Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Convergenta pe platforma IP, tinta UPC Astral

24 Iunie 2006



UPC-Astral este, in urma achizitiei companiei Astral Telecom de catre UPC Romania, cea mai mare companie de comunicatii prin cablu din Romania. UPC Romania este o filiala a UPC Broadband, divizia europeana de comunicatii prin cablu a grupului american Liberty Global International. In acest moment, UPC-Astral are peste 1.300.000 de clienti. Compania va investi in urmatorii ani in lansarea de servicii triple play (telefonie, Internet, TV) in cele mai importante orase din tara.
Dinu-Malacopol
Pana la momentul preluarii companiei Astral Telecom, UPC investise in Romania aproximativ 100 de milioane de dolari, iar prin preluarea Astral Telecom compania a devenit cel mai mare investitor american in Romania. Suma tranzactiei a fost de 407,1 milioane de dolari. Liberty Global International a investit, astfel, in Romania, peste 500 de milioane USD. Liberty Global International ofera servicii de televiziune prin cablu, televiziune digitala si prin satelit, internet si telefonie pentru 19 milioane de clienti din intreaga lume. Despre planurile de viitor si introducerea de tehnologii noi, a avut amabilitatea sa ne raspunda la intrebari dl. Dinu Malacopol, B2B Director UPC Astral.


UPC Astral este una dintre cele mai mari investitii americane in Romania. Sunteti recunoscut ca lider pe piata de comunicatii din cablu. Aveti un plan de investitii mare. Care vor fi prioritatile Dvs. si unde vor fi concentrate investitiile?


Termenul de operator de cablu este depasit, apartine unei perioade inceputa acum vreo 20 de ani, cand accesul la Internet se facea exclusiv prin dial-up, semnalul TV era prezent numai pe cablu coaxial iar fibra optica era o solutie numai pentru tronsoanele de mare capacitate. Lucrurile s-au schimbat dramatic. Suntem un furnizor de comunicatii electronice integrate. Reteaua noastra este formata din fibra optica si cablu coaxial, segmente fiber-to-the- building (FTTB), retele wireless, privim spre WiMAX si ADSL. In aceasta viziune convergenta, suntem operatori de comunicatii electronice integrate. Oferim servicii video analogice si digitale. Oferim acces broadband prin fibra sau radio, prin hotspoturi dar si acces narrowband prin dial-up. Oferim si voce fixa prin tehnologia VoIP. Lucrurile vor converge si mai mult, incluzand serviciile mobile, pentru ca se va generaliza tehnologia IP.


Investitiile sunt focalizate pe arii geografice unde exista cerere semnificativa (arii metropolitane), dar si in dezvoltarea de capacitati de transport national si international. Romania, fiind undeva la marginea Europei, a fost vitregita multa vreme de legaturi de mare capacitate. Acum, datorita dezvoltarii economice, exista piata pentru asa ceva si suntem in pozitia de a concura cu operatorii importanti din Romania.


Ati pomenit de mai multe tehnologii. VoIP va fi integrat intr-o platforma multiservice. Veti utiliza solutii WiMAX fixe, nomadice sau mobile?


Tinta noastra este convergenta pe platforma IP. Intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, toate comunicatiile vor fi bazate pe protocol IP (multimedia, voce, orice alt tip de comunicatii). In momentul de fata, din produsele noastre vedeta triple play - video, voce si date - ultimele doua sunt pe platforma IP si cred ca in curand si video va fi pe platforma IP.


Daca vorbim de WiMAX, aceasta va fi o tehnologie de acces prin care banda larga pusa tehnologic la dispozitie va inlocui actualele hotspoturi. Avantajele clare sunt raza de actiune si, in al doilea rand, banda. Cum vor fi folosite acestea (fixe, mobile), vom vedea in momentul cand va fi disponibila tehnologia si care vor fi produsele pe care le va cere piata locala.


Trebuie analizati mai multi factori (tehnologii alternative, durata de recuperare a investitiei, stilul de viata al romanilor, s.a.). Este piata de date mobile semnificativa in Romania? In tarile occidentale, cei mai mari utilizatori de date mobile sunt navetistii (commuters, in lb. engleza) care navigheaza pe internet in trenurile care deservesc suburbiile si satelitii marilor metropole. Deocamdata, commuting in Romania se face doar in masina. Sa ne uitam la consumul de wi-fi, care este aproape insignifiant. Motivele trebuie cautate in numarul inca redus al laptopurilor, al hotspoturilor, si chiar la veniturile romanilor. Ne putem gandi si la stilul de viata al romanilor, care prefera vizionatul TV acasa decat iesirea cu laptopul in parc sau la cafenea.


Tehnologiile evolueaza foarte rapid. Prin natura industriei de comunicatii electronice si prin viteza ei de evolutie, orice tehnologie noua trebuie amortizata foarte repede, pana apare noua tehnologie. Daca radioul analogic exista de 100 de ani, televiziune de peste 50, astazi tehnologiile se schimba odata la 2-3 ani. Acum trei ani SIP-ul nu era implementat comercial, iar WiMAX era doar o teorie. In momentul cand apare o tehnologie ne intrebam care va fi ciclul ei de viata. Banii necesari investitiei trebuie returnati. Te gandesti la ROI si trebuie gasita intotdeauna o corelatie cu durata de viata a tehnologiei, cu cererea de pe piata romaneasca, cu climatul investitional.


Ati pomenit intr-un articol de introducerea unor mobile smartphones. Puteti detalia?



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite