Revista >> Decembrie 2008 [Nr. 111] >> Istoria Informaticii

Victor Megheşan, memorii pe calculator

Victor Meghesan

18 Decembrie 2008

• Cu Sorin Guiman am lucrat când era la ITC, el fiind din Poiana Mărului, tot de pe lângă Braşov ca şi mine. Sorin este un inginer deosebit, cu un bun simţ cum rar întâlneşti şi cu o minte strălucitoare. Oameni de un asemenea caracter sunt mai puţini în lumea asta a afacerilor. Atunci când interesul poartă fesul, mulţi nu mai au nici mamă, nici tată (asta apropo de Ţiriac). Ori Sorin a fost mereu de o corectitudine impecabilă şi a căutat să fie, mă şi mir cum de reuşeşte să reziste în afaceri, pentru că e cam greu să fii şi corect, şi prosper. Pentru că a fi corect costă, corectitudinea e scumpă.

• Am avut la ITC o ingineră care a terminat facultatea în 1970 cu nota 10, se numea Rabinovici Sorana. Avea o minte luminoasă, cum rar am întâlnit, strălucea. A fost unul din pionii de bază pentru crearea sistemelor de operare pentru calculatoarele mari. Era băieţoasă, ştia să pună la punct un calculator. Dar, când am încercat să o trimit în vreo delegaţie, oriunde, măcar în RDG (în 1984), nu se putea pentru că o chema Rabinovici, fostă Meerovici. M-am rugat de domnul Baltac, care era ministru şi o cunoştea, dar nici dânsul nu a putut face nimic. Colega şi prietena ei, Ioana Dobre, care profesional era un sfert din Sorana, plecase de foarte multe ori în străinătate în acea vreme.

Până la urmă, înainte de ’89, Sorana a emigrat în America, legal, împreună cu familia, pentru că asta era admis. Nu e în logica mea, ci a acelor vremuri.

• Dan Farcaş este şi el deosebit, dar altfel. Pe vremea Meciptului DC (Farcaş) nu era unul dintre cei mai buni programatori, se plictisea repede la MECIPT. În schimb scria SF-uri, avea talent şi era pasionat la scris, dar mai puţin la programare sau calculatoare. Kaufmann şi Lowenfeld îl ignorau pentru că nu era dintre cei cărora nu le mai trebuia de mâncare dacă stăteau la calculator, aşa cum era Baltac, spre exemplu.

• Kaufmann, doctor în matematică, dar cu diploma nerecunoscută, era pe vremea aia muncitor. Asociatul său Lowenfeld nu era om de ştiinţă, dar era un organizator fabulos, foarte descurcăreţ, putea să aducă orice şi să pună pe masă. Ori, Politehnica din Timişoara fiind săracă, asta era o mare calitate. În întreprinderea lor, gânditorul a fost Kaufmann, iar întreprinzătorul Lowenfeld: a fost nevoie de ambele elemente în această combinaţie. Cei doi au făcut între ei un fel de contract, că dacă în trei ani reuşesc să realizeze calculatorul bine, dacă nu, se lasă. Astfel că Lowenfeld s-a dus la Moscova şi a adus de acolo tone de lămpi de radio, rezistenţe, condensatori şamd, toate ruseşti. După asta, s-a dus în Ungaria şi a adus un tambur pentru memorie, de la Academia din Budapesta, nu nou, dar nici uzat. Aşa s-a născut Meciptul. După această izbândă lui Kaufmann i s-a recunoscut diploma şi a obţinut un post de profesor de matematică la facultate, iar Lowenfeld a fost numit mai târziu directorul Centrului teritorial de calcul Timişoara. Ambii au emigrat ulterior în America. Calculatorul MECIPT există şi acum la muzeul tehnicii din Timişoara.

• Vasile Baltac a fost profesorul meu la Timişoara. Prin el am ajuns la tehnica de calcul, când, fiindu-i prezentat ca student la un cerc ştiinţific din facultate, m-a luat şi mi-a arătat Meciptul. Am început prin a face programe pe calculator încă din anul doi de facultate. Baltac m-a reţinut şi mi-a dat şi alte lucrări de acest gen. Mai târziu, fiind cooptat în echipa Mecipt, am avut un coleg, Viţan. Acesta se ocupa de memoria cu toruri de ferită a calculatorului şi nu reuşea să-i dea de cap, s-o facă să meargă corect. Pe mine mă apuca 9-10 seara la Mecipt, aşa că o dată, cerându-i voie lui Baltac, m-am implicat în montajul lui Viţan, am mai adăugat două circuite şi a mers. Asta a fost o surpriză totală pentru ceilalţi, remarcându-mă acum şi pe parte de hardware.
Mai târziu, când a venit director tehnic la ITC în Bucureşti, Baltac şi-a luat cu el toată echipa. Şeful filiatei ITC Timişoara a rămas un softist, Tiberiu Ilin, iar după revoluţie a fost pus pe această funcţie Dan Bedros, numit apoi şeful fabricii Alcatel România. Cu Bedros am fost coleg de grupă la facultate.

Baltac a avut mereu în spate o echipă pe care s-a bazat şi oameni de nădejde care, dacă spun ceva, apoi şi fac. Astfel de oameni erau Budu Sergiu, inginer electronist, dar şi mecanic foarte bun, la fel Maşec Corneliu, fost şef de laborator în ITC, actualmente la IBM România. După revoluţie, Budu a lucrat la Minolta, în perioada în care şi-a construit casa din Baloteşti; a fost o vreme la firma lui Baltac şi mai recent l-am întâlnit la o companie de cattering.

• Faima şi tradiţia românilor în domeniul informaticii s-ar putea să apună.

Noi suntem azi buni în calculatoare pentru că am avut o industrie de profil, iar ITC-ul a fost o instituţie în care a existat o atmosferă de emulaţie, propice dezvoltării de mereu noi talente în informatică. Acum aud că institutul s-a vândut la „vagonări“ şi ăsta e încă un pas spre distrugerea acestui mediu datorită căruia informaticienii românii au ajuns unde au ajuns. Uitaţi-vă că Institutul de cercetări în electronică (ICE) de lângă ITC a fost demolat, acum acolo este o groapă în care se va construi altceva, la fel FEA şi IEMI au fost rase. Aşa va dispărea probabil şi ITC-ul, se va transforma într-o investiţie imobiliară. Grigore Popescu, ultimul director al Institutului, a deranjat probabil factorii de decizie din AVAS şi a fost mazilit. Distrugerea fizică a acestor adevărate „lăcaşe de cultură” informatică şi pepiniere de talente, ultime bastioane ale tradiţiei şi practicii româneşti din domeniu, va duce la pierderea avantajului competitiv faţă de alte ţări, câştigat de noi în 2-3 decenii de acumulări şi muncă.

• Am două fete care, împotriva voinţei mele, au terminat electronica.