Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

In memoriam Gheorghe Oaie

22 Septembrie 2016




În luna iulie ne-am despărţit de un prieten, de un coleg drag şi, pentru mine, un elev şi continuator, Gheorghe Oaie, care a demonstrat cã era dãruit total institutului şi profesiei pe care a slujit-o fãrã rezerve. Toatã energia şi priceperea a folosit-o pentru a rezolva problemele deosebit de dificile de conducere ale unui institut de cercetare care are un specific atât de deosebit şi complex, dar şi posibilităţi de dezvoltare şi de asigurare a progresului în domeniului ştiinţific reprezentat, toate acestea fâcându-l deosebit de greu de menţinut în echilibru. Şi Gigi Oaie a fãcut-o, cu preţul unor eforturi deosebite şi, după cum s-a vãzut pânã la sfârşit, cu preţul sănătăţii proprii.

O viaţă sub semnul dăruirii totale
Gigi Oaie a fost în primul rând geolog, a studiat constituţia şi evoluţia Dobrogei, iar apoi s-a dedicat cunoaşterii sistemului Dunãre – Delta Dunãrii – Marea Neagrã. Am lucrat împreunã peste 30 de ani şi am putut sã urmãresc cum a crescut profesional, cum a devenit un specialist de primã mãrime, cum a urcat scara funcţiilor ştiinţifice şi administrative.
Inginer geolog între 1983 şi 1985 la Prospecţiuni SA, unde a participat la lucrãrile de prospecţiune pentru subsanţe minerale utile şi de cartare geologicã. A fost apoi cercetător ştiinţific la Institutul Geologic al României în perioada 1985-1993. Aici a continuat sã lucreze la elaborarea de hărţi geologice, a elaborat documentaţii geologice, atlase şi ghiduri de specialitate. În 1993 a avut încredere într-un nou început şi a venit la INCD GeoEcoMar, unde pânã în anul 2000 a lucrat ca cercetător ştiinţific II şi Şef al Laboratorului de Geologie Marina şi Sedimentologie. Acum s-a consacrat definitiv studiilor de sedimentologie în sisteme fluviale şi marine, monitoring geoecologic, elaborare de studii de impact şi bilanţuri de mediu.
Apoi, din anul 2000 şi pânã în 2008 inclusiv, a fost Director ştiinţific, Preşedinte al Consiliului Ştiinţific la INCD GeoEcoMar. În aceastã perioadã a fost coordonator şi director de proiecte şi programe naţionale şi internaţionale de cercetare. A contribuit esenţial la elaborarea strategiei de dezvoltare a institutului GeoEcoMar.



Şi, în sfârşit, din 2009 şi pânã în iulie 2016, a preluat funcţia şi obligaţiile poziţiei de director general al institutului GeoEcoMar şi de Preşedinte al Consiliului de Administraţie.
În calitate de cercetător ştiinţific a continuat sã lucreze pe Dunãre, în deltã şi pe mare, iar ca director general a reuşit sã pãstreze echilibrul şi spiritul de echipã atât de necesare pentru supravieţuirea şi progresul unui institut.
Gigi Oaie a fost membru al Colegiului Consultativ al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice – din 2014, membru al Consiliului Ştiinţific al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării – din 2009, manager al proiectului de realizare a Centrului Naţional pentru Monitorizare – Alarmare la Hazarde Naturale Marine Euxinus (Black Sea Security System) – 2010 – 2013, Profesor asociat la Universitatea Bucureşti – din 2006.
Opera ştiinţifică a lui Gheorghe Oaie este reprezentată prin peste 160 de lucrări şi abstracte şi, ca o recunoaştere a realizãrilor sale ştiinţifice, în 2013 i s-a acordat Premiul Gheorghe Munteanu-Murgoci al Academiei Române.
Nu voi mai insista asupra meritelor ştiinţifice, aş vrea doar sã mai spun cã alãturi de întreaga familie Oaie am pierdut un mare prieten, iar comunitatea ştiinţifică româneascã şi mai ales institutul GeoEcoMar nu mai au un reprezentant de anvergurã deosebitã şi o figură luminoasã prin dedicaţia cu care s-a dedicat profesiei şi institutului.
Gigi Oaie nu poate fi uitat, va fi întotdeauna cu noi, va fi un exemplu pe care vom încerca sã-l pãstrãm în inimã!
Academician Nicolae Panin

Un model de prieten, coleg şi conducător
Ce poţi spune în câteva rânduri despre o persoană pe care o cunoşti de peste două decenii şi cu care ai lucrat şi ai colaborat foarte strâns amar de vreme? Iar colaborarea mea cu dr. Gheorghe Oaie – Gigi pentru prieteni – a fost mereu foarte strânsă, fie că vorbim despre anii 1990, când mai mergeam împreună pe teren şi împărţeam acelaşi birou, fie că vorbim despre perioada în care Gigi a fost director ştiinţific al institutului, fie despre ultimii 8 ani, când a devenit director general, iar eu i-am preluat fosta lui funcţie.
Soarta a făcut ca începuturile colaborării noastre să fie şi începuturile GeoEcoMar, pe atunci Centrul Român pentru Geologie şi Geoecologie Marină, în 1994, abia din 1996 transformat în Institut Naţional cu numele actual. A fost o perioadă complicată - chiar dacă şi frumoasă, marcată de lipsuri, dar şi de mult entuziasm. Iar Gigi a fost, la fel ca întotdeauna, una dintre persoanele care au crezut în viitorul institutului şi în viitorul nostru alături de institut. Mereu prezent alături de noi, cei mai tineri (există încă titulatura de stagiar), Gigi ne-a sprijinit să învăţăm nu doar aspectele teoretice ale sedimentologiei actuale, dar şi partea practică. Ieşirile pe teren, mai ales pe Dunăre, au fost pentru noi, fie proaspăt absolvenţi, fie studenţi, lecţii excelente pe care Gigi ni le-a ţinut ca să începem să simţim povestea aluviunilor, în lungul lor drum de la Dunăre, prin deltă, spre Marea Neagră.



Anii 1990, mai ales în ultima perioadă, ca şi începutul anilor 2000, au fost şi anii în care Gigi călătorea aproape permanent la Constanţa, pentru a supraveghea lucrările de transformare ale fostului pescador Someş în ceea ce a devenit apoi cea mai mare navă de cercetare, Mare Nigrum. În discuţiile noastre de acum ceva ani, Gigi recunoştea că ajunsese să înveţe pe de rost toate elementele care au ajuns să intre în componenţa navei. Iar această meticulozitate şi atenţie la cele mai mici detalii au fost de asemenea printre numeroasele sale calităţi, de care a beneficiat întregul institut. Faptul că cele două nave din flota GeoEcoMar – Mare Nigrum, dar şi Istros - sunt funcţionale şi au ajuns să participe la mari proiecte europene şi internaţionale, se datorează în mare măsură acelor ani de început, în care Gigi a avut un rol vital.
Anul 2000 nu a fost doar o schimbare de prefix sau de secol, ci şi anul în care Gigi a preluat poziţia de director ştiinţific, iar în următorii 8 ani, cât a deţinut această funcţie, a fost, ca de obicei, extrem de activ în a promova GeoEcoMar şi în a-i întări poziţia ştiinţifică. Începuturile acelor ani corespund şi cu primele competiţii de proiecte de cercetare din noua conjunctură politică de după 1990. Iar Gigi a fost unul dintre cei care a promovat şi susţinut toţi cercetătorii din institut să înveţe să scrie şi să deruleze proiecte. Evident, a participat intens atât la scrierea unor propuneri, cât şi la punerea lor în practică. De numele său se leagă, printre altele, şi primul mare proiect care a analizat ocurenţa valurilor tsunami în bazinul Mării Negre, dar şi probleme speciale de sedimentologie, care vizau înţelegerea diferenţelor foarte subtile dintre depozitele sedimentare acumulate în urma furtunilor extreme, de cele datorate valurilor tsunami. Aceste rezultate, alături de altele, evident, au ajuns să fie cunoscute şi apreciate la numeroase congrese din întreaga lume.
Ca director ştiinţific a început politica de schimbare de generaţii din institut, continuată şi după momentul în care a preluat funcţia de director general, poziţie pe care a deţinut-o până la prea timpuriul său sfârşit.
M-a acceptat, odată cu preluarea funcţiei de director general, să facem echipă, eu fiind în poziţia de director ştiinţific. În ultimii 8 ani am reuşit să ne rodăm şi să devenim o adevărată echipă. Sub coordonarea sa, GeoEcoMar a trecut cu succes prin furtuna crizei financiare, prin strâmtorile ridicate de lipsa aproape completă a competiţiilor naţionale (din 2008 până în prezent), prin toate pericolele care ar fi putut să facă institutul să eşueze în drumul său spre înainte. Cu energie, pasiune şi dedicare, Gigi a ştiut să fie un conducător echilibrat, care a putut şi să îşi asculte colegii, şi să ia decizii rapide şi corecte – de multe ori în situaţii de criză, care cereau hotărâri ferme în timp foarte scurt.
Iar sub coordonarea sa, în toţi aceşti ani, GeoEcoMar nu doar s-a menţinut, ci chiar a crescut. Sistemul de alertare în timp real contra hazardelor naturale în partea de vest a Mării Negre, Euxinus, s-a născut sub coordonarea sa. La fel, a condus numeroase alte proiecte care urmăreau să înţeleagă evoluţia recentă a Mării Negre. Şi a continuat să dea încredere celor tineri, pe care i-a suţinut mereu.
Din punctul meu de vedere mi-a fost mereu mai mult decât un şef, ci un coleg şi prieten, care m-a susţinut permanent în acţiunile mele. Pe lângă munca mea de director ştiinţific, unde m-a sfătuit permanent cum să merg înainte, îi mulţumesc pentru susţinerea activităţilor mele pentru dezvoltarea proiectului Centrului Internaţional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluviu – Mare – DANUBIUS-RI. Mereu a fost discret, dar eficient, mereu am ştiut că am un sprijin permanent.
Drumul mai departe? Cei care îi supravieţuim trebuie să nu îi uităm visele şi speranţele. Alături de acţiunile sale, au fost şi vor rămâne un model pentru toţi cei care sunt sau vor veni în institut.
Dr. Adrian Stănică



O contribuţie ştiinţifică unică
În 1985, după încheierea stagiului de doi ani „în producţie” la Întreprinderea de Prospecţiuni, Gigi Oaie şi-a luat în primire postul de cercetător în cadrul Laboratorului de Geologie marină şi sedimentologie al IGR. Încă de la începutul activităţii sale în IGR a fost implicat şi în activitatea de cartare geologică pentru harta geologică a României sc. 1:50.000, abordând pentru prima oară sedimentologia depozitelor vechi în Dobrogea de Nord şi în Carpaţii Meridionali Centrali.
În succesiunile grezoase roşii ale formaţiunii de Carapelit din unitatea de Macin, puternic deformate în orogeneza hercinică, Gigi a identificat primele structuri sedimentare pe faţă de strat. Acestea sunt crăpături de uscare şi urme de picături de ploaie, care demonstrează că formaţiunea s-a depus în mediu continental. Studiul de detaliu al faciesurilor şi asociaţiilor de faciesuri din Formaţiunea de Carapelit i-a permis elaborarea primului model sedimentologic: o formaţiune continentală, care reflectă evoluţia de la un mediu de con aluvial şi câmpie aluvială, la un mediu fluviatil de râu despletit. Prima sa lucrare ştiinţifică, publicată în colaborare în 1986, este „Formaţiunea de Carapelit: faciesuri şi structuri sedimentare”. A urmat, în acelaşi an, publicarea lucrării dedicate sedimentologiei gresiei roşii din Formaţiunea de Carapelit. Gresia roşie reprezintă depozite de râu despletit, dominat în partea inferioară de gresii cu stratificaţie paralelă şi oblică (reprezentând bare transversale distale formate în canale), care trec spre partea superioară la conglomerate (reprezentând bare longitudinale de pietrişuri depuse în centrul canalelor).
Gigi a găsit, de asemenea, şi primele urme de activitate biogenă (ihnofosile) în Formaţiunea de Carapelit, care indică o adâncime mică a bazinului de sedimentare. Acestea sunt de tipul Planolites, canale cilindrice, drepte sau uşor curbate, umplute cu nisip, formate de organisme care se hrănesc cu materia organică din sediment. A urmat studiul ihnofosilelor din formaţiunile devoniene ale zonei Tulcea, unde a descris o bogată asociaţie ale ichnofaciesului cu Nereites, care indică formarea într-un bazin marin adânc, concluzie în acord cu datele sedimentologice.




Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite