Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Oportunități și temeri īn adoptarea cloud computing de către companiile mici și mijlocii

29 Septembrie 2014



Întreprinderile mici și mijlocii au fost adesea, în trecut, în imposibilitatea de a profita pe deplin de sisteme și soluții IT din cauza costurilor ridicate ale proiectelor de implementare, comparativ cu volumul de afaceri al acestor companii. Aceasta în condițiile în care întreprinderile mici și mijlocii trebuie să facă de asemenea față problemelor în gestionarea lanțurilor de aprovizionare, a lichidităților și altor aspecte financiare. Cloud-ul reduce povara costurilor de utilizare a soluțiilor IT pentru aceste tipuri de companii, mai ales că serviciile cloud oferă acces la un model de tarifare bazat pe procentul de utilizare – SaaS (Software as a Service). Alte beneficii, cum ar fi scalabilitatea, flexibilitatea și disponibilitatea la cerere, fac din cloud o propunere extrem de atractivă pentru acest grup de utilizatori.

Astfel, adoptarea cloud de către IMM-uri ar putea fi mai mare în comparație cu restul comunității de afaceri și ar putea aduce o îmbunătățire majoră a eficienței IMM-urilor. Atât managerii, cât și antreprenorii din România au început să privească diferit tehnologiile digitale și sistemele integrate de management. Aceștia înțeleg acum, din ce în ce mai mult, că aceste sisteme trebuie incluse în strategiile de creștere a afacerilor, datorită potențialului de a crea avantaje durabile într-o piață foarte competitivă.

Această creștere va fi facilitată și de ritmul crescut de adopție a soluțiilor de business în cloud, ceea ce, de asemenea, permite IMM-urilor accesul la economia digitală globală în creștere.
O recentă statistică europeană arată că piața din România are un necesar și un potențial de creștere important în zona soluțiilor IT de business pentru IMM-uri.

UE vs. România
Cu toate schimbările importante care au loc pe piața autohtonă, există încă un decalaj mare față de media europeană în ceea ce privește utilizarea anumitor categorii de soluții IT. Prezentăm câteva exemple:
• dacă 71% dintre companiile din EU27 au un site de prezentare, în România numai 36% dintre companii au realizat un astfel de site Web;
• utilizarea de soluții SCM (Supply Chain Management): 23% dintre companiile din EU27 au astfel de soluții, în România numai 14%;
• schimbul electronic de informaţii/schimbul de informaţii electronice între organizații: EU27 - 53% dintre companii au astfel de soluții, în România numai 39%.

Indiferent de mărimea sau domeniul de activitate al companiei, important este de subliniat faptul că opțiunea către soluții IT bazate pe cloud ar trebui să fie în primul rând o decizie de business, determinată de necesitatea de a îmbunătăți un proces sau o latură a afacerii, de a reduce costurile sau de a eficientiza activitatea.

Considerăm că serviciile bazate pe cloud sunt cartea câștigătoare pentru IMM-uri și pentru alte categorii de companii.

Un studiu local
Compania noastră a realizat un studiu, în rândul clienților săi de Microsoft Office 365, și a identificat faptul că aceștia își pot reduce cu aproximativ 80% investițiile inițiale în infrastructura IT&C în cazul utilizării modelului de distribuție în cloud computing, în comparație cu modelul tradițional „on premises”. Studiul a fost realizat în perioada aprilie – iulie 2014, pe baza interviurilor cu factori de decizie (IT Manageri, Directori Generali, Owneri etc.) din 20 de companii (încadrate în zona IMM-urilor). Toate companiile intervievate au utilizat, anterior implementării de Office 365, sisteme „on premises” pentru e-mail și colaborare.

În continuare, sunt detaliate câteva dintre concluziile studiului.

Eliminarea investiției în hardware
- Accesarea serviciilor de cloud a eliminat serverele „on premises” din infrastructura companiilor. Economia a depășit valoarea de 100.000 EUR pentru unele dintre companiile analizate în studiu.

Eliminarea investiției în licențele de software – Utilizarea SaaS determină eliminarea investiției în licențele software. Companiile analizate realizau investiții majore în licențele pentru software, în special în cele pentru servere. În cazul Office 365, pentru furnizarea serviciilor aferente, sunt implicate mai multe servere care vor fi eliminate din infrastructura companiei prin modelul de tip cloud (e.g. Windows Server, Exchange Server, Lync Server etc.). Companiile analizate au obținut economii și prin eliminarea investiției în aplicațiile și serverele accesorii (antivirus și firewall pentru servere, managementul infrastructurii IT etc.). Economiile din licențele software au depășit 25.000 EUR în cazul unor companii analizate în studiu.

Eliminarea costurilor accesorii legate de infrastructura IT
– Fie că discutăm de colocarea într-un data center, fie că discutăm de gestionarea serverelor „in house” – în ambele cazuri sunt prezente o serie de cheltuieli lunare care pot afecta substanțial bugetul companiei: costurile de colocare în data center; costurile salariale cu administratorul IT sau costurile lunare de externalizare a infrastructurii IT; costurile cu energia dedicată serverelor și soluțiilor de răcire a spațiului dedicat acestora – sunt numai câteva exemple de costuri care sunt eliminate de modelul cloud. Economiile în cazul unor companii analizate în studiu au depășit 10.000 EUR lunar, prin trecerea la Office 365.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite