Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, promotoare a cercetării de excelență

20 Aprilie 2021



Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) se bucură de o recunoaștere aparte în lumea cercetării științifice și inovării, construită prin proiectele de anvergură pe care le angajează și transferul de cunoaștere către mediul socio-economic, printr-o dinamică de excepție a resurselor proprii, cu structuri de cercetare solide și poziționate corect ca răspuns la tendințele prezente, cu abordări complexe și o resursă umană matură științific.



Cercetarea în sine poate reprezenta o noțiune pe cât de generală, abordată generic, pe atât de concretă și proeminentă, când vine vorba despre Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Pilon de referință în conturarea brandului UTCN, componenta cercetării reprezintă, alături de educație, principala prioritate a universității.
Peste 1500 de cadre didactice, de cercetători și doctoranzi își desfășoară activitatea în cele peste 80 de structuri de cercetare de tip colective, grupuri și laboratoare, centre și platforme de cercetare.

Pe podiumul național în cadrul programului european Horizon 2020
Trei surse principale susțin activitatea de cercetare în cadrul UTCN și anume: fonduri obținute în urma unor competiții internaționale organizate de instituții din spațiul UE sau alte entități similare din întreaga lume, apoi, cele obținute prin competiții naționale cu susținere financiară de la bugetul de stat și, nu în ultimul rând, dar cu o valoare importantă, fondurile care rezultă din contractele directe de cercetare cu parteneri industriali din țară și din străinătate. Valoarea contractelor de cercetare în ultimii 4 ani se ridică la 120 de milioane lei. UTCN a derulat și derulează în permanență proiecte câștigate prin competiții internaționale de tip Horizon 2020, aflându-se pe poziția a II-a la nivel național, ca valoare a contractelor atrase. În ceea ce privește colaborările cu mediul socio-economic, doar în anul 2020 s-au derulat 13 contracte internaționale cu terți și 164 contracte naționale cu parteneri din mediul privat, cu o finanțare de peste 20 de milioane de lei. Acestor colaborări directe li se adaugă altele, în proiectele câștigate la competiții, care fac obiectul unor parteneriate între mediul academic și cel privat. Este important de menționat că multe dintre contractele atrase au abordat domeniul inteligenței artificiale, al sistemelor inteligente, cu aplicații în economie și societate.

Infrastructura performantă, suport pentru studiul noilor tehnologii
Pentru a susține la nivel performant componenta de cercetare, infrastructura joacă un rol esențial. Universitatea Tehnică a investit sume substanțiale pentru a crea un cadru adecvat desfășurării activităților de cercetare, prin achiziția de echipamente, mentenanța și actualizarea permanentă, din venituri proprii, a acestei infrastructuri. În luna aprilie a anului trecut, UTCN a lansat proiectul Cloud Cercetare UTCN - CLOUDUT, finanțat din fonduri europene și cu o valoare de peste 1 milion de euro (http://cloudut.utcluj.ro/), care se află deja într-o etapă superioară de implementare. Proiectul va aduce un beneficiu enorm universității prin crearea unei infrastructuri de calcul de înaltă performanță, numită CloudUT, integrabilă în structuri naționale și internaționale de tip cloud și infrastructuri de date mobile, care va permite cercetarea și dezvoltarea în domeniile big data, deep learning, date spațiale și IoT, precum și utilizarea acestor tehnologii într-o gamă largă de aplicații inginerești, economice și administrative, solicitate de mediul economic regional, național și internațional.

Parteneriate cu lideri high-tech și companii prestigioase
Relația universității cu marile companii a condus la parteneriate și colaborări ample, cu valoare și potențial pe termen lung. Din numărul mare de companii, putem selecta câteva cu care universitatea a derulat și derulează proiecte de cercetare și proiecte pe fonduri europene: Robert Bosch srl, Continental Automotive Systems, Volkswagen AG, Renault, Porsche Engineering România, Infineon Technologies Romania, Electrogrup, Intel, Microchip, Emerson, Siemens Industry Software, NTT Data, AROBS, Endava, Indeco Soft, Datronix Computer, National Instruments, Universal Alloy Corporation Europe, Belco Avia, Teximp AG Switzerland, Raal, Guhring, Tenaris , Taparo.

O universitate conectată la teme științifice și proiecte majore
Inteligența artificială, tehnologia informației și comunicației, spațiu și securitate, materiale avansate, produse și procese avansate, sănătate, energie, mediu și schimbări climatice, inginerie biomedicală, sunt doar câteva dintre temele de cercetare prioritare de excelență, care concură la realizarea de noi tehnologii care aduc plus valoare societății. Toate aceste domenii de cercetare se regăsesc interdisciplinar într-un număr însemnat de proiecte, dintre care vom menționa câteva reprezentative pentru zonele de maxim interes.
Folosind conceptul de inteligență artificială, UTCN a dezvoltat colaborări în domeniul vehiculelor autonome, cu companii precum Volkswagen, Robert Bosch, Porsche Engineering și Continental. Cooperarea cu Volkswagen s-a desfășurat pe durata a 20 de ani și s-a concretizat în 14 contracte directe de cercetare și 2 proiecte europene, FP7 și H2020. În acest context, cercetătorii UTCN au participat la dezvoltarea sistemului de percepție pentru un prototip de vehicul autonom funcțional în cadrul proiectului Up-Drive.


În domeniul managementului energetic, surselor regenerabile de energie și a eficienței energetice, UTCN are rezultate remarcabile, concretizate prin mai multe proiecte europene de tip H2020. Un astfel de proiect, în desfășurare, este Renewable, Cogeneration and Storage Technologies Integration for Energy-Autonomous Buildings (RE-cognition), finanțat de Uniunea Europeană pentru o perioadă de 3 ani, în care sunt implicați 15 parteneri din rândul universităților și companiilor internaționale, din 7 state europene. Un alt proiect relevant, este Enabling new Demand Response Advanced, Market oriented and secure technologies, solutions and business models (eDREAM), cu 11 parteneri academici și industriali din UE. De curând, UTCN este partener în proiectul H2020 BRIGHT care vizează dezvoltarea unui ecosistem tehnologic în jurul comunității locale pentru a susține participarea consumatorilor/producătorilor de energie în programele de tip „Cerere – Răspuns”, urmărind creșterea nivelului de utilizare a energiei regenerabile produse și ideal, de comunități autonome din punct de vedere energetic. În ambele proiecte, eDREAM și BRIGHT, UTCN contribuie cu expertiza pe care o are în tehnologii blockchain, pentru a dezvolta soluții inovative de tranzacționare a energiei electrice, cu diverse aplicații.
Portofoliul UTCN în ceea ce privește domeniul vehiculelor electrice este bogat, cu multe proiecte de cercetare, inclusiv de tip H2020. Powerfull advanced N-Level Digitalization Arhitecture for models of electrified vehicles and their components – PANDA, este unul dintre proiectele care dezvoltă o organizare unificată a modelelor digitale pentru a integra perfect testarea virtuală și reală a tuturor tipurilor de vehicule electrificate și a componentelor acestora. Proiectul reunește 11 parteneri din UE, universități de prestigiu și mari companii ca Siemens, Renault și Valeo.
Un alt domeniu cu rezultate semnificative este cel al roboților cu aplicații în medicină. Finalizat anul trecut, proiectul Dezvoltarea inovativă a unor sisteme robotice pentru reabilitare şi asistare în îmbătrânirea sănătoasă – AgeWell a fost dezvoltat împreună cu cercetători ai Universității din Cassino, Italia, și finanțat din fonduri structurale. În AgeWell s-a dezvoltat o soluție viabilă, bazată pe roboți, dedicată recuperării pacienților cu accident vascular cerebral.
Pentru dezvoltarea rapidă a prototipurilor folosind fabricație aditivă, UTCN a fost și este implicată în mai multe proiecte H2020. Proiectul Additive Manufacturing at Technical University of Cluj-Napoca - AMaTUC a fost coordonat de UTCN, iar activitatea de cercetare s-a concentrat pe trei ramuri ale fabricației aditive (AM): dezvoltarea tehnologiilor AM existente, integrarea tehnologiilor AM cu tehnologiile potrivite de fabricație și proiectarea pentru fabricație competitivă a produselor personalizate.



Alături de parteneri academici și industriali din Germania, Marea Britanie, Serbia și Slovenia, UTCN participă în consorțiul proiectului H2020 Advanced integrated obstacle and track intrusion detection system for smart automation of rail transport - SMART2. Obiectivul proiectului este de a dezvolta sisteme pentru creșterea siguranței în transportul feroviar. Pentru ca acest lucru să fie posibil, mai multe sisteme inovative vor fi integrate în cadrul proiectului - detecția obstacolelor la distanță, detecția intruziunilor pe calea ferată etc. - prin interfețe la un sistem central de sprijinire a deciziilor (DSS), scopul fiind creșterea zonei de detectare, inclusiv a zonelor din spatele tunelurilor sau pante.

Pol competitiv de inteligență artificială, în curs de edificare
În prezent, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este promotorul unui proiect în valoare de aprox. 80 de milioane de lei, accesat pentru crearea unui Institut de Cercetare în Inteligență Artificială. Inițiativa Universității Tehnice urmărește strategia de specializare inteligentă, precum și strategia de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca, orientată spre domenii de înaltă tehnologie, inovare și excelență științifică și are drept obiectiv coagularea resursei umane cu expertiză în noile tehnologii în jurul unui institut de dezvoltare și transfer tehnologic înzestrat cu infrastructură de cercetare de ultimă generație, care să asigure masa critică de competențe și rezultate relevante în inteligența artificială. Se are în vedere o clădire nouă, care va găzdui mai multe centre și laboratoare de cercetare, dotate cu echipamente ultra performante (sisteme de calcul HPC, servere specializate pentru deep learning, de stocare date de mare capacitate, aplicații de modelare, simulare, optimizare, proiectare, etc.) care vor genera soluții noi, inovatoare în domenii de mare actualitate (securitate cibernetică, orașe inteligente,diagnosticare medicală, robotică, vehicule autonome, sisteme inteligente, produse inovative în IoT etc). Institutul va contribui la crearea unor nișe de excelență pe piața forței de muncă regională pentru specialiști în domeniul inteligenței artificiale și la stabilirea unor echipe de cercetare și inovare competitive la nivel european și internațional, care vor aduce vizibilitate și prestigiu regiunii. Crearea acestui institut va genera o dimensiune care va permite accesul la resurse la nivel național și internațional prin proiecte de cercetare și dezvoltare inovative. Cooperarea cu companiile din România și cu cele internaționale va asigura factorul de multiplicare necesar dezvoltării în această regiune a unui pol competitiv în domeniul inteligenței artificiale.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite