Revista >> Februarie 2010 [Nr. 122] >> Enterprise Applications

Introducere în bazele de date

Luiza Sandu

27 Februarie 2010

• baze de date relaţionale – structura de bază a datelor este aceea de relaţie-tabel, limbajul SQL (Structured Query Language) este specializat în comenzi de manipulare la nivel de tabel. Termenul relaţional a fost introdus de un cercetător al firmei IBM, dr. E. F. Codd în 1969, fiind cel care a enunţat cele 13 reguli de bază necesare pentru definirea unei baze de date relaţionale. Baza de date relaţională reprezintă o mulţime structurată de date, accesibile prin calculator, care pot satisface în timp minim şi într-o manieră selectivă mai mulţi utilizatori. Această mulţime de date modelează un sistem sau un proces din lumea reală şi serveşte ca suport unei aplicaţii informatice;

• baze de date distribuite – sunt rezultatul integrării tehnologiei bazelor de date cu cea a reţelelor de calculatoare. Sunt baze de date logic integrate, dar fizic distribuite pe mai multe sisteme de calcul. Integrarea bazei de date distribuite se face cu ajutorul celor trei tipuri de scheme care sunt implementate:

1. schema globală – defineşte şi descrie toate informaţiile din baza de date distribuită în reţea;
2. schema de fragmentare – descrie legăturile dintre o colecţie globală şi fragmentele sale. Ea este de tipul unu la mai mulţi şi are forma unei ierarhii;
3. schema de alocare – descrie modul de distribuire a segmentelor pe calculatoarele (nodurile) din reţea. Fiecare segment va avea o alocare fizică pe unul sau mai multe calculatoare. Schema de alocare introduce o redundanţă minimă şi controlată: un anumit segment se poate regăsi fizic pe mai multe calculatoare.

Utilizatorul unei asemenea baze de date o vede ca pe o bază de date unică, compactă (nivel logic), cu toate că în realitate ea este distribuită pe mai multe calculatoare legate în reţea (nivel fizic). Această organizare a dus la o creştere substanţială a vitezei de acces la o bază de date într-o reţea de calculatoare. Anumite date stocate pe un server local sunt mult mai rapid accesate decât dacă ele s-ar afla pe un server la distanţă, unde baza de date ar fi fost stocată în întregime (nedistribuită);

• modele semantice – orientate spre obiecte. Aceste modele sunt orientate pe reprezentarea semnificaţiei datelor. Structura de bază folosită pentru reprezentarea datelor este cea de clasă de obiecte, definită prin abstractizare din entitatea fizică pe care o regăsim în lumea reală. Aici există entităţi simple şi clase de entităţi care se reprezintă prin obiecte simple sau clase de obiecte, ordonate în ierarhii de clase şi subclase. Acest tip de bază de date a apărut din necesitatea gestionării obiectelor complexe: texte, grafice, hărţi, imagini, sunete (aplicaţii multimedia) şi a gestionării obiectelor dinamice: programe, simulări.

Baze de date

- integrarea datelor (baza de date este un ansamblu de colecţii de date intercorelate, cu redundanţă controlată),
- integritatea datelor (se referă la corectitudinea datelor încărcate şi manipulate astfel încât să se respecte restricţiile de integritate),
- securitatea datelor (limitarea accesului la baza de date),
- partajarea datelor (datele pot fi accesate de mai mulţi utilizatori, eventual în acelaşi timp),
- independenţa datelor (organizarea datelor să fie transparentă pentru utilizatori, modificările în baza de date să nu afecteze programele de aplicaţii).

Sursa:
Romică Trandafir, Mihai Ştefan Nistorescu,
Bazele Informaticii şi Limbaje de Programare, note de curs

Sistemele de gestiune a bazelor de date

Un SGBD trebuie să asigure următoarele funcţii:

• definirea - crearea bazei de date;
• introducerea (adăugarea) datelor în baza de date;
• modificarea unor date deja existente în baza de date;
• ştergerea datelor din baza de date;
• consultarea bazei de date – interogare/extragerea datelor.