Revista >> Septembrie 2016 [Nr. 187] >> Cercetare & Invatamant superior

Urbanismul și Amenajarea Teritoriului - copilul nedorit al cercetării din România

Sociolog Raluca Petre

22 Septembrie 2016

Stimate cititorule, pentru a înțelege mai bine ce vreau să spun, te rog să faci următorul exercițiu. De câte ori treci printr-o localitate din România în drumurile tale, apleacă-ți te rog privirea asupra construcțiilor noi, realizate singular sau pe suprafețe mai extinse de către diverși dezvoltatori imobiliari. În 9 din 10 cazuri o să te șocheze o arhitectură care nu se potrivește cu restul peisajului, poate lipsa drumurilor de acces și a utilităților sau pur și simplu o să ai senzația că ceva nu se potrivește. Fără îndoială o să te întrebi ce s-a întâmplat cu toți specialiștii care se ocupau de dezvoltarea armonioasă a teritoriului acestei țări? Nu se mai ocupă nimeni de asta?

Sociolog Raluca Petre,Directorul Sucursalei URBANPROIECT din cadrul URBAN-INCERC

Reprezentarea omului de rând asupra a ceea ce reprezintă și face un cercetător este de obicei a unei persoane foarte „citită” într-un anumit domeniu și care lucrează într-un laborator, utilizând aparatură sofisticată și descoperind „lucruri” noi, necunoscute omenirii până la acel moment. Trebuie însă conștientizat faptul că nu toate cercetările se pot desfășura într-un laborator. Există anumite domenii de cercetare, în special cele care încearcă să rezolve și să răspundă provocărilor societale, pentru care laboratorul este neîncăpător și unde relațiile matematice, reacțiile chimice și legile fizicii sunt neputincioase. Este vorba despre acele domenii în care rezultatele cercetării depind de factori decisivi și greu controlabili: natura și comportamentul uman. Un astfel de domeniu este urbanismul și amenajarea teritoriului sau, în termeni actuali, dezvoltarea teritorială.

Acest domeniu a fost coordonat de la apariția sa și pană în 2013 de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice sub diversele sale denumiri. Rolul cercetării în acest domeniu a fost și este fundamentarea legislației și reglementărilor în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și politicilor locuirii. Dar indiferent de scopul pentru care ele au fost înființate, în 2013 toate institutele naționale de cercetare – dezvoltare au trecut în coordonarea Ministerului Cercetării și Educației. În 2016, după 3 ani de când acest domeniu este guvernat de Ministerul Cercetării, se pune încă întrebarea dacă planurile urbanistice și cele de amenajare a teritoriului reprezintă activitate de cercetare sau nu. Răspunsul la această întrebare este indubitabil pozitiv.

Trebuie foarte bine înțeles faptul că cercetarea științifică nu se rezumă numai la noi produse și tehnologii ce pot fi implementate în industrie și pot aduce cu sine creștere economică. Conform Ordonanței nr. 57/ 2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică cercetarea fundamentală este activitatea desfășurată, în principal, pentru a dobândi cunoștințe noi cu privire la fenomene și procese, precum și în vederea formulării și verificării de ipoteze, modele conceptuale și teorii iar rezultatele activităților de cercetare – dezvoltare pot consta și în documentații, studii, lucrări, planuri, scheme și altele asemenea. Totodată, conform Legii nr. 350/ 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism au ca obiect inclusiv cercetarea în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului și elaborarea studiilor de fundamentare a strategiilor, politicilor și documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism. Mai mult decât atât, legea prevede ca finanțarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism cu caracter deosebit, pentru zone și localități care necesită cercetări și studii complexe, să se facă și din fonduri destinate cercetării, dezvoltării regionale și altele, în condițiile stabilite de ministere și de alți factori implicați.

Odată cu schimbarea din 2013 toate institutele de cercetare au trebuit să răspundă cerințelor Strategiei Naționale de Cercetare Științifică și Inovare, axată în mare măsură pe transferul de cunoaștere către agenții economici și creșterea competitivității economice. Este adevărat că strategia vizează și concentrarea activităților de CDI în domenii cu relevanță publică, însă în ciuda faptului că dezvoltarea teritorială este un concept des întâlnit la nivelul politicilor publice, aceasta nu a fost văzută ca o prioritate și cu greu își găsește locul, de multe ori tangențial, în domeniile vizate de strategie. Mai mult, în ciuda tuturor sesizărilor trimise către autoritățile competente, instituțiile administrației locale și centrale nu au fost considerate eligibile pentru a putea participa alături de instituții de cercetare în proiecte finanțate prin Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare.

Și atunci, întrebarea care decurge în mod natural este: „Cum este finanțată cercetarea în domeniile cu relevanță publică așa cum este urbanismul și amenajarea teritoriului?” Răspunsul firesc ar fi: prin planurile sectoriale de cercetare ale ministerelor de resort. Realitatea ne demonstrează că de fapt acest domeniu nu a fost finanțat de o perioadă bună de timp, în ultimii 5 ani numai trei ministere lansând Planuri Sectoriale de Cercetare (MAI, MADR, MMFPSPV).

Cercetarea în domeniu, afectată grav de lipsa finanţării
Și iată cum ușor-ușor găsim explicația la situația pe care am descris-o la început: o dezvoltare teritorială și urbană realizată „la voia întâmplării”. Motivele sunt multiple, dar principala cauză o constituie lipsa finanțării acestui domeniu de cercetare. Trebuie conștientizat faptul că nu putem optimiza efectele decât dacă intervenim asupra cauzelor care le produc. Nu putem realiza un plan de dezvoltare urbană sau teritorială dacă nu există o metodologie de lucru adecvată și asumată la nivel ministerial sau dacă această metodologie este complet depășită, fiind realizată în anii 1999 - 2000. Totodată, aceste metodologii trebuie realizate printr-o colaborare între cercetătorii din domeniu și forurile decizionale, pentru a putea căpăta caracter de lege și a produce o dezvoltare armonioasă.

Pentru a avea cercetători/specialiști capabili să realizeze astfel de metodologii de lucru, ei trebuie să aibă o vastă experiență în elaborarea unor astfel de planuri, deoarece numai așa pot conștientiza care sunt lacunele metodologiilor existente și să elaboreze altele oportune și adecvate realităților actuale. Și cum să formezi astfel de specialiști dacă în ultimii 4 ani nu a fost actualizat niciun plan de amenajare a teritoriului celor 42 de județe, iar localitățile care au un plan urbanistic general aflat în perioada de valabilitate de 10 ani sunt mai rare ca floarea de colț în munții Carpați.

O altă cauză evidentă constă în emiterea de acte normative contradictorii. Legea 350/2001 amintită anterior a „primit” de curând norme de aplicare. La o primă vedere putem considera că s-a realizat un lucru benefic pentru reglementarea domeniului, dar când îți dai seama că aceste norme intră în contradicție cu multe puncte din ghidul de elaborare al documentațiilor de urbanism (elaborat în 1999, dar aflat încă în vigoare), ca specialist al domeniului ești într-o situație fără ieșire, aflat la mâna și decizia unui funcționar care îți avizează sau îți respinge documentația, fără a avea criterii clare de analiză.