Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Calitatea în construcții în România, între teorie și practică

21 Iunie 2016



Calitatea construcțiilor în România, conformitatea şi respectiv performanța construcțiilor în general sunt concepte ce pot fi traduse preponderent prin verificarea calităţii materialelor de construcţii, a procedeelor şi tehnologiilor aplicate.


Dr. Ing. Henriette Szilagyi, Director INCD URBAN-INCERC Sucursala Cluj-Napoca

În practica construcțiilor este întâlnită o paletă extrem de largă de producători, distribuitori și/sau utilizatori, interval delimitat de cele două extreme, identificate după cum urmează: cei care, deşi deţinători ai unor certificări valabile la nivel european (Agrement tehnic european, Marcaj CE care validează performanţa produsului/procedeului în cauză), militează pentru o certificare suplimentară, la nivel naţional, ce asigură un control complementar sau eventual satisface cerinţe normative doar la nivel de ţară (performanţa la sarcina seismică, spre exemplu) şi cei care, doar pe baza argumentului că produsele provin din state membre UE, sunt ferm convinşi că introducerea lor pe piaţa românească (importarea, comercializarea, punerea în operă şi utilizarea) sunt posibile fără nici un fel de verificare (de cele mai multe ori însă situându-se în afara legislaţiei, atât europene cât şi naţionale.

În cele ce urmează se prezintă un rezumat legislativ ce se dorește a fi util în clarificarea aspectelor privind stabilirea condiţiilor pentru comercializarea și punerea în operă a produselor pentru construcţii. Aceasta ar fi teoria.

Cazul ideal, de îmbinare a teoriei cu practica este o acțiune care este influențată de către fiecare jucător de pe piață, fie că acesta este producător, utilizator, organ de certificare sau de inspecție…

Pe piața construcțiilor există atât producători informați, dar și specialiști mai puțin cunoscători… iar necunoașterea și nerespectarea legislației conduce în primul rând la scăderea calității construcțiilor, care automat afectează calitatea vieții.



Rezumat legislativ

În prezent sistemul calităţii în construcţii pe plan național, care conduce la realizarea şi exploatarea unor construcţii de calitate corespunzătoare este instituit de către prevederile legii nr. 10 din 18 ianuarie 1995, republicată și actualizată.
În același timp, prevederile hotărârii nr. 622 din 21 aprilie 2004, republicată și actualizată, stabilesc condiţiile de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii, în măsura în care cerinţele esenţiale ale construcţiei se referă la acestea.

Conform aceleiași legislații, sistemul calităţii în construcţii se compune din:
• activitatea de reglementare în construcţii;
• certificarea performanţei şi a conformităţii produselor pentru construcţii;
• agrementul tehnic în construcţii;
• verificarea şi expertizarea tehnică a proiectelor;
• verificarea calităţii lucrărilor executate, expertizarea tehnică a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, precum şi auditul energetic al clădirilor;
• managementul calităţii în construcţii;
• acreditarea şi/sau autorizarea laboratoarelor de analize şi încercări în construcţii;
• activitatea metrologică în construcţii;
• recepţia construcţiilor;
• urmărirea comportării în exploatare şi intervenţii la construcţiile existente, precum şi postutilizarea construcţiilor;
• exercitarea controlului de stat al calităţii în construcţii;
• atestarea tehnico-profesională şi autorizarea specialiştilor care desfăşoară activitate în construcţii.

Componente majore ale sistemului calității: certificarea performanţei şi a conformităţii produselor pentru construcţii respectiv agrementul tehnic în construcţii, fac parte din sistemul procedural prin care este evaluată şi stabilită conformitatea produselor pentru construcţii cu specificaţiile tehnice aplicabile.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite