Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Leul „greu“ cere innoiri in banci

16 Decembrie 2004



Dan ToneTrecerea la noul leu va ingreuna tranzactiile de numerar, va face mai dificila incasarea platilor, generand cozi interminabile la ghiseele bancilor. Dar, in acelasi timp, experienta altor tari arata ca denominarea a generat progres tehnologic in banci si ca aceste probleme aparent de nerezolvat ascund oportunitati pentru piata financiar-bancara. In cadrul evenimentului „Denominarea, probleme noi, oportunitati noi”, Eutron Invest Romania a prezentat bancherilor romani echipamente si solutii tehnologice care transforma problemele denominarii in oportunitati.


Dublarea cozilor la ghisee ameninta bancherii romani


Procesul denominarii leului va incepe in iulie 2005. Bancnotele noi vor avea dimensiunile cupiurilor in euro, iar subdiviziunile leului vor fi metalice si impartite in patru cupiuri. Potrivit legii aprobate de Parlament, intre 1 iulie 2005 si 31 decembrie 2006, toti intermediarii din piata sunt obligati sa accepte plata si vor putea sa dea restul, atat in moneda noua, cat si in cea veche.


Timp de un an si jumatate vor circula in paralel doua emisiuni monetare distincte, cu aceeasi valoare de circulatie, dar cu alt design, cu alte dimensiuni. Pentru ca banii vechi sa fie „capturati” si scosi treptat din piata, in timp ce banii noi sunt introdusi, va fi necesar ca bancile sa sorteze, sa verifice, sa numere separat bancnotele din cele doua emisiuni. Mai intai la ghiseu, functionarul de banca va face o sortare, manuala cel mai probabil, a banilor primiti. Apoi, in spate, dupa o alta sortare si verificare, bancnotele vor fi puse separat in pachete.


Totodata, masa monetara in bancnote va scadea, iar masa de moneda metalica va creste. „Maruntisul” va capata o alta valoare. Va trebui ca bancile sa tranzactioneze, sa manipuleze, sa numere, sa verifice, sa sorteze si monede metalice. Daca astazi majoritatea bancilor nu primesc monede metalice, acest lucru nu se va mai putea intampla. In plus, monedele vor circula si la casele de schimb. Dar, indiferent daca monedele vor fi numarate manual la ghiseul bancii sau cu masini specializate, cum sunt cele pe care Eutron le ofera, timpul de „stationare” la casierii va creste. Dan Tone, director general Eutron, apreciaza ca „durata de servire a unui client al bancii la ghiseu la plata unei facturi, de exemplu, va creste cu 60-80%, fata de timpul alocat astazi unei operatiuni similare. Cozile aproape ca se vor dubla, in aceste conditii”.


Ne putem imagina ce va fi din vara anului viitor, cand deja sunt cozi mari la unele ghisee, in urma deciziei bancilor de a prelua si operatiuni ca plata facturilor pentru utilitati (telefon, energie etc.) de catre populatie!


Automatizarea tranzactiilor bancare


Echipamentele pe care Eutron le-a furnizat bancilor pana acum sunt compatibile cu noile emisiuni. Numai ca masinile de sortat, de exemplu, vor necesita un up-grade de software, astfel incat sa recunoasca noua emisiune si sa poata face separarea bancnotelor cu valori egale.


Eutron are insa si solutii noi, care aduc totodata, oportunitati noi de afaceri, pentru bancile din Romania. „In conditiile in care oricum se vor angaja in investitii de retehnologizare, bancile vor putea sa treaca la folosirea unor automate, care sa reduca interactiunea directa a clientului cu functionarul de la ghiseu si sa economiseasca astfel atat timpul si nervii consumati de clienti la cozi, cat si timpul cheltuit de angajatii bancilor”, spune Dan Tone.


Cash Star 5110 – cashUn astfel de automat, oferit de Eutron in premiera in Romania, este Cash Star 5110 – cash, pentru incasare in numerar a platilor. Cu acest terminal, clientii unei banci isi pot plati facturile, ratele, taxele, sau pot sa-si incarce creditul de pe cartelele telefonice. Terminalul este echipat cu un cititor de card magnetic si chip, cu un acceptator de bancnote si monezi, ceea ce permite efectuarea de plati atat cu numerar, cat si prin card. Echipamentul recunoaste automat bancnota, o valideaza, daca e autentica, si in acelasi timp actualizeaza si contul, acceptand plata clientului. Acesta nu mai sta la coada de la ghiseu, iar functionarul de la ghiseu nu mai sta sa numere si sa sorteze banii. Clientii pot face astfel de plati si in afara orelor de program ale bancii. La nivel national, incasarea taxelor si impozitelor prin sisteme electronice reprezinta 4%, restul platilor se fac prin numerar.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite