Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Pe când un CIO Office Guvernamental?

30 Iulie 2013



Lipsa de coerenţă în proiectele guvernamentale IT&C de-a lungul anilor şi reluarea a numeroase iniţiative legislative şi proiecte sub diverse titulaturi şi cu modificări mai mici sau mai mari i-au determinat pe specialiştii IT din România să înceapă un adevărat lobby la nivel guvernamental pentru introducerea funcţiei de CIO Office Guvernamental. Deşi există deschidere la nivelul primului ministru, la consilierul acestuia pe probleme de IT, nu s-a înregistrat deocamdată niciun progres.

Importanţa şi necesitatea unei astfel de funcţii au fost subliniate de nenumărate ori de majoritatea specialiştilor care lucrează atât în industria IT, cât şi în administraţia publică.
CIO Office guvernamental se bazează pe crearea unei reţele de CIO locali, la nivel de ministere, agenţii etc. şi trebuie să fie în directă subordonare a primului ministru, care, de altfel, trebuie să fie principalul sponsor şi iniţiator al restructurării şi standardizării la nivel naţional.

„Important este ca în fiecare minister să fie un CIO, care să fie recunoscut şi să aibă un aport inovativ puternic. În România, ANAF-ul este un exemplu fericit, Ministerul Finanțelor este altul. În Marea Britanie, fiecare CIO din fiecare minister are o responsabilitate pentru tot guvernul, peste toate ministerele. De exemplu, CIO de la Justiție poate coordona un proiect național care nu are legătură cu justiția, dar coordonează un proiect aferent serviciilor către cetățeni, CIO de la Finanțe, coordonează un proiect nelegat de activitatea ministerului. Se creează astfel o reţea de CIO care, de fapt, coordonează niște proiecte cu anvergură națională, știind despre ce vorbesc”, a precizat Călin Rangu, vicepreședinte Asociaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Informaţionale (ADSI) și director executiv CIO Council, în cadrul unei dezbateri publice organizate de ADSI pe tema necesităţii înfiinţării unui CIO în administraţia publică.



„Avem nevoie de societatea civilă pentru a promova ideea CIO-ului, pentru că instituțiile oficiale sunt destul de reticente. Am încercat să promovăm această idee, înscrisă în obiectivele Asociației pentru Dezvoltarea Societății Informaționale și ne-am gândit că acum este momentul optim pentru a lansa și a promova această idee”, a spus Constantin-Dumitru Surdu, preşedintele ADSI.

Funcţia de CIO nu este definită printr-un standard ocupaţional în România; există doar standardul ocupațional de manager în departamentul informatică.

„Aici vorbim de mai multe niveluri: managerul IT – care administrează câteva servere şi instalează cabluri – , directorul IT – care administrează o infrastructură și mai multe aplicații, dar nu este încă un business enabler – și CIO, care activează mai mult pe partea de business, pierzând elemente de IT. Am demarat alături de ADSI acest proiect din dorința de a crește nivelul de maturitate al societății informaționale ca fiecare să înțeleagă despre ce vorbim. Noi vorbim aici de servicii care trebuie să fie definite şi puse la dispoziția cetățeanului. Câtă vreme eu nu pot să-mi plătesc taxele din Voluntari, dar cineva din sectorul 4 poate să facă acest lucru online, acesta nu e un serviciu pus la dispoziția cetățenilor, e un pilot să se joace unii puțin de-a plătitul taxelor. Una din ideile noastre a fost introducerea noţiunii de serviciu digital în Constituţie, însă când am prezentat-o ni s-a spus că implică costuri prea mari”, menţionează Călin Rangu, care adaugă că nu este suficientă definirea serviciilor, dacă nu există şi o organizare.

„CIO Office guvernamental vine cu definirea conceptelor și a unei arhitecturi. În CIO Council avem CIO în firme private și putem să exportăm cunoştinţele acumulate înspre exterior. Noi nu vorbim de proiecte, nu ne interesează să facem acum un proiect de 1 milion de euro sau de 5 milioane de euro, ci ne interesează să implementăm niște concepte și să maturizăm piața ca să poată implementa conceptele. Chiar dacă definim serviciile, trebuie definite în acelaşi timp infrastructura conceptuală, arhitectura, procesele”, mai spune Călin Rangu.

La rândul său, Daniel Gruia, Deputy CIO Agenţia Naţională de Administrare Fiscală consideră că CIO este un implementator de servicii care sunt cerute de către business, prima linie a organizației în care lucrează: „Relația organizației cu cetățenii pornește de la această primă linie de business care dă teme CIO-ului”.

Un istoric al introducerii poziţiei de CIO în România



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite