. Puţinele aplicaţii practice existente în viaţa oamenilor au fost izolate şi au avut o acţiune limitată. Cu toate acestea, impactul criogeniei – fizica şi ingineria temperaturilor scăzute (prin temperaturi scăzute înţelegându-se mai puţin de 100 K) – a fost considerat ca fiind unul imens, având aplicabilitate în diferite medii. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Rm. Vâlcea se află în avangarda implementării şi dezvoltării tehnologice a energiilor regenerabile și a deschis, prin crearea unui laborator de temperaturi scăzute pentru aplicaţii energetice ale fluidelor criogenice, posibilități noi de cercetare și inovare în domeniul energetic.



Filozofia din umbra cercetărilor în domeniul fizicii şi ingineriei temperaturilor scăzute se bazează pe principiul că multe proprietăţi ale materialelor (comune sau special produse) se schimba semnificativ atunci când sunt supuse acestei game de temperaturi, iar această diferenţă poate fi utilizată în anumite aplicaţii, de la stocarea hidrogenului lichid ca purtător universal de energie a viitorului, până la transportul şi stocarea celuilalt purtător de energie şi anume curentul electric. Trebuie observat că dezvoltarea rapidă a criogeniei ca subiect de cercetare a generat noi tipuri de aplicaţii, necunoscându-se încă numărul posibilelor domenii de utilizare.

Cadru potrivit pentru dezvoltarea de noi tehnologii pentru transportul şi stocarea energiei

Conceptul pe care încercăm să-l punem în valoare prin implementarea proiectului CRYO-HY: Dezvoltarea infrastructurii CD a ICSI prin crearea unui laborator de temperaturi scăzute pentru aplicaţii energetice ale fluidelor criogenice este faptul că noua eră a energiei are nevoie de aportul diferitelor domenii tehnologice, criogenia nefiind nici pe departe ultimul dintre ele. Am pornit de la presupunerea că atât emisiile poluante globale, cât şi cele locale creează o cerere foarte mare pentru strategii energetice sustenabile. S-a sugerat că hidrogenul, ca purtător de energie, este un element important pe termen mediu şi lung. Drumul către o viaţă în care hidrogenul are o importanţă extremă nu este cunoscut încă. Există nenumărate bariere de ordin tehnologic, financiar şi politic care trebuie îndepărtate, însă se pare că s-a ajuns la un acord în acest sens. Luând în considerare această ipoteză de bază, trebuie menţionat faptul că două din principalele provocări de ordin tehnologic în crearea unei infrastructuri pentru acest purtător sunt transportul şi stocarea energiei. La acest capitol sprijinul criogeniei este mai mult decât binevenit, iar prin acest proiect se încearcă elaborarea cadrului instrumental pentru dezvoltarea unor noi tehnologii pentru acest tip de aplicaţii.



Sprijin pentru detritierea apei

Noua eră energetică mai este “susţinută” cu ajutorul tehnologiilor de temperaturi scăzute şi în domeniul unei alte abordări energetice - tehnologia de fuziune. Un aspect major pentru tehnologia de fuziune este tehnologia de detritiere a apei, pentru care institutul aplicant este recunoscut ca un puternic partener de cercetare în cadrul proiectului primului reactor de fuziune – ITER (International Thermonuclear Experimental Reactor).

Bază experimentală pentru tehnologia de detritiere a apei este distilarea criogenică. Prin urmare, activitatea criogeniei devine un sprijin puternic pentru aceasta aplicaţie în tehnologia de fuziune. Desigur, aceasta nu este singură activitate a fizicii şi ingineriei de temperaturi scăzute care se intersectează cu domeniul fuziunii. Supraconductivitatea are un impact major asupra întregului proces de fuziune, iar acest fenomen este văzut ca un al doilea pas în activitatea de cercetare ce poate fi dezvoltat în cadrul noului centru.

Premise pentru creșterea performanțelor supraconductorilor



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
unu
Asta e vrajeala. Instalatia aia de detritiere trebuia sa fie functionala de prin 2000 si nu stiu daca e gata. Nu am citit articolul dar e clar ca e multa macaneala. In afara de vreo 5 caini maidanezi prin biroul directorului alta realizare importanta nu o sa vedeti iesind de acolo.
04 Iunie 2013, 11:36:06